ICCJ. Decizia nr. 1236/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1236/2012
Dosar nr. 169/32/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.I.I. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău, Hotărârea nr. 1301/2010 emisă de către aceasta.
În motivarea contestaţiei a arătat că în data de 26 aprilie 1944, familia acestuia compusă din părinţi şi patru fraţi a fost refugiată din comuna Lipova, judeţul Bacău, în comuna Vânju Mare, judeţul Mehedinţi.
Tatăl contestatorului îndeplinea atunci funcţia de brigadier la Ocolul silvic Fâstâci, judeţul Vaslui, iar când a plecat în refugiu a luat şi arhiva acestui ocol, pe care a adus-o înapoi în primăvara anului 1945 când s-au întors.
Prin Sentinţa civilă nr. 76 din 10 mai 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul S.I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că tatăl petentului îndeplinea funcţia de brigadier silvic, fiind deci un funcţionar al Statului Român, iar în condiţiile în care armata sovietică s-a apropiat de graniţele ţării noastre, acesta a fost mutat prin ordin de serviciu la un alt ocol silvic dintr-o zonă neafectată de ofensiva care se preconiza.
Această mutare a unui funcţionar cu familia sa într-o zonă ferită de pericolul războiului nu poate constitui decât o măsură de ocrotire, nicidecum o persecuţie pe motive etnice, atât petentul cât şi familia sa fiind de origine etnică români.
Chiar dacă în cauză a fost vorba în fapt de o strămutare, aceasta nu a fost dictată de motive etnice, ci de o cauză obiectivă, apropierea frontului de locul unde îşi îndeplinea serviciul tatăl petentului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul S.I.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că reclamantul are trei fraţi cărora li s-au acordat şi li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în acest sens hotărârile emise de pârâtă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă, data naşterii reclamantului şi data refugierii familiei sale.
Reclamantul, şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată şi prin intermediul probei testimoniale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susţinerea acţiunii, respectă cerinţele prevăzute de lege şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Pârâta a recunoscut calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, celorlalţi fraţi ai reclamantului, iar reclamantul a depus hotărârile acestora la dosarul cauzei.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluţionarea pricinii.
Potrivit aceluiaşi text de lege, instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii reclamantului, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 1301/2010 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 mai 1944 - 6 martie 1945 cu începere de la 19 ianuarie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.I.I., împotriva Sentinţei civile nr. 76 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului S.I.I.
Anulează Hotărârea nr. 1301/2010 a Casei Judeţene de Pensii Bacău şi obligă pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 mai 1944 - 6 martie 1945 cu începere de la 19 ianuarie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1222/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1237/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
