ICCJ. Decizia nr. 1237/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1237/2012
Dosar nr. 329/33/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.O.M. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 29085 din data de 07 martie 2011 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia întrucât în cursul lunii septembrie a anului 1940 părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din motive etnice din Cluj-Napoca în Braşov unde au stat până în luna aprilie a anului 1945, dovedind această situaţie prin acte de stare civilă şi declaraţiile de martorii autentificate de notarul public.
Prin Sentinţa civilă nr. 242 din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului T.O.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii nr. 29085 din 07 martie 2011 emisă de către pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 03 decembrie 1942 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 29 noiembrie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse şi persoanele refugiate.
Din norma enunţată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinţilor în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului şi dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuţiilor exercitate în perioada menţionată.
Aceste condiţii sunt dovedite prin înscrisul emis de Prefectura judeţului Braşov care atestă că părinţii reclamantului au avut statut de refugiaţi, reclamantul însuşi fiind născut în timpul refugiului.
Legea nu exclude indemnizarea copiilor care împreună cu părinţii au suportat consecinţele refugiului. Ţinând cont de contextul general în care părinţii au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susţine că aceste consecinţe nu s-au extins şi asupra reclamantului care s-a născut în timpul refugiul părinţilor săi.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi şi persoanelor strămutate în altă localitate. Art. 2 din H.G. 127/2002 defineşte noţiunea de persoană strămutată, în sensul că include în aceasta categorie şi persoanele care au fost obligate să-şi schimbe domiciliul din motive etnice în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945.
Pentru ca o persoană să dobândească calitatea de "refugiat" în sensul acestor acte normative, este necesar ca datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă să îşi schimbe domiciliul în altă localitate. Din actele depuse în probaţiune se reţine faptul că reclamantul nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinţi care s-au refugiat anterior naşterii în aceasta localitate. De asemenea, reclamantul nu a suferit persecuţii din motive etnice, fiind născut pe un teritoriu liber.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta, începând cu data naşterii sale, respectiv 3 decembrie 1942, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva Sentinţei civile nr. 242 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1239/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
