ICCJ. Decizia nr. 1401/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1401/2012
Dosar nr. 9406/2/2011
Şedinţa publică de la 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.C.C., C.C. şi G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea „T.M.” şi U.I. - Rectorul Universităţii „T.M.”, suspendarea executării Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universităţii „T.M.”, prin care s-au anulat diplomele de licenţă obţinute de către aceştia.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că hotărârea atacată este un act administrativ unilateral prin care se încearcă anularea mai multor diplome de licenţă care au intrat în circuitul civil, au produs efecte juridice civile şi nu mai pot fi revocate de către autoritatea emitentă, iar potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în anularea actului administrativ individual se poate introduce în termen maxim de un an de la data comunicării actului.
Totodată, au susţinut că executarea acestei hotărâri îi prejudiciază în mod deosebit de grav, având în vedere că profesează ca medici stomatologici de aproximativ 4 ani în baza respectivelor diplome de licenţă, fiind înscrişi în Colegiul Medicilor Dentişti din România şi din Italia.
Prin întâmpinare, pârâţii Universitatea „T.M.” şi U.I., în calitate de rector al Universităţii, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Au arătat că Hotărârea Senatului Universităţii „T.M.” şi decizia rectorului de anulare/revocare a diplomelor de licenţă au fost emise cu respectarea prevederilor art. 146 din Legea nr. 1/2011, în urma constatării că respectivele diplome au fost obţinute prin mijloace frauduloase, nefiind astfel necesară sesizarea instanţei de judecată pentru anulare, aşa cum se procedează conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a cererii, cu motivarea că hotărârea atacată şi-a produs efectele, iar anularea diplomelor reclamanţilor a publicată în M. Of., şi excepţia lipsei procedurii prealabile, întrucât reclamanţii nu au depus la minister plângerea prealabilă obligatorie cu acelaşi conţinut cu cel al prezentei cereri, potrivit art. 7, 8 şi 12 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată faţă de prevederile art. 146 din Legea nr. 1/2011, arătând că Universitatea „T.M.” a procedat legal la anularea diplomelor reclamanţilor, constatându-se că aceştia au desfăşurat studiile fără a fi îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege.
Prin notele scrise formulate după depunerea la dosar a Raportului nr. X/2011, care a stat la baza adoptării hotărârii, reclamanţii au detaliat motivele în care rezidă, în opinia lor, cazul bine justificat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 7101 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei de interes în promovarea cererii şi lipsei procedurii prealabile, precum şi cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universităţii „T.M.” formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
În considerentele acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, prima instanţă a apreciat că publicarea în M. Of., în baza Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 2284/2007, a Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universităţii „T.M.”, prin care s-a decis anularea diplomelor de licenţă a unor absolvenţi ai Universităţii, nu este echivalentă cu epuizarea efectelor respectivei hotărâri şi deci nu atrage lipsa de interes în susţinerea unei cereri de suspendare a executării hotărârii, ale cărei efecte sunt continui, producându-se şi după data publicării ei în M. Of.
Referitor la inadmisibilitatea cererii pentru neurmarea procedurii prealabile, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au formulat plângeri prealabile prin care au solicitat revocarea Hotărârii şi a actelor administrative emise în baza acesteia, plângeri adresate emitentului actului - Universitatea „T.M.”, iar Legea nr. 554/2004 impune urmarea procedurii prealabile în raport cu emitentul actului, nu şi în raport cu alţi pârâţi care ar putea fi chemaţi în judecată, legitimarea lor procesuală pasivă fiind dată de raporturi conexe raportului juridic principal, aşa cum este cazul de faţă. În plus, plângerea prealabilă trebuie să privească solicitarea de revocare în tot sau în parte a actului administrativ, iar nu suspendarea acestui act administrativ.
Pe fondul cauzei, analizând prima condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, şi anume existenţa unui caz bine justificat, prima instanţă a reţinut că reclamanţii invocă emiterea Hotărârii prin care se decide pe cale administrativă anularea diplomelor lor de licenţă cu încălcarea de către instituţia publică emitentă a prevederilor Legii contenciosului administrativ, conform cărora actele administrative (diplomele de licenţă) nu mai pot fi revocate de către emitent după ce au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice [ art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 ] .
În speţă, însă, se reţine că hotărârea a cărei suspendare se solicită se întemeiază pe dispoziţiile procedurale prevăzute în art. 146 din Legea nr. 1/2011 conform cărora „Rectorul poate anula, cu aprobarea Senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.”
Prin urmare, un temei cuprins în legea specială derogatorie de la Legea generală a contenciosului administrativ permite instituţiei publice de învăţământ să procedeze la anularea diplomelor emise, în anumite condiţii.
Prima instanţă a reţinut că motivul invocat de reclamanţi nu reprezintă o împrejurare legată de starea de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar în raport de constatarea că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, a apreciat că nu se mai impune a fi analizată paguba iminentă.
3. Recursul declarat de C.C.C., C.C. şi G.M.
Reclamanţii au atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
După o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt ale pricinii, recurenţii-reclamanţi au arătat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi în art. 6 C. civ. (art. 1 din vechiul C. civ.), reţinând legalitatea unui act administrativ în care dispoziţiile art. 146 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 au fost aplicate unor situaţii anterioare, create sub imperiul legii anterioare a învăţământului, nr. 84/1995.
În acest sens, au arătat că raportul de control al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, întocmit în anul 2011, are ca obiect verificarea activităţii Universităţii din anul 2003, fără a ţine cont că Senatul şi rectorul Universităţii au decis să aprobe efectuarea a doi ani de studii într-un an, în aceleaşi condiţii, din 2002 până în 2011, în baza dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, ale Legii nr. 239/2002 şi ale art. 35 din Regulamentul privind activitatea profesională a Studenţilor Universităţii „T.M.”.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, Hotărârea Senatului Universităţii nr. 29/2011 a fost emisă cu exces de putere şi fără respectarea formei cerute de lege, ceea ce conturează un caz bine justificat conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar paguba iminentă constă în faptul că sunt împiedicaţi să-şi practice profesia, deşi sunt medici stomatologi înscrişi în Colegiul medicilor şi la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, profesează de patru ani, au urmat cursuri de specialitate şi au pacienţi în tratament.
În dovedirea susţinerilor lor, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar înscrisuri privind situaţia lor universitară şi profesională (adeverinţe de absolvire, diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă, programele analitice ale cursurilor şi activităţilor practice desfăşurate, planuri de învăţământ, Decizia din 4 noiembrie 2003, prin care li s-a aprobat promovarea a doi ani de studii (II şi III) în anul universitar 2003 - 2004, decizii similare emise altor studenţi în anii următori, certificate de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România pentru G.M. C.C. şi certificat de înregistrare în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti pentru C.C.C.).
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că în speţă nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ şi făcând, totodată, o amplă expunere a conţinutului raportului juridic litigios şi a împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, intimatul-pârât a arătat că actul atacat a fost emis în temeiul art. 146 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu aprobarea Senatului Universităţii, cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul universităţii, potrivit art. 213 din aceeaşi lege; pentru anularea diplomelor de studii obţinute nelegal nu este necesară sesizarea instanţei de judecată conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pentru că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevede că „În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi”.
De asemenea, hotărârea a avut la bază constatările raportului de control întocmit de Corpul de Control al Ministrului, ca urmare a Solicitărilor Reprezentanţei Permanente a Primăriei la Uniunea Europeană, în exercitarea atribuţiilor de monitorizare şi verificare a respectării reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior şi asigurarea calităţii în învăţământul superior, ce revin Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în temeiul art. 216 din Legea nr. 1/2011 şi art. 5 lit. t) din H.G. nr. 536/2011.
Intimatul-pârât a subliniat că elementele prezentate de recurenţii-reclamanţi nu sunt în măsură să răstoarne tripla prezumţie de legalitate, autenticitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ, dimpotrivă Deciziile nr. X/10 octombrie 2002, şi Y/10 octombrie 2002, prin care cei trei recurenţi au fost înmatriculaţi în anul de studii 2002 - 2003, prezintă elemente care dau naştere unor suspiciuni de fraudă. Alte elemente de nelegalitate semnalate de intimatul-pârât au fost lipsa pozei şi a celor două ştampile obligatorii pe matca diplomei lui C.C.C.; aprobarea efectuării a doi ani de studiu într-un an universitar, cu încălcarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, a propriului regulament al Universităţii şi a regulilor trasate pentru domeniul „Sănătate” prin Directiva nr. 2005/36/UE, Legea nr. 200/2004, H.G. nr. 1477/2003.
Referitor la condiţia pagubei iminente, intimatul-pârât a arătat că argumentele invocate de către reclamanţi nu sunt suficient de convingătoare în faţa riscului iminent şi continuu pe care activitatea desfăşurată de o persoană care nu are studii medicale corespunzătoare o reprezintă pentru întreaga societate. În aprecierea condiţiei pagubei iminente, instanţa urmează a avea în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, şi anume Raportul nr. X/2011 întocmit de Corpul de Control al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ce atestă că reclamanţii au obţinut diplome de studii universitare prin mijloace frauduloase. Prin urmare, la acest moment reclamantul prestează servicii stomatologice în calitate de medici, deşi nu au pregătirea necesară pentru astfel de activităţi, creând un pericol public permanent pentru societate. Admiterea cererii de suspendare ar conduce la menţinerea unei stări de ilegalitate, respectiv de fraudă, ceea ce reprezintă un pericol public pentru toţi ceilalţi potenţiali clienţi.
Şi intimatul-pârât a depus la dosar înscrisuri, în dovedirea susţinerilor sale, după cum urmează: Nota verbală X (din 18 noiembrie 2009); Nota verbală Y (din 4 noiembrie 2009); Decizia din 10 octombrie 2002; Decizia din 10 octombrie 2002; Nota Universităţii „T.M.” nr. 115/2000; Copie matcă (cotor) diploma Nr. X; Copie matcă (cotor) diploma Nr. Y.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatului şi având în vedere înscrisurile depuse la dosar în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în condiţiile art. 14 din Legea nr. 552/2004 este Hotărârea nr. 29/2011 a Senatului Universităţii „T.M.” din Bucureşti, având ca obiect anularea diplomelor de licenţă ale mai multor absolvenţi ai Universităţii, printre care şi cei trei recurenţi-reclamanţi.
Hotărârea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 93 alin. (1) lit. v), art. art. 93 alin. (2) şi art. 95 alin. (1) lit. n) din Carta Universităţii „T.M.”, art. 146 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi art. 35 din Ordinul Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului nr. 2284/2007, de aprobare a Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior. În baza Hotărârii Senatului a fost emisă Decizia din 13 septembrie 2011 a Rectorului Universităţii.
În preambulul hotărârii s-a făcut trimitere la Raportul nr. X/2011 al Corpului de Control al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, privind controlul dispus la facultăţile de medicină şi farmacie, în baza infogramelor din 29 aprilie 2011 şi din 5 mai 2011, transmise de către reprezentanţa permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, raport prin care s-a constatat încălcarea prevederilor legale cu privire la şcolarizarea unor studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţă a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiţii cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) drept prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.
Esenţial este ca îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În speţă, la nivel formal nu poate fi identificată o aparenţă de nelegalitate decurgând din încălcarea principiului neretroactivităţii legii, în sensul celor susţinute de recurenţii-reclamanţi, pentru că art. 146 din Legea nr. 1/2011, în vigoare la data adoptării actului în litigiu, conferă rectorului instituţiei de învăţământ superior atribuţia de a anula, cu aprobarea senatului universităţii, un certificat sau o diplomă de studii, atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. Legea anterioară a învăţământului, nr. 84/1995 şi legislaţia secundară în domeniu adoptată sub imperiul ei se aplică, potrivit principiului tempus regit actum, numai în ceea ce priveşte evaluarea motivelor care au stat a baza măsurii, împrejurările de fapt sau de drept care au fundamentat concluzia că diplomele au fost obţinute prin fraudă.
În acest sens, Curtea reţine că singura neregulă constatată în Raportul nr. X/2011, care a stat la baza anulării diplomelor recurenţilor-reclamanţi C.C.C. şi C.C. (pct. 33 - 39 din raport) este aceea că aprobarea Senatului Universităţii şi a Deciziei Rectorului din 4 noiembrie 2003 pentru efectuarea, în perioada 2003/2004, a doi ani de studii într-unul (II şi III) încalcă art. 16 din Legea nr. 84/1995, care permitea numai cu titlu de excepţie ca un student să poată studia doi ani într-un singur an şi intră în contradicţie cu propriile regulamente şi cu nota nr. 115/2000 emisă de rectorul universităţii.
Or, în condiţiile în care în privinţa celorlalte cerinţe de studii nu au fost reţinute nereguli, iar adoptarea hotărârii Senatului Universităţii a intervenit la 4 ani după emiterea diplomelor de licenţă, interval de timp în care recurenţii-reclamanţi au exercitat profesia, au fost înscrişi în Colegiul Medicilor şi în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, aplicarea sancţiunii extreme a anulării diplomelor de licenţă pune sub semnul îndoielii, cel pentru în planul aparenţei, respectarea echilibrului rezonabil între interesul public urmărit şi interesele legitime private cărora li s-a adus atingere.
În întâmpinarea formulată în recurs, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a indicat şi alte motive suplimentare privind elemente sau suspiciuni de fraudă, în combaterea cazului bine justificat, dar acestea nu pot fi supuse evaluării judiciare, de vreme ce nu se regăsesc în documentaţia indicată în preambulul hotărârii Senatului Universităţii.
Recurentul-reclamant G.M. nu figurează în Raportul de control nr. X/2011 şi în adresa nr. 1580/DGJ/09 septembrie 2011 a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului or, în condiţiile în care hotărârea Senatului a fost motivată în fapt exclusiv prin trimiterea făcută la acest raport, Curtea constată existenţa unor indicii serioase de nelegalitate, decurgând din faptul că măsura anulării diplomei părţii menţionate este complet nemotivată.
În schimb, recurentul-reclamant a făcut dovada, cu înscrisul depus în traducere legalizată la dosar, că la data de 6 august 2010, autoritatea italiană competentă - Ministerul Sănătăţii, Departamentul pentru Calitate, Direcţia Generală de Resurse Umane şi Profesii Sanitare, Oficiul VII a hotărât recunoaşterea diplomei din 28 septembrie 2007 eliberată de Universitatea „T.M.” din Bucureşti, condiţionată de efectuarea la alegerea solicitantului, a unui stagiu de adaptare cu durata de optsprezece luni sau susţinerea unei probe de aptitudini (Dispoziţia nr. X/2008).
Recunoaşterea a fost aprobată în temeiul Directivei nr. 2005/36/CE, referitoare la recunoaşterea calificărilor profesionale, modificată prin Directiva nr. 3006/100/CE şi al Decretului Legislativ nr. 206/2007, de aplicare a Directivei nr. 2005/36/CE. De menţionat că nota verbală nr. Y (din 4 noiembrie 2009, prin care Ambasada Italiei la Bucureşti a solicitat efectuarea unor verificări privind obţinerea diplomelor de licenţă a opt cetăţeni italieni, printre care şi recurentul-reclamant G.M., este anterioară deciziei de recunoaştere a diplomei sale de către autorităţile italiene.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea constată că îndeplinirea acesteia rezultă cu evidenţă din faptul că, prin executarea măsurii de anulare a diplomelor de licenţă, recurenţii-reclamanţi se văd puşi în imposibilitatea de a-şi mai exercita profesia de medic stomatolog, în condiţiile în care, cu înscrisurile depuse la dosar în ambele faze procesuale, au făcut dovada că au desfăşurat activitate în domeniu.
Relevante, în acest sens, sunt: contractul individual de muncă din 19 ianuarie 2009 încheiat între SC D.A.A.S. SRL şi C.C.C., scrisoarea de recomandare întocmită de angajator la data de 01 septembrie 2011, declaraţia autentificată din data de 21 octombrie 2011, privind stagiul de adaptare efectuat de C.C. la un cabinet medical din Oraşul Marino, Provincia Roma, Italia, documentaţia privind recunoaşterea diplomei reclamantului G.M. de către autorităţile italiene, certificatele de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România pentru G.M. C.C. şi certificatul de înregistrare în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti pentru C.C.C.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vederea toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) C. proc. civ. şi va modifica în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii reclamanţilor, menţinând dispoziţiile referitoare la respingerea excepţiilor.
În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., intimaţii-pârâţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, cu reducerea onorariului de avocat proporţional cu miza concretă a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.C., C.C. şi G.M. împotriva Sentinţei nr. 7101 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că admite cererea formulată de reclamanţi.
Dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 29/2011 adoptată de Senatul Universităţii „T.M.” în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 pct. 7, 8 şi 13 până la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în anulare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă intimaţii-pârâţi să plătească recurenţilor-reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1458/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5344/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
