ICCJ. Decizia nr. 1458/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1458/2012
Dosar nr. 869/36/2011
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtului şi derularea procedurilor în faţa instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta H.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă:
- anularea deciziei asupra capacităţii de muncă din 11 iulie 2011 emisă de pârât;
- suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei;
- cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că decizia din 11 iulie 2011 este nelegală, întrucât prin aceasta s-a dispus reanalizarea deciziei asupra capacităţii de muncă din 14 iunie 2010, nerevizuibilă şi care a fost avută în vedere la stabilirea deciziei din 29 iunie 2010 privind acordarea pensiei de invaliditate în conformitate cu Legea nr. 19/2000.
Reclamanta a mai arătat că decizia din 29 iunie 2010 a avut în vedere dispoziţiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora nu sunt supuse revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care au vârsta mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare, însă pârâtul a procedat la convocarea tuturor pensionarilor pentru o nouă expertiză, punând laolaltă pe cei cu adevărat bolnavi cu cei frauduloşi şi închipuiţi.
S-a mai arătat în acţiune că în urma expertizării conform noilor dispoziţii legale, afecţiunea sindrom post hernie de disc operată ce a constituit cauză de invaliditate II şi apoi III în baza Legii nr. 19/2000 şi a H.G. nr. 400/2001, pentru care a fost pensionată reclamanta, a devenit deficienţă uşoară, precum şi faptul că revizuirea medicală în ceea ce o priveşte s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, respectiv nu s-a ţinut cont de constatările şi Decizia emisă în baza legii nr. 19/2001, care a intrat în circuitul civil şi care a stabilit că situaţia medicală a reclamantei este nerevizuibilă.
A apreciat reclamanta că motivele de nelegalitate prezentate mai sus reprezintă cazuri bine justificate, întrucât sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, paguba iminentă, reclamanta a arătat că pensia de invaliditate este singurul său venit, iar începând cu 01 august 2011 aceasta urma a fi sistată, în această situaţie fiind îndeplinite cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat.
Reclamanta a reţinut că pagubele materiale produse sunt reprezentate de cheltuielile de deplasare pe relaţia Constanţa - Bucureşti şi retur, deoarece deplasarea a efectuat-o urmare adresei pârâtei, iar cele morale reprezintă compensaţiile pentru suferinţele suportate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia de prematuritate, cu motivarea că acţiunea reclamantei a fost formulată înaintea expirării termenului legal prevăzut pentru soluţionarea plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârile instanţei de fond
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 342/CA din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a actului administrativ, formulată de reclamanta H.E. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacităţii de muncă din 11 iulie 2011, emisă de pârât, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Decizia din 11 iulie 2011 a fost emisă fără a se avea în vedere că asupra capacităţii de muncă a reclamantei se emisese o decizie nerevizuibilă în funcţie de diagnosticul stabilit şi de legislaţia în vigoare la acea dată, astfel că asupra actului supus examinării există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie „prevenirea unei pagube iminente”, instanţa de fond a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, întrucât decizia medicală contestată a avut drept consecinţă ridicarea pensiei de invaliditate, începând cu 01 august 2011, astfel că reclamanta urma a fi lipsă de orice venit până la emiterea deciziei pentru limită de vârstă.
Apreciind că cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, în baza art. 15 din acelaşi act normativ instanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacităţii de muncă din 11 iulie 2011 emisă de pârât până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 380/CA din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii, invocată de către pârât; a admis acţiunea formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, având ca obiect anulare act administrativ/suspendare executare act administrativ; a anulat decizia din 11 iulie 2011 emisă de pârât şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune materiale şi morale şi a sumei de 263,85 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
În motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de prematuritate, instanţa de fond a apreciat că reclamanta a urmat procedura prealabilă impusă de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, iar faptul că s-a adresat cu cerere vizând anularea actului administrativ înainte de a se împlini termenul de soluţionare a plângerii nu atrage prematuritatea cererii decât dacă acest termen nu se împlinea la data pronunţării hotărârii.
Instanţa a reţinut că, mai mult decât atât, prin cererea formulată reclamanta a solicitat şi suspendarea executării actului administrativ, astfel că cererea acesteia nu poate fi considerată prematur formulată.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Prin decizia asupra capacităţii de muncă din 14 iunie 2010, emisă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale - Cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Constanţa, s-a constatat că reclamanta prezintă un diagnostic funcţional - deficienţă locomotorie medie, fapt ce a determinat medicul de expertiză să stabilească reducerea capacităţii de muncă cel puţin la jumătate.
Gradul de invaliditate a fost revizuit de la II la III, însă s-a prevăzut că decizia asupra capacităţii de muncă este nerevizuibilă, în conformitate cu art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000.
În baza acestei decizii medicale s-a emis Decizia din 29 aprilie 2010, privind acordarea pensiei de invaliditate, menţionându-se că reclamanta are un stagiu de cotizare de 33 de ani, 2 luni şi 25 de zile şi vârsta la data revizuirii medicale de 55 ani şi 2 zile.
S-a mai reţinut de către instanţă că potrivit art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000 (în vigoare la data emiterii deciziei de invaliditate din 29 iunie 2010) nu sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care au vârsta mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare, conform legii, iar, în speţă, reclamanta avea vârsta mai mică cu mai puţin de 5 de ani faţă de vârsta standard de pensionare şi a realizat stagiu complet de cotizare, astfel că nu se mai impunea, conform textului legal sus menţionat, revizuirea medicală a stării sale de sănătate şi apoi a deciziei de invaliditate.
S-a mai arătat că deficienţa sa medicală nu este reversibilă, astfel cum rezultă din actele medicale.
A reţinut instanţa de fond că pârâtul ar fi fost în măsură să dispună în conformitate cu art. 80 din Legea nr. 263/2010 convocarea pensionarului de invaliditate, dar acest lucru viza doar pensionarii de invaliditate revizuibili, or, în speţă, reclamantei i se stabilise anterior faptul că gradul de invaliditate este nerevizuibil.
S-a apreciat că în această situaţie decizia contestată este nelegală, întrucât a dispus peste o deciziei nerevizuibilă, ce nu a fost atacată şi care a fost urmată de o deciziei de pensionare.
Urmare a deciziei din 11 iulie 2011 s-a ajuns practic a se da eficienţă Legii nr. 263/2010 şi Ordinului nr. 442/2010 pentru o situaţie anterioară intrării lor în vigoare, consfinţită prin decizia de pensionare din 14 iunie 2010.
În raport cu cele mai sus prezentate, în baza art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 instanţa a dispus anularea deciziei din 11 iulie 2011 emisă de pârâtă.
În legătură cu capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale şi morale în cuantum de 1.000 RON instanţa a apreciat că cererea este întemeiată, întrucât reclamanta a fost nevoită să se deplaseze la Bucureşti, să stea internată în spital şi să suporte condiţiile de spitalizare cu neajunsurile sale şi, astfel, suferinţele suportate de reclamantă (în calitate de persoană invalidă) justifică acordarea daunelor în sumă de 10.000 RON.
3. Cererile de recurs
Împotriva celor două sentinţe a declarat recurs Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursurilor, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 342/CA formulată la 18 octombrie 2011, în mod greşit a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ dedus judecăţii deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect recurentul a susţinut că nici „cazul bine justificat” şi nici „paguba iminentă” nu au fost dovedite de intimata-reclamantă deoarece, pe de o parte nu există argumente care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, iar pe de altă parte, paguba iminentă nu poate fi revizuită raportat la inexistenţa primei condiţii prevăzute de lege.
Prin cel de-al doilea recurs formulat împotriva Sentinţei civile nr. 380/CA pronunţată la 7 noiembrie 2011, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea acţiunii intimatei-reclamante cu consecinţa menţinerii deciziei din 11 iulie 2011 emisă de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, precum şi exonerarea de la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune materiale şi morale.
Se susţine cu privire la acest recurs că:
- în mod greşit a fost respinsă excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, având în vedere că acţiunea a fost introdusă înainte de expirarea termenului de soluţionare al plângerii prealabile;
- decizia asupra capacităţii de muncă contestată nu a fost emisă ca urmare a revizuirii medicale, ci în exercitarea atribuţiilor de control ce revin Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă;
- afecţiunile consemnate în documentele medicale care au stat la baza emiterii deciziei din 14 iunie 2010, nu justifică încadrarea reclamantei în gradul III de invaliditate;
- decizia asupra capacităţii de muncă din 11 iulie 2011 a fost emisă în exercitarea atribuţiilor de control al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă;
- obligarea recurentei-pârâte la plata despăgubirilor materiale şi morale este nejustificată.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi de materialul probator administrat în cauză, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 342/CA din 18 octombrie 2011, prin care a fost admisă cererea intimatei-reclamante H.E. şi s-a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacităţii de muncă din 11 iulie 2011, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate ca atare.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
Se reţine în mod corect sub aspectul „cazului bine justificat” că decizia contestată a fost emisă fără a se avea în vedre că reclamantei-intimate îi fusese emisă anterior o decizie asupra capacităţii de muncă, respectiv decizia din 14 iunie 2010, care potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii, nu era supusă revizuirii, împrejurare de natură a ridica îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
Tot astfel, în mod corect reţine instanţa fondului şi existenţa unei „pagube iminente”, de vreme ce decizia medicală contestată a avut drept consecinţe ridicarea pensiei de invaliditate a reclamantei şi drept urmare lipsirea acesteia de orice venit.
De altfel, Curtea va reţine şi faptul că motivele prin care a fost acordată suspendarea în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, au fost confirmate şi consolidate prin hotărârea pronunţată ulterior asupra fondului cauzei (anularea deciziei din 11 iulie 2011), hotărâre prin care această decizie a fost anulată ca fiind emisă cu încălcarea dispoziţiei legale.
II. Cât priveşte recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 380/CA/2011, Curtea va înlătura ca nefondate susţinerile recurentei-pârâte cu privire la excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii, având în vedere atât dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituţia procedurii prealabile, cât şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege care reglementează modalitatea de sesizare a instanţei de contencios administrativ.
Or, din interpretarea textelor de lege mai sus invocate, rezultă că intenţia urmărită de legiuitor a fost aceea de a da posibilitatea organului administrativ care a emis actul contestat, de a reveni asupra acestuia, fără a mai fi necesar cenzura instanţei.
Faptul că prin formularea plângerii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reclamanta-intimată a formulat acţiunea în anularea deciziei contestate înainte de a se împlini termenul de soluţionare a plângerii, nu atrage prematuritatea cererii decât dacă eventual acest termen nu se împlinea la data pronunţării hotărârii, ceea ce însă nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.
Curtea va înlătura ca nefondate şi susţinerile recurentei care vizează greşita apreciere a instanţei de fond cu privire la legalitatea emiterii deciziei din 11 iulie 2011.
Astfel, reclamantei-intimate H.E. i-a fost stabilit gradul de invaliditate II prin decizia asupra capacităţii de muncă din 14 iunie 2010 emisă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Constanţa.
Ulterior, gradul de invaliditate a fost revizuit de la II la III prevăzându-se în mod expres că decizia asupra capacităţii de muncă este nerevizuibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000.
Ca urmare a stabilirii acestui grad de invaliditate a fost emisă decizia din 29 iunie 2010 privind acordarea pensiei de invaliditate.
În raport de dispoziţiile art. 62 alin. (7) lit. c) - dispoziţii în vigoare la data emiterii deciziei de invaliditate - nu sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care au o vârstă mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare. Or, în cauză, reclamanta se încadra în ipoteza textului de lege invocat având vârsta mai mică de 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi un stagiu complet de cotizare.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus citate nu se mai impunea, aşa cum a susţinut recurenta-pârâtă, revizuirea medicală a stării de sănătate şi respectiv a deciziei de invaliditate.
Curtea va reţine sub acest aspect şi faptul că dispoziţiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000 referitoare la revizuirea medicală au fost preluate şi păstrate şi în noua Lege nr. 263/2010 privind sistemul unic de pensionare, respectiv art. 79 din această lege.
În cauză însă, reclamantei i se stabilise anterior faptul că gradul de invaliditate este nerevizuibil.
Faţă de cele mai sus reţinute, în mod corect instanţa de fond a reţinut că decizia contestată este nelegală deoarece a dispus cu privire la o decizie nerevizuibilă.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă se referă la acordarea despăgubirilor materiale şi morale în cuantum de 10.000 RON reclamantei-intimate.
Susţine astfel recurentul, prin recursul scris formulat, că obligarea sa la plata despăgubirilor materiale şi morale constituie „cel puţin o exagerare” chiar dacă s-ar aprecia că decizia contestată este nelegală.
Susţinerea recurentului, însă, este lipsită de suport legal, urmând a fi respinsă ca atare.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluţionării cererii instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Cum în cauză reclamanta a solicitat acest lucru, instanţa, în mod corect şi legal a acordat acesteia cu titlu de despăgubiri materiale şi morale suma de 10.000 RON.
La aprecierea acestui cuantum rezonabil, instanţa a avut în vedere suferinţele suportate de reclamantă ca pensionar de invaliditate grad III, greutatea de deplasare a acesteia, faptul că a trebuit să fie spitalizată şi nu în ultimul rând, trauma psihică la care a fost supusă.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursurile formulate de recurentul-pârât Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă împotriva Sentinţei civile nr. 342/CA din 18 octombrie 2011 şi a Sentinţei civile nr. 380/CA din 7 noiembrie 2011 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1401/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
