ICCJ. Decizia nr. 1463/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1463/2012
Dosar nr. 1325/59/2011
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.V., solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 7261 din 2 august 2011 în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7261 din 02 august 2011, a cărui suspendare o solicită, s-a dispus începând cu data de 08 august 2011 încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de controlor vamal grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 32 la B.V.Z.L. Curtici, din cadrul D.J.A.O.V. Timişoara.
Reclamantul a arătat că măsura eliberării din funcţie este nelegală având în vedere că atât Ordinele nr. 2406 şi 2407 din 04 iulie 2011, cât şi Ordinul nr. 7261 din 02 august 2011, emis în baza acestor ordine, încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, îi afectează reclamantului dreptul la muncă, la protecţia socială a muncii şi la un nivel de trai decent, drepturi consfinţite de art. 41 şi art. 47 alin. (l) din Constituţie.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta A.N.V. a cerut respingerea cererii ca nefondată, arătând că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 567 din 12 decembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că prin Ordinul nr. 7261 din 2 august 2011 pârâta A.N.V a dispus, începând cu data de 8 august 2011, că reclamantului îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcţia publică teritorială de execuţie de control vamal grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 32 la B.V.Z.L. Curtici din cadrul D.R.A.O.V. Timişoara, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut că, aşa cum rezultă din acţiune şi din întâmpinarea pârâtei, reclamantul a fost efectiv eliberat din funcţia publică începând cu data de 8 august 2011, că în cauză reclamantul a făcut dovada procedurii prealabile împotriva ordinului pârâtei şi a invocat motive de nelegalitate ale acestuia, aspect care se circumscrie noţiunii de caz bine justificat.
În ceea ce priveşte cerinţa legală legată de existenţa unei pagube iminente prin executarea actului administrativ, instanţa a reţinut că în cauza de faţă nu este îndeplinită această condiţie legală, întrucât ordinul a fost pus deja în executare, reclamantul fiind eliberat din funcţia publică începând cu data de 08 august 2011, astfel că nu mai există nici un prejudiciu iminent de înlăturat prin suspendarea executării acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că soluţia instanţei, de respingere a cererii reclamantului, este netemeinică şi nelegală; că, în raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, obligativitatea sesizării autorităţii publice pentru revocarea sau modificarea actului administrativ conform dispoziţiilor art. 7 a fost îndeplinită în prezenta pricină, prin depunerea la dosar a copiei plângerii prealabile înregistrate sub nr. 47466 din 12 august 2011; că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în contextul în care îndoiala serioasă cu privire la legalitatea ordinului a cărei suspendare s-a solicitat este legată de nepublicarea în M. Of. şi prin urmare lipsirea de efecte juridice a Ordinelor nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011, împrejurare care nici chiar sumar nu a fost examinată de instanţă; că este îndeplinită şi cea de a treia condiţie "prejudiciu material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibila gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", deoarece actul administrativ în litigiu determină o situaţie care nu are justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţia de fapt generată în urma emiterii deciziei de concediere fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale şi a asigurărilor sociale ca fiind o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Recurentul arată că motivarea instanţei în privinţa lipsei prejudiciului iminent şi a pagubei datorită punerii deja în executare a ordinului, nu este justificată, deoarece urmare suprimării veniturilor reclamantului efectele lipsei activităţii remunerate produce prin efectele sale consecinţe negative asupra subzistentei reclamantului şi a familiei sale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamantul a făcut dovada plângerii prealabile împotriva ordinului pârâtei şi a invocat motive de nelegalitate ale acestuia, aspect care se circumscrie noţiunii de caz bine justificat, dar nu a îndeplinit condiţia existenţei unei pagube iminente, întrucât ordinul a fost pus deja în executare, reclamantul fiind eliberat din funcţia publică începând cu data de 08 august 2011, astfel că nu mai exista nici un prejudiciu iminent de înlăturat prin suspendarea executării acestuia.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale şi cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acţiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.
Or, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea, aşa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Recurentul - reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei civile nr. 567 din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2780/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1601/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
