ICCJ. Decizia nr. 1538/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1538/2012
Dosar nr. 2817/87/2008
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2339 din 25 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român – Ministerul Finanţelor Publice în cererea principală şi a respins ca atare faţă de acesta cererea principală formulată de reclamanta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România; a respins, ca neîntemeiată, cererea principală faţă de pârâţii Guvernul României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, cu privire la cererea conexă, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.A., în privinţa cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaţilor I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a respins ca atare cererile conexe respective; a respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâţilor Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în numele celorlalţi salariaţi decât cei de la I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererile conexe de chemare în judecată s-a solicitat să se constate tratamentul discriminatoriu din analiza modului de salarizare a funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi restul funcţionarilor publici prin neaplicarea procentelor de indexare periodică a salariilor de bază în cursul anului 2007, statuată prin anexa I şi II la O.G. nr. 6/2007 respectiv, cu 5% începând cu 01 ianuarie 2007, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007 şi cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007; să se dispună obligarea la plata majorării salariale de 18% aplicată salariilor de bază ale funcţionarilor publici pentru anul 2007 şi pentru funcţionarii publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu 5% începând din 01 ianuarie 2007, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007 şi cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 şi obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţionala Sanitar Veterinara si Pentru Siguranţa Alimentelor să aloce sumele necesare plăţii drepturilor salariale mai sus menţionate şi plata acestor drepturi salariale către funcţionarii publici din Sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
I. Cu privire la excepţii, potrivit art. 137 C. proc. civ.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în cererea principală şi cererea conexă, se reţine că funcţionarii publici reprezentaţi de reclamantă nu au avut si nu au raporturi de munca/serviciu încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice; prin urmare, nu se realizează identitatea impusa de legea procesuala civila intre partea care poate fi obligata in raportul litigios si cea care deţine calitatea de parat.
Autoritatea Naţionala Sanitar Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor a avut si are calitate de ordonator principal de credite pentru funcţionarii publici reprezentaţi de reclamanta.
Pretenţiile reclamantei, solicitate prin cererea de chemare in judecata, reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajatorul acestora.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar si terţiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Or, în condiţiile in care instanţa ar dispune obligarea la plata drepturilor de personal către funcţionarii publici reprezentaţi de reclamanta, paratul-angajator urmează sa facă plata, dar si sa retina si sa vireze contribuţiile obligatorii către bugetul de stat.
Ministerul Finanţelor Publice, nu este si nu a fost ordonator principal de credite pentru funcţionarii publici reprezentaţi de reclamanta, paratul Autoritatea Naţionala Sanitar Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor, instituţie cu personalitate juridica, fiind in acest caz ordonator principal de credite bugetare.
Ministerul Finanţelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Pe de alta parte, neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii, elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează in instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat, in speţa, Autoritatea Naţionala Sanitar Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor, nu poate atrage răspunderea Ministerului Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii in elaborarea bugetului de stat, în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pentru anul respectiv si, in principal, ţinând cont de priorităţile stabilite de Guvern.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în cererea principală şi cererea conexă şi va fi respinsă cererea principală şi cererea conexă faţă de pârâtul Statul Român şi Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privinţa cererii conexe formulată de reclamanţii din cadrul Institutului de Diagnostic si Sănătate Animala si Direcţiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, se consideră că trebuie să existe o identitate între persoana pârâtului şi cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Calitatea cerută pentru a putea exercita acţiunea în justiţie trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută deoarece acţiunea are ca obiect protecţia dreptului subiectiv.
Reclamanţii fiind cei care pornesc acţiunea vor trebui să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă.
În speţă, reclamanţii nu au raporturi de serviciu directe cu A.N.S.V.S.A., fiind funcţionari publici în cadrul I.D.S.A si D.S.V.S.A. Bucureşti, astfel ca aceştia se găsesc într-un raport juridic având ca obligaţie acordarea drepturilor ce fac obiectul acestei acţiuni cu I.D.S.A. si respectiv cu D.S.V.S.A. Bucureşti şi nu cu subscrisa, organul ierarhic superior.
Prin urmare, A.N.S.V.S.A. nu are calitate procesuală pasivă, reclamanţii nefăcând nicio dovadă a existentei unui raport juridic obligaţional în care subscrisa să fie subiect pasiv în cadrul acestui raport.
În plus, conform dispoziţiilor H.G. nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea A.N.S.V.S.A. şi a unităţilor din subordinea acesteia cu modificările si completările ulterioare şi O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificări şi completări ulterioare, unităţile centrale stau în proces prin unităţile din subordine, unităţi care, în conformitate cu dispoziţiile aceloraşi acte normative, au personalitate juridică proprie.
Astfel, art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 statuează următoarele: ";Serviciile veterinare de stat se organizează după o concepţie unitară, în sistem piramidal al fluxului de comandă, pe principiul teritorial, ca sector distinct şi autonom, având următoarea structură:
b) institutele veterinare, autorităţi de referinţa la nivel naţional pentru domeniile de competenta specifice acestora, cu personalitate juridică;
c) direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţi veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu personalitate juridică.";
Anexa nr. 2 la H.G. nr. 130/2006 prevede unităţile care funcţionează în subordinea A.N.S.V.S.A., instituţii publice finanţate din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii:
"; I. Unităţi cu personalitate juridică :
1. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animala;
4. direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti.";
Art. 15 al Hotărârii menţionate mai sus, prevede:
“Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii şi ale unităţilor din subordinea sa, prevăzute în Anexa nr. 2, se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat";
În virtutea actelor normative invocate mai sus, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animala dar si Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, sunt unităţi din structura A.N.S.V.S.A. cu personalitate juridică proprie, conform anexei nr. 2 la O.G. nr. 42/2004, având astfel capacitate procesuală.
Reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul I.D.S.A. si D.S.V.S.A. Bucureşti, neavând raporturi directe de serviciu cu A.N.S.V.S.A., rezultând, pe cale de consecinţă, că orice eventuală obligaţie revine I.D.S.A. si respectiv D.S.V.S.A. Bucureşti, deoarece plata unor eventuale drepturi decurgând din raporturile de munca este o prerogativă exclusivă a instituţiei publice cu care aceştia au raporturi de serviciu, fiind inadmisibilă obligarea la plata altor subiecţi de drept.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privinţa cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaţilor I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti şi va fi respinsă cererea conexă formulată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în numele salariaţilor I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
II. Pe fondul cauzei.
Se observă că Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, atunci când se fac distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Instanţa europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel, Curtea a apreciat prin jurisprudenţa sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate, (vezi C.E.D.H., 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 Stubbings et autres c/Royaume-Uni, parag.75. În hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile";.
Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii:
- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile);
- existenţa un criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată.
Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu. În cazul de faţă, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferenţiat aplicat reclamanţilor poate fi considerată categoria profesională.
Tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;
Prin această măsură sunt încălcate prevederile art. 6 alin. (2) C. muncii ce consacră principiul „pentru muncă egală şi pregătire profesională egală toţi salariaţii să fie retribuiţi în mod egal";.
Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare;
Potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, republicată, ";Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la munca, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de munca echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru munca egala, ia o remuneraţie echitabila şi satisfăcătoare .)";
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „(.) prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.";
Potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi aprobările ulterioare „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.";.
Potrivit art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „Orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe (.)";.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul ca aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de munca şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii:
a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de munca;(.)
c) acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul; (.) g) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.";
Trebuie astfel avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1), dar trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
În acest sens, O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare prevede expres care sunt faptele şi actele de discriminare, precum şi criteriile de discriminare.
Se apreciază că nu există o discriminare în cauză.
Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, la art. 38 s-a prevăzut ca „salariile de bază ale funcţionarilor publici din instituţiile sanitare veterinare publice sunt mai mari cu 25% faţă de salariile prevăzute, de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, pentru anul 2006";
Având în vedere această prevedere, din anul 2007 salariile de bază ale funcţionarilor publici din cadrul A.N.S.V.S.A. şi ale structurilor din subordine, au fost majorate cu 25%.
Prin Anexa nr. 6 din O.G. nr. 6/2007 este prevăzută grila de salarii de bază pentru A.N.S.V.S.A şi unităţile din subordine, salarii la care s-a aplicat mărirea de 25% prevăzută de Legea nr. 435/2006.
Deşi O.G. nr. 6 din 24 ianuarie 2007 este ulterioară Legii nr. 435 din 27 noiembrie 2006, legiuitorul nu a prevăzut o reglementare specială în sensul majorării cu 18% a salariului de bază, deşi a întocmit o grila de salarizare specială în cazul A.N.S.V.S.A.
Aşa cum rezultă din conţinutul ordonanţei menţionate mai sus, nu se face nicio referire la acordarea unui procent de 18% la salariu pentru funcţionarii publici din cadrul A.N.S.V.S.A., acest aspect rezultând şi din titlul acestui act, ";care vizează unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007";.
Pe de altă parte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 03 iulie 2008 publicata in M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, a fost admisa excepţia de neconstituţionalitate ridicata de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 393/105/2008 al Tribunalului Prahova - secţia civila, în Dosarul nr. 7.247/99/2007 al Tribunalului Iaşi - secţia civila şi în Dosarul nr. 4.610/103/2007 al Curţii de Apel Bacău - secţia civila, minori şi familie, conflicte de munca si asigurări sociale.
Astfel, Curtea Constituţionala a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstituţionale, in măsura in care din acestea se desprinde înţelesul ca instanţele judecătoreşti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea excepţiei, Curtea Constituţionala „Luând in considerare si dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţa, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instanţei de judecata, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecata poate sa înţeleagă - ceea ce s-a si petrecut in una din cauzele analizate - ca are competenta sa anuleze o dispoziţie legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situaţia de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea însăşi o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispoziţii prevăzute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se considera discriminata.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenta de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încălcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
S-a motivat recursul prin aceea că referitor la calitatea procesuală a Ministerului Economiei şi Finanţelor, acesta are calitate inclusiv pe capetele de cerere privind discriminarea faţă de atribuţiile sale instituite de Legea nr. 500/2001.
De asemenea, referitor la excepţia invocată de Guvernul României, se arată în motivele de recurs că actul normativ O.G. nr. 6/2007, iniţiat de Guvern, este rezultatul activităţii curente al acestui organism şi semnat de Primul Ministru.
Referitor la fondul cauzei, sentinţa este criticată întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii, instanţa de fond omiţând să cerceteze care a fost raţiunea legiuitorului atunci când a emis actul respectiv Legea nr. 435/2006.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în cererea principală, a respins cererea principală formulată de reclamanta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins cererea principală faţă de pârâţii Guvernul României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca neîntemeiată.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice pe cererea conexă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privinţa cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaţilor I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti.
A respins cererea conexă împotriva Ministerului Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins cererea conexă formulată de Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în numele salariaţilor I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins cererea conexă formulată de Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâţilor Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în numele celorlalţi salariaţi decât cei de la I.D.S.A. şi D.S.V.S.A. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta-recurentă nu a indicat în concret motivele de fapt şi de drept şi nici dovezile pe care se sprijină pentru a chema în judecată ministerul.
Referitor la cererea conexă şi lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A., s-a reţinut că reclamanţii nu au raporturi directe de serviciu cu aceasta şi de aceea nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fond Curtea de Apel a apreciat că în speţă nu există o discriminare în cauză în raport de obiect şi de prevederile O.G. nr. 137/2000.
Referitor la excepţiile invocate, corect Curtea de Apel Bucureşti a precizat că în speţă Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice în cererea principală cât şi în cea conexă, nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât funcţionarii publici reprezentaţi de reclamantă nu au avut şi nu au raporturi de serviciu cu acesta (Ministerul de Finanţe). Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este ordonator principal de credite pentru aceşti funcţionari publici, iar pretenţiile reclamantei, solicitate prin cererea de chemare în judecată, reprezintă drepturi salariale care nu pot fi plătite decât de angajator.
Referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în cererea conexă, trebuie să existe o identitate între persoana pârâtului şi cel care este obligat în raportul juridic. În cauză reclamanţii nu au raporturi juridice directe cu A.N.S.V.S.A. şi de aceea corect s-a constatat de instanţă că această autoritate publică nu are calitate procesuală pasivă şi în drept a fost motivată această susţinere de către Curtea de Apel în raport de dispoziţiile O.G. nr. 42/2004 şi O.G. nr. 130/2006.
Pe fondul cauzei pentru ca o faptă să fie calificată faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii, existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă şi existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
În speţă, faţă de dispoziţiile expuse de O.G. nr. 137/2000 nu există o discriminare, Legea nr. 435/2006 şi O.G. nr. 6/2007 neprevăzând o reglementare specială în sensul majorării cu 18% a salariului de bază.
Prin O.G. nr. 6/2007 este prevăzută grila de salarii de bază pentru Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor salarii la care s-a aplicat mărirea de 25% prevăzută de Legea nr. 435/2006.
Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de reclamanta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România împotriva sentinţei nr. 2339 din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1529/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1548/2012. Contencios → |
|---|
