ICCJ. Decizia nr. 1548/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1548/2012
Dosar nr. 9207/2/2011
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7106 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale, SC E.D.I. - R SA, Societatea Română de Radiodifuziune şi SC „A.P.M.” SA, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, şi a dispus suspendarea executării deciziei din 23 septembrie 2011 emisă de pârât. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamanta Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a A.R.C.A., se constată că, urmare depunerii împuternicirii ataşată la fila 87 a dosarului, excepţia este neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei.
Prin Decizia nr. 254/2011 emisă de către pârât la data de 23 septembrie 2011, publicată în M. Of., Partea I nr. 698 din 03 octombrie 2011 s-au dispus următoarele:
Art. 1. - Se constituie Comisia pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radio si remuneraţiile corespunzătoare cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor, după cum urmează:
- Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de autor (UCMR-ADA), reprezentând organismul de gestiune colectiva din domeniu, pe de o parte; şi
- câte un reprezentant al SC A.P.M. SA, al SC E.D.I. - R - SA, al Asociaţiei Romane de Comunicaţii Audiovizuale (A.R.C.A.), al Societăţii Romane de Radiodifuziune (S.R.R.), reprezentând utilizatorii, pe de alta parte.
Art. 2. - Comisia constituita potrivit art. 1 are obligaţia sa desfăşoare negocierile in conformitate cu dispoziţiile art. 1311 si art. 1312 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificările si completările ulterioare, pe o durata de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
În considerentele acestei decizii pârâtul a reţinut prevederile art. 123 alin. (1) lit. d), ale art. 130 alin. (1) lit. b), art. 131 si art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. 3 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului si dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, ţinând cont de cererea formulata de către Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. – A.D.A.), înregistrată la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor la 6 septembrie 2011, precum si de Referatul din 23 septembrie 2011 al Direcţiei registre si gestiune colectiva, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006 cu modificările ulterioare.
Sub aspectul condiţiei cazului bine justificat se constată că prin decizia nr. 230/2011 pârâtul O.R.D.A. a solicitat U.C.M.R. - A.D.A. să iniţieze o nouă procedură de negociere a metodologiilor, motiv pentru care U.C.M.R. - A.D.A. a emis adresa din 10 august 2011.
În consecinţă, O.R.D.A. a emis decizia nr. 239/2011 prin care a dispus constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune şi remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor, similară deciziei a cărei suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, dar cu privire la organismele de radio.
Astfel, se reţine că potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 „Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: … să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi”.
Conform art. 131 din acelaşi act normativ „(1) În vederea iniţierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivă trebuie să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însoţită de metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a). (2) Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de maximum 5 zile de la primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publică în M. Of. al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă. Comisia de negociere este constituită din: a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte; b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori, numit dintre acestea, si câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri si a cotei de piaţă a acestora în domeniu, cu condiţia ca acestea sa fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, precum si al societăţilor publice de radiodifuziune si de televiziune, după caz, pe de alta parte. (3) În vederea desemnării în cadrul comisiei prevăzute la alin. (2), organismele de gestiune colectivă vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, odată cu metodologiile, lista structurilor asociative ale utilizatorilor şi pe cea a utilizatorilor majori, care urmează a fi convocaţi pentru negocieri, precum şi elementele de identificare a acestora. (4) Decizia de desemnare a comisiei de negociere se comunică părţilor prin scrisoare recomandată, împreună cu propunerea de metodologii depusă de organismele de gestiune colectivă”.
De asemenea, potrivit art. 1313 „(1) Organismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societăţile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai după 3 ani de la data publicării lor în formă definitivă în M. Of. al României, Partea I. (2) În cazul negocierilor prevăzute de art. 107 alin. (4), oricare dintre părţi poate formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a metodologiilor numai după 2 ani de la data publicării acestora în formă definitivă în M. Of. al României, Partea I. (3) Până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii”.
Din interpretarea logică şi gramaticală a dispoziţiilor menţionate anterior, se constată că formularea unei noi cereri de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor este posibilă numai după 3 ani de la data publicării lor (metodologiilor anterioare) în formă definitivă în M. Of. al României, Partea I.
Prin urmare, se creează indiciile unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului care a stat la baza deciziei nr. 254/2011, îndoială care se transmite şi actului a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, reţinându-se că organismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societăţile publice de radiodifuziune sau de televiziune nu ar putea formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor mai înainte de cei trei ani, fără a avea însă, aparent, obligaţia de a reitera respectiva cerere la expirarea intervalului de timp menţionat.
Aşadar, se reţine că din analiza textelor de lege invocate de pârât în emiterea deciziei contestate şi a Legii nr. 8/1996 nu rezultă că organismul de gestiune colectivă (în speţă U.C.M.R.-A.D.A.) ar avea obligaţia de a formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor la anumite intervale de timp ori periodic (acesta având doar obligaţia de a nu formula respectiva cerere mai devreme de 3 ani de la publicarea metodologiilor anterioare în M. Of., astfel cum s-a arătat mai sus).
Coroborat cu aceste aspecte, se mai reţine că pârâtul nu a indicat temeiul legal concret ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 254/2011 şi în baza căruia, în raport de situaţia de fapt expusă, U.C.M.R.-A.D.A. a solicitat constituirea comisiei în vederea începerii negocierilor.
Faţă de indiciile de nelegalitate constatate în ceea ce priveşte decizia nr. 230/2011, se apreciază că efectele se răsfrâng şi asupra deciziei nr. 254/2011, act emis în derularea aceleiaşi proceduri, respectiv pentru constituirea comisiei competentă a negocia metodologiile pentru care O.R.D.A. a cerut U.C.M.R.-A.D.A. să formuleze o nouă cerere prin decizia nr. 230.
În plus, se constată că şi condiţia privind paguba iminentă este întrunită, aceasta constând în costurile mari pe care le implică parcurgerea procedurii, într-un timp relativ scurt, conform dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, respectiv onorariile pentru ipoteza iniţierii procedurii de arbitraj, dar şi noile tarife rezultând din procesul de negociere.
Se va înlătura susţinerea pârâtului în sensul că singurii prejudiciaţi sunt titularii de drepturi care nu îşi vor încasa remuneraţiile ce li se cuvin datorită inexistenţei cadrului legal care să le permită acest lucru în mod concret, întrucât potrivit art. 1313 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 „Până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii”, iar părţile din prezenta cauză au apreciat că în prezent există deja o metodologie în vigoare.
Susţinerea pârâtului, în sensul că plata onorariului nu poate constitui un prejudiciu, este neîntemeiată având în vedere că această procedură de negociere a fost impusă părţilor prin decizia nr. 230/2011, iar nu ca urmare a iniţiativei acestora, astfel încât avându-se în vedere şi împrejurarea că decizia nr. 230/2011 a fost suspendată anterior prin sentinţa civilă nr. 5562 din 03 octombrie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 7689/2/2011, se constată că se impune în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, admiterea acţiunii şi suspendarea deciziei nr. 254/2011 emisă de pârâtul O.R.D.A. până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva sentinţei civile nr. 7106 din data de 28 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale de suspendare a Deciziei O.R.D.A. nr. 254/2011.
Recurenta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată a fost pronunţată de instanţa de fond printr-o interpretare greşită a actului dedus judecăţii, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Din motivarea sentinţei date de curtea de apel, s-a arătat, nu se poate ajunge la concluzia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ unilateral, astfel cum sunt prevăzute în mod imperativ de art. 141 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Căzui bine justificat, s-a relevat, nu rezultă din cele expuse prin cererea formulată de reclamantă, singurele argumente fiind cele relative la efectul generat de Decizia O.R.D.A. nr. 230 din 3 august 2011 privind acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul operelor muzicale U.C.M.R.-A.D.A. În plus, a considerat recurentul că suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi susţinută cu argumente privind nelegalitatea unui alt act administrativ, care va fi analizată pe cale separată.
Cu privire la condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, a susţinut recurentul că prejudiciul material viitor şi previzibil sau perturbarea gravă a funcţionării reclamantelor care să impună suspendarea deciziei nu există, cerinţa legală neputând fi îndeplinită, fără elemente concrete eventualele prejudicii fiind imposibil de cuantificat.
În fapt, s-a arătat, o nouă negociere profită utilizatorilor care, în contextul economic actual, pot propune şi astfel se poate ajunge la stabilirea unor procente mai mici sau chiar de acelaşi nivel cu cele prevăzute prin Metodologiile în domeniu anterioare. A subliniat recurentul că procentele se negociază, nu pot fi impuse de către organismul de gestiune colectivă ce a iniţiat negocierile; în cazul în care părţile nu se înţeleg acestea pot apela la procedura arbitrajului conform dispoziţiilor art. 1312 din Legea nr. 8/1996, însă onorariul arbitrai nu poate fi considerat un prejudiciu. Prin urmare, singurii prejudiciaţi sunt titularii de drepturi, care nu îşi vor încasa remuneraţiile ce li se cuvin datorită inexistenţei cadrului legal care să le permită acest lucru în mod concret.
În cauză au formulat concluzii scrise intimatele SC E.D.I. - R. SA şi A.R.C.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin „cazuri bine justificate"; se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă; în privinţa legalităţii actului administrativ"; (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă"; se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public"; (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării. Această condiţie nu este întrunită în cauză, întrucât toate motivele de nelegalitate a Deciziei nr. 254 din 23 septembrie 2011 emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radio şi remuneraţiile corespunzătoare cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor) invocate în plângerea prealabilă şi în cererea de suspendare a executării presupun o cercetare aprofundată asupra legalităţii actului, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, incompatibilă cu procedura suspendării executării actului administrativ unilateral reglementată prin art. 14 din legea contenciosului administrativ. în cadrul procedurii de judecată a unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi prejudecat fondul litigiului (cum în mod greşit, în parte, a procedat judecătorul primei instanţe), instanţa având îndreptăţirea de a efectua doar o cercetare extrem de sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte constată că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamantelor Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale, Societatea Română de Radiodifuziune, SC E.D.I. - R. SA şi SC A.P.M. SA nici cerinţa prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond considerând în mod neîntemeiat, fără dovezi concludente, că echivalează cu paguba iminentă costurile mari pe care le implică parcurgerea procedurii într-un termen relativ scurt, respectiv onorariile pentru ipoteza iniţierii procedurii de arbitraj, dar şi noile tarife rezultând din procesul de negociere. Or, în litigiu, nu au fost relevate elemente şi circumstanţe din care ar putea fi trasă concluzia rezonabilă că executarea actului administrativ contestat ar fi de natură să creeze pagube materiale viitoare semnificative, greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este nelegală şi netemeinică sentinţa atacată se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinţei civile nr. 7106 din data de 28 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantelor Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale, Societatea Română de Radiodifuziune, SC E.D.I. - R. SA şi SC A.P.M. SA de suspendare a Deciziei O.R.D.A. nr. 254 din 23 septembrie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinţei nr. 7106 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1538/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1593/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
