ICCJ. Decizia nr. 1540/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 4428 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din O.M.F.P. nr. 877/2005, a Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 7/2006 și a O.M.F.P. nr. 2189/2006, invocată de reclamanta SC M.T.C.E.S. SRL, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.
Recursul este tardiv.
Astfel, conform art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția instanței de contencios administrativ asupra excepției de nelegaiitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantei la data de 5 septembrie 2011 și că aceasta a declarat recurs la data de 16 septembrie 2011, așa cum rezultă din mențiunea efectuată pe cererea de recurs cu ocazia înregistrării acesteia la Curtea de Apel București (fila 2 - dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Nu poate fi primită susținerea recurentei, potrivit căreia, raportat la lipsa unei mențiuni exprese în dispozitivul sentinței atacate cu privire la termenul special de recurs, cererea de recurs ar fi fost formulată în termen; aceasta, întrucât lipsa mențiunii cu privire la termenul de recurs sau, mai mult, menționarea unui termen de recurs greșit nu este decât o simplă eroare materială, care nu poate conduce la modificarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a căror necunoaștere, potrivit unui principiu de drept notoriu, nu poate fi invocată de recurentă în apărarea sa.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și că recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și a decis în sensul respingerii recursului, ca tardiv formulat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1276/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1338/2012. Contencios → |
|---|
