ICCJ. Decizia nr. 1631/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1631/2012
Dosar nr. 1030/44/2011
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanţii au solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 47 din 8 noiembrie 2010 emisă de C.C.R. – C.C.J. Galaţi în ceea ce priveşte dispoziţiile de la pct. 5, 7 şi 8 din decizie, precum şi măsurile corespunzătoare acestor constatări dispuse prin dispozitiv la pct. 8 şi 11, până la soluţionarea in fond a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că, privitor la obligaţiile fiscale reţinute în sarcina lor, există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii acestora şi că organele de control şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile legale. Aşa fiind, există o serioasă îndoială în privinţa legalităţii şi temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.
Reclamanţii au mai susţinut că există de asemenea riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, deoarece le-ar fi afectat grav dreptul de proprietate garantat de Constituţie. Această imposibilitate s-ar putea concretiza în neputinţa achitării datoriilor către alte persoane şi chiar către bugetul de stat.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 267/2011 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanţii P.M. Galaţi şi M. Galaţi în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a suspendat efectele deciziei nr. 47 din 8 noiembrie 2010 emisă de C.C.R., C.C.J. Galaţi în ceea ce priveşte dispoziţiile de la pct. 5, 7 şi 8 din decizie, precum şi măsurile corespunzătoare acestor constatări dispuse prin dispozitiv la pct. 8 şi 11 până la soluţionarea in fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, reclamanţii au făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii lor, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum în mod constant a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În cauza de faţă, a reţinut judecătorul fondului, reclamantul s-a referit şi a susţinut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, susţinând şi motivând nelegalitatea acestuia.
Curtea a apreciat că, în cadrul procedurii de suspendare, instanţa nu trebuie să analizeze aceste motive, ci doar să constate că ele au fost invocate şi că ele ar putea conduce la desfiinţarea actului atacat.
În privinţa celei de-a doua condiţii, instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamanţilor confirmă iminenţa pagubei condiţionată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta C.C.R. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi în principal, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea acţiunii pentru autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, modificarea sentinţei atacate şi respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.
În motivarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, autoritatea pârâtă precizează că, la data de 29 noiembrie 2010, reclamanţii P.M. Galaţi şi M. Galaţi au solicitat suspendarea parţială a efectelor Deciziei nr. 47 din 08 noiembrie 2010 emisă de C.C. Galaţi, respectiv a pct. 5, 7, 8 şi 11, acţiune înregistrată la Curtea de Apel Galaţi cu nr. 1527/44/2010. Prin sentinţa nr. 273 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de suspendare, iar prin decizia nr. 1408 din 09 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul recurenţilor-reclamanţi P.M. Galaţi şi M. Galaţi, în sensul că a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi.
Totodată, recurenta arată că, prin Sentinţa civilă nr. 3140 din 24 august 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. 1527/44/2010, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
Faţă de aceste aspecte, autoritatea recurentă apreciază că cerinţele impuse de art. 1201 C. civ., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat sunt îndeplinite în cauză, întrucât există identitate de părţi (reclamanţii P.M. Galaţi şi M. Galaţi şi pârâta C.C.R.), identitate de obiect (suspendarea Deciziei nr. 47/2010) şi identitate de cauză (art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004).
Cu privire la fondul cauzei, recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanţii nu fac dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Astfel, măsurile dispuse prin Decizia nr. 47/2010 au suport legal, deci se bucură de o aparenţă de legalitate, care urmează a fi analizată şi menţinută sau anulată în speţa având ca obiect fondul cauzei, astfel că nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.
Pe de altă parte, susţine recurenta, în cauza de faţă nu putem vorbi de o pagubă, cu atât mai puţin iminentă, care ar putea să afecteze reclamanţii, întrucât Decizia nr. 47/2010 a C.C. Galaţi se referă la recuperarea unor drepturi salariale acordate fără a avea temei legal.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport de actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 47 din 08 noiembrie 2010 a C.C.R. – C.C.J. Galaţi, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. 5, 7 şi 8 din decizie şi la pct. 8 şi 11 din dispozitiv, urmare a respingerii contestaţiei împotriva acesteia prin Încheierea nr. 577 din 03 martie 2011 a C.C.J. Galaţi.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice C.C., precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (M. Of. nr. 832/13.12.2010), împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către C.S.C. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii teritoriale a C.C., acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a C.C., respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a C.C., ca autoritate publică judeţeană.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit Curtea de apel a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, Înalta Curte reţine că pronunţarea acestei soluţii face de prisos examinările celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, formulate în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.R. împotriva sentinţei civile nr. 267/2011 din 22 septembrie 2011 a Curţii de apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1625/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1636/2012. Contencios → |
|---|
