ICCJ. Decizia nr. 1708/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1708/2012
Dosar nr. 4379/62/2011
Şedinţa de la 29 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 4379/62/2011 reclamanţii Comuna H., Consiliul Local al Comunei H., Primarul Comunei H. şi D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Camera de Conturi a Judeţului Braşov şi Curtea de Conturi a României anularea Încheierii nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi a Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Braşov.
Prin Sentinţa civilă nr. 4170/CA din 17 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub acelaşi nr. 4379/62/2011.
Reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov.
Prin Sentinţa nr. 11/F din 2 februarie 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 23 iulie 2010 a fost emis procesul-verbal de constatare ca urmare a auditului financiar asupra contului de execuţie şi a bilanţului contabil pe anul 2009 efectuat la UAT Comuna H., iar în baza acestuia, Camera de Conturi Braşov a emis Decizia nr. 48 din 18 noiembrie 2010.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie, iar împotriva încheierii Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor s-a formulat prezenta acţiune.
La data de 13 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, până la acea dată, fiind aplicabilă Hotărârea nr. 1/2009.
S-a mai reţinut că Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010 cuprinde norme tranzitorii la pct. 229, potrivit cu care "cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei".
S-a apreciat că aceste dispoziţii nu acoperă însă şi situaţia actelor întocmite de Curtea de Conturi sau de Camerele de Conturi judeţene atacate înainte de publicarea noului regulament şi în privinţa cărora sesizarea instanţei a avut loc după publicarea noului regulament.
Hotărârea nr. 130/2010 reglementează procedura prealabilă împotriva unor acte emise în baza regulamentului pe care îl aprobă, iar sesizarea instanţei de contencios administrativ priveşte doar încheierea emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor prevăzute la pct. 213.
Hotărârea nr. 1/2009 prevede începând cu pct. 69 procedura întocmirii procesului-verbal de constatare, modul de valorificare a constatărilor, măsurile pe care Curtea de Conturi le dispune pentru valorificare, decizia care se întocmeşte, analiza şi soluţionarea contestaţiei la decizie, precum şi sesizarea instanţei.
A concluzionat Curtea că fiind vorba despre acte emise în baza unui Regulament privind şi valorificarea actelor rezultate din activităţile specifice Curţii de Conturi a României, contestarea lor în cadrul procedurii prealabile şi sesizarea instanţei se vor face în baza aceluiaşi regulament, o altă interpretare conducând la naşterea unei lex terţia.
Noul Regulament priveşte actele emise în baza sa şi nu poate conţine norme de procedură pentru acte emise în baza vechiului Regulament.
Astfel a reţinut Curtea că potrivit pct. 108 din Hotărârea nr. 1/2009, în cazul încheierii emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanţei se dispune la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi a Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Braşov.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 şi respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competenţa curţii de apel în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Braşov a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Comuna H., Consiliul Local ala Comunei H., Primarul Comunei H. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Braşov în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2012. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1720/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
