ICCJ. Decizia nr. 1776/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1776/2012
Dosar nr. 999/64/2010
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La data de 19 septembrie 2011 în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea acţiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, conform Legii nr. 309/2002, reclamantul H.A. a invocat, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate privind Tabelul cu evidenţa Detaşamentelor şi Unităţilor de Muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii din perioada 1950-1961, emis de Arhivele Naţionale, şi Tabelul cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare cu profil economic, emis de UM Piteşti, în contradictoriu cu intimaţii Arhivele Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale pentru UM Piteşti.
Instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia a făcut aplicarea art. 4 teza ultimă din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia, judecarea cauzei nu se suspendă dacă, în fond, competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate aparţine aceleiaşi instanţe de judecată de contencios administrativ.
În motivarea excepţiei, reclamantul a arătat că prin apărările formulate, autorităţile pârâte emitente ale celor două categorii de tabele au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, arătând că tabelele au fost redactate pe baza evidenţelor existente în arhivele celor două instituţii, fiind emise la cererea autorităţii publice legal abilitate pentru aplicarea Legii nr. 309/2002.
În privinţa actului emis de UM Piteşti, Ministerul Apărării Naţionale a arătat că acesta nu este un act administrativ în sensul art. 2 litera c) din Legea nr. 554/2004, susţinând că este şi inadmisibilă excepţia ridicată întrucât priveşte acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Încheierea din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul H.A. atât în ceea ce priveşte Tabelul cu evidenţa Detaşamentelor şi Unităţilor de Muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii din perioada 1950-1961, emis de Arhivele Naţionale, cât şi cu referire la Tabelul cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare cu profil economic, emis de UM Piteşti.
În considerentele încheierii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Obiectul excepţiei de nelegalitate priveşte Tabelul cu evidenţa Detaşamentelor şi Unităţilor de Muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii din perioada 1950-1961, emis de Arhivele Naţionale, şi Tabelul cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare cu profil economic, emis de UM Piteşti.
În privinţa naturii juridice de act administrativ a celor două tabele, Curtea de apel a reţinut că respectivele tabele au fost adoptate anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ, însă produc efecte în continuare şi faţă de persoane care solicită, în prezent, să li se acorde drepturi consacrate de Legea nr. 309/2002 aşa încât, în scopul de a asigura respectarea efectivă a dreptului de acces la justiţie şi al reclamantului, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 425, 426 din 10 aprilie 2008 prin care s-a stabilit că acestea sunt constituţionale, prevederile art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În concluzie, instanţa a reţinut că delimitarea între stagiul militar efectuat în detaşamentele şi unităţile de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii din perioada 1950-1961 şi celelalte categorii de militari în termen din aceeaşi perioadă istorică, inclusiv unităţile militare cu profil economic, este efectuată implicit de art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi ca atare nu se constată elemente de neconcordanţă între dispoziţiile legale menţionate şi modul de întocmire, respectiv conţinutul tabelelor în discuţie.
Prin urmare, aparenta discriminare invocată de reclamant, în susţinerea excepţiei de nelegalitate, între cele două categorii de foşti militari în termen rezultă că a fost dictată de legiuitor prin modul de redactare a Legii nr. 309/2002, iar cenzura unei legi prin raportare la prevederile constituţionale o poate face numai Curtea Constituţională, ca instanţă de contencios constituţional.
3. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat recurs reclamantul H.A.
Invocând discriminarea şi inechitatea prin modul de întocmire a tabelelor în discuţie, în contextul unor numeroase aprecieri şi consideraţiuni de ordin personal cu referire la problematica suspusă dezbaterii, recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut că Legea nr. 309/2002,prin metodologia adoptată a fost interpretată ca în perioada comunistă, fiind disimulate şi ascunse înscrisurile în scop politic, întrucât munca pe care a depus-o a fost o „muncă forţată”, neretribuită, „fără voia sa”, în „lagărul de la UM”, astfel că fără temei a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată în faţa primei instanţe.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Recursul este nefondat.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor intimaţilor dar şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motive de nelegalitate, de natură a atrage fie modificarea,fie casarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă, în mod legal a reţinut incidenţa prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, date fiind efectele juridice produse de actele a căror nelegalitate a fost invocată.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că delimitarea între stagiul militar efectuat în detaşament şi unităţile de muncă din cadrul D.G.S.M. din perioada 1950-1961 şi restul categoriilor de militari în termen din aceeaşi perioadă istorică, incluzând unităţile militare cu profil economic, este efectuată implicit prin art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Potrivit art. 1 din Legea 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, beneficiază de aceste drepturi persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Pentru încadrarea în prevederile Legii 309/2002, este necesar ca stagiul militar să fie satisfăcut în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.
Reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Tabelului cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare cu profil economic. Insă, Legea 309/2002 nu vizează persoanele care au efectuat stagiul militar în unităţile militare din structura Ministerului Apărării Naţionale, ci persoanele care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.
Unităţile militare nominalizate în „Tabelul cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare cu profil economic” nu fac parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, şi ca urmare nu fac obiectul aplicării prevederilor Legii 309/2002.
Legea 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 nu vizează unităţile militare din structura Ministerului Apărării Naţionale.
Unitatea Militară Săcălaz/Timişoara nu face parte din structura Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, şi, în consecinţă, „Tabelul cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare cu profil economic” nu face obiectul aplicării prevederilor Legi 309/2002.
Astfel, „Tabelul cu evidenţa indicativelor numerice ale garnizoanelor de reşedinţă ale uniaţilor militare cu profil economic"; a fost întocmit de către Unitatea Militară Piteşti ca instrument de lucru în contextul planului de activitate propus şi aprobat, având drept scop realizarea unei evidenţe punctuale a fondurilor arhivistice în funcţie de specificul activităţii (armă).
Ca urmare, nu se constată elemente de neconcordanţă între dispoziţiile legale menţionate şi modul de întocmire, respectiv conţinutul celor două categorii de tabele, anume cel emis de Arhivele Naţionale, de limitare a evidenţelor unităţilor ce fac obiectul Legii 309/2002, numai la unităţile din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii (D.G.S.M.) din perioada 1950-1961, tabelul emis de UM Piteşti enumerând unităţile militare cu profil economic din fostul Minister al Forţelor Armate în sensul de unităţi ce nu intră sub incidenţa Legii 309/2002.
Aşa fiind, excepţia de nelegalitate nu este întemeiată, deoarece delimitarea, aparenta discriminare invocată de reclamant, în susţinerea excepţiei de nelegalitate, între cele două categorii de foşti militari în termen rezultă din probele existente la dosar că a fost dictată de legiuitor prin modul de redactare a Legii nr. 309/2002, iar cenzura unei legi prin raportare la prevederile constituţionale o poate face numai Curtea Constituţională, ca instanţă de contencios constituţional cum bine a reţinut şi prima instanţă.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.A. împotriva încheierii din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1712/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1865/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
