ICCJ. Decizia nr. 1865/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2012 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE C.A.S.AŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1865/2012

Dosar nr. 1005/42/2010

Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, sub nr. 8310/105/2008, reclamanta Camera Medicilor Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Primul Ministru, Ministerul Sănătăţii Publice şi C.A.S.a Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti a solicitat:

- obligarea pârâţilor să plătească domnului dr. B.M. contravaloarea sumelor achitate de acesta pentru prescripţiile medicale acordate personalul contractual din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, în valoare de 640 lei, precum şi sumele plătite în continuare de acesta, în conformitate cu art. 24 din O.U.G. nr. 23/2007, începând cu luna august 2008 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţă;

- anularea Ordinului Comun al Ministrului Sănătăţii Publice nr. 7315 din 25 iulie 2007şi C.N.A.S. nr. 544 din 23 iulie 2007 privind modificarea şi completarea Ordinului M.S.P. şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. 886/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicat în M. Of., partea I, nr. 558/2007;

- obligarea pârâţilor să plătească daune morale.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat: excepţia netimbrării acţiunii, cu motivarea că este vorba despre o acţiune în pretenţii care trebuie timbrată la valoare;

- excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, întrucât acţiunea în prezenţii este de competenţa instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, iar, în speţă, pârâţii au domiciliul şi sediul în Bucureşti; ca atare, competenţa teritorială aparţine Tirbunalului Bucureşti;

- excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât obiectul acesteia este plata unei sume de bani către o persoană fizică determinată, respectiv către reprezentantul legal al reclamantei Camera Medicilor Prahova, dr. B.M.;

- excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, secţia Civilă în soluţionarea capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinului Comun al Ministerului Sănătăţii Publice nr. 7315 din 25 iulie 2007 şi C.N.A.S. nr. 544 din 23 iulie 2007; în plus, se susţine că acest ordin nu a fost emis de către autorităţile publice;

- excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantei, deoarece aceasta nu face dovada personalităţii juridice pentru a se putea stabili dacă îşi poate asuma drepturi şi obligaţii în nume propriu;

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta nu precizează şi nu depune statutul său pentru a se putea cunoaşte dacă are dreptul de a introduce o asemenea acţiune în instanţă:

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, deoarece în acţiune se solicită obligarea ministrului sănătăţii publice, N.G.E., la plata unei sume de bani.

Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu poate fi vorba despre discriminare în condiţiile în care nu există o hotărâre a Consiliului Naţional al Discriminării şi, ca atare, solicitarea constatării unei discriminări este inadmisibilă.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Cancelaria Primului Ministru a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului Ministru al României, întrucât, faţă de prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului Românei, Primul Ministru nu are competenţa de a interveni în procesul de legiferare a unor acte normative emise de alte autorităţi cu atribuţii legislative.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.A.S.a Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat:

- excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv anularea unui act administrat emis de autorităţi publice centrale, şi de dispoziţiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ.;

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Camera Medicilor Prahova pentru capetele 1 şi 4 din cererea de chemare în judecată, întrucât nu există identitate între această parte şi titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii;

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.A.S. pentru capetele 1 şi 4 din cererea de chemare în judecată, întrucât nu există identitate între persoana pârâtului şi titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii;

- excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile pentru capetele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată;

Pe fondul cauzei, C.A.S.a Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 479 din 24 februarie 2009, Tribunalul Prahova, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâţi şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, tribunalul a avut în vedere obiectul acţiunii, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 aprilie 2009, sub nr. 8310/108/2008.

Prin sentinţa nr. 2182 din 07 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La Curtea de Apel Ploieşti, acţiunea a fost înregistrată sub nr. 1005/42/2010, la data de 06 octombrie 2010.

La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2011, reclamanta Camera Medicilor Prahova a formulat precizare la acţiune, prin care a solicitat:

- obligarea pârâţilor să plătească daune morale.

Totodată, reclamanta a solicitat completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Dr. B.M., în calitate de reclamant, precum şi a C.A.S.ei Judeţene de Asigurări de Sănătate Prahova, în calitate de pârât.

Curtea, prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. Civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a numitului B.M. şi, în calitate de pârâtă, a C.A.S.ei Judeţene de Asigurări de Sănătate Prahova.

Pârâta C.A.S.a Judeţeană de Asigurări de Sănătate Prahova, a formulat întâmpinare, prin care a invocat:

- excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, urmare a nerespectării cerinţei impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată;

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Camera Medicilor Prahova, pentru capetele 1 si 3 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 26 ianuarie 2011, întrucât nu există identitate între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.

- excepţia lipsei interesului reclamantei Camera Medicilor Prahova, în raport de dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 privind sindicatele care statuează că: „organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici”. Ca atare, reclamanta Camera Medicilor Prahova, în calitate de organizaţie sindicală, nu îl poate apăra pe Dr. B.M., care nu mai este angajat. În plus, dispoziţiile art. 7 si 8 din Ordinul M.S./C.N.A.S. nr. 886/218/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt opozabile sindicatului anterior menţionat.

Pe fondul cauzei, pârâta C.A.S.a Judeţeană de Asigurări de Sănătate Prahova a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 100 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantei Camera Medicilor Prahova, invocată de pârâta Ministerul Sănătăţii;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Camera Medicilor Prahova, invocată de pârâţii Ministerul Sănătăţii, C.A.S.a Naţională de Asigurări de Sănătate şi C.A.S. Prahova;

- a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei Camerei Medicilor Prahova, invocată de pârâta C.A.S. Prahova;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernului României şi a respins acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu această parte;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerului Sănătăţii şi a C.N.A.S., faţă de capetele de cerere 1 şi 3 din acţiunea precizată;

- a respins capetele de cerere 1 şi 3 din acţiunea precizată, capete formulate de reclamanţii Camera Medicilor Prahova şi B.M., în nume propriu, faţă de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S. ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile faţă de capătul doi de cerere (conform acţiunii precizate), privind anularea Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii Publice nr. 7315 din 25 iulie 2007 şi C.N.A.S. nr. 544 din 23 iulie 2007, invocată de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S, şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil;

- a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile faţă de capetele de cerere 1 şi 3 (conform acţiunii precizate), invocată de pârâta C.A.S. Prahova;

- a respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C.A.S. Prahova la plata sumei de 640 lei şi a daunelor morale (1 şi 3, conform acţiunii precizate).

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

1. Excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantei Camera Medicilor Prahova, invocată de pârâta Ministerul Sănătăţii, nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, conform cărora „capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii”; ca atare, capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Persoana care are capacitate de folosinţă în sens material, are şi capacitate procesuală în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.

Persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă la acest moment. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este guvernată de principiul specializării consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Potrivit textului, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.

Or, faţă de dispoziţiile sentinţei nr. 174/1995 a Judecătoriei Ploieşti şi de conţinutul adresei nr. 77 din 01 octombrie 2008, reclamanta Camera Medicilor Prahova are capacitate procesuală activă.

2. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Camera Medicilor Prahova, invocată de pârâţii Ministerul Sănătăţii, C.A.S.a Naţională de Asigurări de Sănătate şi C.A.S. Prahova, nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care prevăd faptul că, în exercitarea atribuţiilor, organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea mandat.

3. Excepţia lipsei de interes a reclamantei Camerei Medicilor Prahova nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003.

4. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernului României este fondată, întrucât ordinul a cărei anulare se solicită în cauză nu a fost emis de această autoritate publică centrală.

5. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerului Sănătăţii şi a C.N.A.S., faţă de capetele de cerere 1 şi 3 din acţiunea precizată, este fondată, deoarece aceste autorităţi publice nu au în sfera de competenţă decontarea prescripţiilor medicale, iar capătul de cerere privind acordarea daunelor morale este subsecvent capătului de cerere principal.

6. Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, faţă de capătul doi de cerere privind anularea Ordinului comun al Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1315 din 25 iulie 2007 şi C.N.A.S. nr. 544 din 23 iulie 2007, este fondată, deoarece reclamanţii nu au formulat recurs administrativ prin care să solicite revocarea acestui act administrativ.

7. Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, faţă de capetele de cerere 1 şi 3 din acţiunea precizată, nu poate fi primită, întrucât aceasta este impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, numai în cazul actului administrativ unilateral tipic, iar nu în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri ori al tăcerii autorităţii publice.

8. Cererile privind obligarea pârâţilor să-i plătească reclamantului B.M. sumele achitate de acesta pentru prescripţiile medicale pentru personalul contractual din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, în valoare de 640 lei, actualizate şi să-i acorde daune morale sunt nefondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 115/2004, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 23/2007, personalul contractual din sistemul sanitar, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, beneficiază de servicii medicale, tratament şi medicaţie, în regim gratuit, numai la recomandarea medicului de specialitate, suportate din bugetul C.A.S.ei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi de la bugetul de stat, după caz, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi Preşedintelui C.A.S.ei naţionale de Asigurări de Sănătate.

Ordinul nr. 886/218/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice şi C.N.A.S., modificat, arată, în art. 8, că serviciile medicale, tratamentele şi medicaţia se referă la asistenţa medicală stomatologică, asistenţa medicală de recuperare - reabilitare a sănătăţii în sanatoriile balneare şi medicamentele cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, acordate conform contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.

Conform normelor metodologice menţionate mai sus, angajaţii depun facturile cu suma ce reprezintă contravaloarea contribuţiei personale din costul medicamentelor, la unitatea sanitară angajatoare care, pe baza acestora, întocmeşte un borderou centralizator ce se depune la C.A.S. aflată în relaţie contractuală cu furnizorul de medicamente.

După ce se verifică dacă medicamentele eliberate se regăsesc în documentele justificative depuse de furnizorii de servicii farmaceutice şi au fost eliberate în condiţiile contractului-cadru, C.A.S. acordă avizul favorabil virării către unitatea sanitară angajatoare a contravalorii sumelor ce reprezintă contribuţia personală plătită de angajaţi, cuprinse în borderourile centralizatoare, aceasta urmând a le plăti angajaţilor.

Centrul de Diagnostic şi Tratament Ploieşti a depus la C.A.S. Prahova borderourile centralizatoare, anexând documentele justificative, prezentate de reclamantul B.M.V. (filele 92-96).

În urma verificărilor efectuate, suma solicitată nu a putut fi validată şi decontată deoarece, fie s-a achitat doar o parte (contribuţie personală) din contravaloarea medicamentelor eliberate, cealaltă parte, până la costul integral al acestora, fiind decontată de către C.A.S. Prahova direct farmaciei, fie numărul medicamentelor eliberate este mai mare decât cel stabilit în contractul-cadru pentru anul 2008. C.A.S. Prahova comunică această situaţie Centrului de Diagnostic şi Tratament Ploieşti prin adresa nr. 36852 din 24 decembrie 2008 (fila 91).

Pe de altă parte, acordarea daunelor morale nu se justifică întrucât nu se poate reţine faptul că reclamantul a fost vătămat într-un drept al său.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanţii Camera Medicilor Prahova şi B.M., care au solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată.

În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. Civ., recurenţii au aratat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. Civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu este motivată în mod corespunzător.

În concret, recurenţii au susţinut faptul că instanţa nu a făcut o cercetare atentă a pricinii, ci doar s-a limitat să preia punctul de vedere al intimaţilor, exprimat în întâmpinările formulate în cauză.

În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. Civ., recurenţii au precizat faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurenţi următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

1) Pârâtul Guvernul României are calitate procesuală pasivă chiar dacă nu este emitentul ordinului contestat în cauză, întrucât are în subordine Ministerul Sănătăţii şi C.A.S. a Naţională de Asigurări de Sănătate.

2.) Pârâţii Ministerul Sănătăţii şi C.A.S. a Naţională de Asigurări de Sănătate au calitate procesuală pasivă pe capetele 1 şi 3 din acţiunea precizată, deoarece sunt ordonatori primari de credite.

3. În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât în discuţie este un ordin comun emis de două autorităţi publice centrale.

4) Debitul intimatei C.A.S. Prahova către recurentul B.M. este de 164,37 lei şi nu cât a reţinut prima instanţă. În cauză a fost solicitată proba cu expertiză contabilă, însă aceasta nu a fost încuviinţată. Temeinicia pretenţiei a fost probată cu bonurile fiscale achitate.

5) Daunele morale în sumă de 1 leu au fost solicitate în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Intimaţii au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

I. În speţă este nefondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât C.E.D.O. nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât curtea de apel a analizat toate excepţiile invocate în cauză de către pârâţi, precum şi legalitatea şi temeinicia pretenţiilor formulate de reclamanţi, prin prima materialului probator administrat în cauză, dar şi cu luarea în considerare a susţinerilor făcute de părţi.

II. În cauză este nefondat motivul de recurs stabilit de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

1) Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea Ordinului Comun al Ministrului Sănătăţii nr. 7315 din 25 iulie 2007 şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. 544 din 23 iulie 2007 privind modificarea şi completarea Ordinului M.S.P. şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. 886/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Cu alte cuvinte, pârâtul trebuie să fie partea obligată la o anumită conduită în raport cu dreptul reclamantului.

De asemenea, reclamantul va trebui să justifice atât calitatea sa procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului, altfel spus, dreptul său de a introduce cererea de chemare în judecată împotriva acestuia, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul juridic dedus judecăţii

În speţa de faţă, autorităţile emitente ale actului administrativ a cărui anulare se solicită este Ministerul Sănătăţii şi C.A.S.a Naţională de Asigurări de Sănătate.

Ca atare, Guvernul României nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauza de faţă.

2) Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi C.A.S. a Naţională de Asigurări de Sănătate pe capetele 1 şi 3 din acţiunea precizată, având ca obiect plata sumei pretinse de reclamanţi şi a daunelor morale, este corectă.

Conform art. 266 din Legea nr. 95/2006, C.A.S. a Naţională de Asigurări de Sănătate este instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, având ca obiect principal de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.

Potrivit art. 267 din Legea nr. 95/2006, C.A.S. ele de asigurări de sănătate sunt instituţii publice, cu personalitate juridică şi bugete proprii.

Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 20 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.

Ca atare, cele două autorităţi pârâte anterior indicate nu au atribuţii de a aproba decontarea prescripţiilor medicale.

3) Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei procedurii administrative prealabile este legală.

În argumentarea acestui punct de vedere se va pleca de la câteva consideraţii de ordin teoretic care vor fi expuse în cele ce urmează.

În mod tradiţional, recursul prealabil a fost reglementat în legislaţia românească, el reprezentând o condiţie obligatorie pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ.

Art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, stabileşte ca regulă necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită în funcţie de tipul actului administrativ aflat în discuţie.

Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine revocarea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru.

Astfel, în alin. (1) al articolului comentat se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Desigur, această ipoteză normativă are în vedere situaţia beneficiarului actului administrativ, întrucât textul legal anterior citat se referă la comunicarea actului, obligaţie ce incumbă autorităţii administrative care stabileşte drepturi şi obligaţii pentru o anumită persoană. Pe cale de consecinţă, aceasta din urmă trebuie să ia cunoştinţă de conţinutul actului.

Conform art. 1¹ din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

În raport de acestă dispoziţie legală anterior citată, plângerea prealabilă era obligatorie şi putea fi oricând înainte de introducerea acţiunii în contencios administrativ de faţă, având ca obiect anularea ordinului aflat în discuţie.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurenţilor în sensul că norma anterior indicată nu ar fi aplicabilă, întrucât este vorba despre un act administrativ emis de două autorităţi publice centrale, în condiţiile în care legiuitorul nu a făcut o asemenea distincţie.

4) Recurenţii nu au probat existenţa unui prejudiciu moral pentru a putea solicita daune.

În plus, din înscrisurile existente la dosar rezultă faptul că pârâta C.A.S. Prahova nu datorează suma de 164,37 lei recurenţilor, pentru argumentele prezentate în detaliu de către prima instanţă.

În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii Camera Medicilor Prahova şi B.M. împotriva sentinţei nr. 100 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1776/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate...		ICCJ. Decizia nr. 1905/2012. Contencios. Contestaţie act... →

ICCJ. Decizia nr. 1865/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1865/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs