ICCJ. Decizia nr. 1916/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1916/2012
Dosar nr. 1177/44/2011
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul E.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ANV”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea efectelor Ordinului ANV nr. 7002 din 2 august 2011 prin care a fost eliberat din funcţia publică de execuţie de controlor vamal grad profesional asistent, gradaţia 5, clasa de salarizare 43, la Biroul Vamal O. din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:
Sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a efectelor ordinului contestat.
Susţine reclamantul că actul contestat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile şi modalităţile de reorganizare a activităţii autorităţii vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcţiilor publice din cadrul autorităţii vamale, precum şi la desfăşurarea, examenului de testare profesională, care s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3) din anexa nr. 11 la Ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011 al preşedintelui ANAF şi ale art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ale art. 38, art. 39, art. 51 alin. (2), art. 52 alin. (10) şi art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008. Mai arată reclamantul că Ordinul nr. 2619 din 15 iulie 2011 al preşedintelui ANAF pentru constituirea comisiilor de examen şi de soluţionare a contestaţiilor a fost emis cu încălcarea art. 25 din H.G. nr. 611/2008.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că, prin eliberarea din funcţia publică, i s-a adus un real şi important prejudiciu material prin lipsirea de resursele financiare întreţinerii sale şi a familiei.
Prin Sentinţa civilă nr. 304/F/2011 din 13 octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul E.L. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7002 din 2 august 2011, până la soluţionarea în fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În privinţa cazului bine justificat, instanţa a reţinut că ordinul atacat este susceptibil de încălcarea unor dispoziţii legale imperative, ca urmare a organizării unui examen de testare profesională, iar îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente derivă din faptul că, odată cu încetarea raporturilor de muncă, reclamantului i–au fost sistate toate drepturile salariale, ceea îi afectează în mod evident posibilităţile de subzistenţă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.proC. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat, se susţine că aparenţa de nelegalitate a ordinului contestat nu este dovedită de nepublicarea în M. Of. a Ordinelor nr. 2406 şi nr. 2407 din 4 iulie 2011 şi nu pot fi primite susţinerile reclamantului în sensul că în motivarea ordinului în mod greşit se face referire la examen, iar nu la concurs, fiind respectate dispoziţiile art. 99 alin. (5) şi art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999. În acelaşi sens, se arată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 şi art. 57 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi nici cele ale H.G. nr. 611/2008, deoarece în speţă suntem în prezenţa unui proces de reorganizare, iar nu de ocupare a unei funcţii publice prin una din modalităţile prevăzute de aceeaşi lege. Mai arată recurentă-pârâtă că procesul de reorganizare a instituţiei a fost desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 110/2009, ale Ordinelor ANAF nr. 2406 şi nr. 2407 din 4 iulie 2011. Precizează recurentă-pârâtă că reclamantul nu s-a prezentat la examenul de testare profesională.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, se arată că nici această condiţie nu este îndeplinită, întrucât reclamantul nu a dovedit iminenţa producerii pagubei invocate şi sunt lipsite de relevanţă simplele afirmaţii cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Conform celor expuse anterior, reclamantul E.L. a învestit instanţa, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului ANV nr. 7002 din 2 august 2011, prin care s-a dispus că, începând cu data de 8 august 2011, îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcţia publică de execuţie de controlor vamal grad profesional asistent, gradaţia 5, clasa de salarizare 43, la Biroul Vamal O. din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Înalta Curte constată că, în motivarea cererii de suspendare a executării ordinului contestat, reclamantul a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu modalitatea de desfăşurare a examenului de testare profesională, realizată cu încălcarea dispoziţiilor menţionate în cuprinsul prezentei decizii în partea referitoare la cererea de chemare în judecată.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat luând în considerare criticile de nelegalitate formulate de reclamant, pe care le-a apreciat ca relevând o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat.
Soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite însă de suport real, curtea de apel apreciind în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că susţinerile reclamantului, apreciate ca atare de instanţa de fond, prin care se tinde a se face dovada aparenţei de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli în privinţa legalităţii actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate atât ale ordinului, cât şi ale actelor în temeiul şi în aplicarea cărora acesta a fost emis.
Or, atât analiza de legalitate a ordinului contestat, cât şi verificarea legalităţii actelor care au stat la baza emiterii ordinului presupun o cercetare în fond a cauzei, care este de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, iar nu de către instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamant în faţa instanţei de fond nu se circumscrie situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor referitoare la condiţia prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în nume propriu, instanţa urmează a-l respinge ca inadmisibil având în vedere că această parte nu a fost chemată în judecată prin cererea introductivă de instanţă.
Într-o altă ipoteză, s-ar încălca principiul disponibilităţii părţilor asupra cadrului juridic al acţiunii, principiu care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înţelege să îşi dispute obiectul procesului.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A.N.V. şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul E.L., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva Sentinţei nr. 304/F din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul E.L., ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi împotriva aceleiaşi sentinţe ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1910/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1929/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
