ICCJ. Decizia nr. 1907/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1907/2012
Dosar nr. 4716/2/2009
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Prin Sentinţa nr. 3029 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta M.E., şi a constatat calitatea acesteia de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Aşa acum reiese din înscrisul depus la filele 24-25 din dosar, pârâta a fost recrutată la data de 23 martie 1978, dată la care s-a angajat să furnizeze informaţii organelor de securitate sub pseudonimul „Ma.”.
După semnarea angajamentului, pârâta a redactat note informative în care relata despre colegii săi de liceu. În acest sens, relata despre eleva M.V., clasa a X-a C, care „ne-a dat de înţeles că este pocăită şi ca urmare merge la o casă de adunare existentă în oraşul Buhuşi; împreună cu ea a mai mers şi colega ei I.R. care este de aceeaşi religie”, sau despre elevele C.D., care ascultă postul de radio E.L., şi M.V., care comenta chestiuni legate de Tratatul de la Varşovia.
Informaţiile furnizate de pârâtă au fost prelucrate de ofiţerii de Securitate, aşa cum reiese din menţiunile făcute în subsolul notelor informative.
În drept, se reţine că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin raportarea situaţiei de fapt reţinute la textul legal citat, se constată că informaţiile furnizate de pârâtă au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei şi dreptul la libertatea de exprimare; concluzia este întărită de însemnările făcute de ofiţeri în subsolul notelor informative, conform cărora pârâta trebuia instruită să relateze în continuare despre conduita persoanelor vizate.
Apărările pârâtei legate de vârsta sa la data redactării notelor nu pot fi reţinute, întrucât excepţia prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la persoanele sub 16 ani, iar reclamanta împlinise, vârsta respectivă la data recrutării.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra reclamantei, întrucât o astfel de circumstanţă nu se află printre excepţiile prevăzute de textul legal citat.
Împotriva Sentinţei civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta M.E. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi întemeiată pe dispoziţiile art. 11 raportat la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Recurenta a învederat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele argumente:
Textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 impune îndeplinirea în mod cumulativ a trei condiţii pentru ca o persoană sa fie considerată "colaborator al Securităţii", anume: 1. aceea de a fi fost furnizate informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; 2. prin aceste informaţii au fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 3. toate aceste informaţii furnizate au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin urmare, a apreciat recurenta că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informaţii, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiţiei legale relative la îngrădirea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului.
De aceea, textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar trebui interpretat sistematic, în raport de întreaga economie a prevederilor ordonanţei, precum şi istorico-teleologic, adică în raport de împrejurările social-juridice care au stat la baza elaborării şi adoptării legii, inclusiv de dispoziţiile din legea anterioară în domeniu, lucrările preliminarii adoptării legii (proiectul iniţial, discuţii doctrinare şi parlamentare).
Ca o particularitate a dosarului, recurenta a evidenţiat că a fost atrasă de organele securităţii la vârsta de 16 ani şi trei luni, dată la care era în anul II de liceu, prea tânără pentru a avea reprezentarea faptelor sale. De altfel, chiar legiuitorul a înţeles să stabilească prin textul de lege mai sus enunţat că "...persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie...".
În mod neîntemeiat prima instanţă a considerat că nu pot fi reţinute susţinerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra reclamantei, pe motiv că o asemenea circumstanţă nu se află printre excepţiile prevăzute de lege, întrucât orice lege trebuie aplicată şi interpretată în funcţie de împrejurările social-juridice ce au stat la baza elaborării ei. Cele şase note au fost furnizate de recurentă în intervalul 25 mai 1978 - 19 septembrie 1980, de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani şi 5 luni şi până la momentul împlinirii vârstei de 18 ani şi 9 luni, şi acestea au fost date cât timp a stat în căminul şcolii, sub observaţia institutoarei, şi cât timp a stat la căminul fabricii sub directa observaţie a ofiţerului de securitate. Ulterior, pentru a ieşi de sub observaţia directă a acestora pârâta s-a mutat la scurt timp la un alt cămin, apoi la o gazdă, după care a plecat la Iaşi, unde a fost identificată şi scoasă din evidenţă la 19 noiembrie 1982 conform adresei către Inspectoratul Judeţean de Miliţie Bacău în care se specifica că "...s-a stabilit că nu are posibilităţi de informare şi deci nu ne poate fi utilă în munca informativă...".
A rezultat în cauză, din declaraţia notarială autentificată sub nr. 649 din data de 24 aprilie 2010 dată de numita T.M. (sursa P.) că în toată perioada în care acest martor a funcţionat ca pedagog nu a avut cunoştinţă ca vreunul din elevii şcolii să fi suportat vreo consecinţă ca urmare a informaţiilor date de recurentă. De asemenea a rezultat, din declaraţia notarială autentificată sub nr. 890 din data de 3 iunie 2010 dată de numita B. (fostă V.) T. că niciodată nu a avut cu nimic de suferit de pe urma faptului că avea icoane pe pereţi.
A concluzionat recurenta că aceste aprecieri şi caracterizări pozitive, în contextul menţiunilor cuprinse în rapoartele întocmite, nu pot face dovada de colaborator al Securităţii, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.
A apreciat recurenta ca fiind nelegală susţinerea din considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond în sensul că informaţiile furnizate de ea au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei şi dreptul la libertatea de exprimare. Astfel, s-a arătat, prin conţinutul lor, niciuna dintre cele şase note nu au adus atingere şi nu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului pentru a se putea considera aplicabil textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neputându-se susţine că în dosarul pârâtei ar fi vorba despre o îngrădire a dreptului la libertatea de exprimare, la libertatea opiniilor, la libertatea conştiinţei, dreptul la viaţă privată.
În cauză recurenta a formulat, în temeiul prevederilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară dacă dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a III-a din O.U.G. nr. 24/2008 privitoare la vârsta de 16 ani care ar fi suficientă în opinia legiuitorului naţional pentru a putea fi considerat colaborator al Securităţii (în condiţiile îndeplinirii şi a celorlalte criterii din primele două teze ale art. 2 lit. b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă) încalcă dispoziţiile unor Tratate şi convenţii internaţionale la care România este parte şi care consacră vârsta prag de 18 ani pentru valabilitatea din punct de vedere juridic a efectelor actelor pe care le semnează o persoană (cum ar fi Convenţia privind drepturile copilului, Directiva nr. 94/33/CEE din 22 iunie 1994 referitoare la protecţia tinerilor în murată, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului), cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de Şedinţă din data de 29 septembrie 2011.
De asemenea, recurenta a invocat în litigiu şi excepţia de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în special a prevederilor art. 2 lit. b), art. 3 lit. a)-z), art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, art. 24 şi art. 35 din ordonanţa de urgenţă menţionată, susţinându-se că sunt nesocotite dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 4, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22, art. 23, art. 24, art. 30, art. 21 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 54, art. 55, art. 57, art. 115 alin. (6), art. 116 alin. (1) din Constituţia României. Cererea recurentei a fost apreciată de instanţa de control judiciar ca fiind admisibilă, dispunându-se în consecinţă, prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2012, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurentă.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că prima instanţă a reţinut în mod corect că informaţiile date de recurentă se circumscriu noţiunii de colaborator al Securităţii, astfel cum este ea definită de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul al propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, prin colaborator al Securităţii se înţelege "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum; şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".
Aşa fiind, în mod evident, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) fraza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se cere întrunirea a două condiţii cumulative: pe de o parte, prin informaţiile furnizate lucrătorilor securităţii să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi, pe de altă parte, aceste informaţii, date de o persoană care la data colaborării cu Securitatea împlinise vârsta de 16 ani, să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În cauză, cum judicios a reţinut şi instanţa de fond (pe baza materialului probator pe care s-a întemeiat Nota de constatare nr. S DI/1/730 din 5 martie 2009 emisă de Direcţia Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), sunt îndeplinite condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea calităţii recurentei M.E. de colaborator al Securităţii. Recurenta pârâtă a avut, în perioada 23 martie 1978 - 27 decembrie 1982, calitatea de informator al organelor de securitate, cu numele conspirativ de "Ma.", furnizând în această calitate mai multe note informative.
Prezintă relevanţă, în prezentul litigiu, numai informaţiile conţinute de notele informative întocmite în zilele de 19 ianuarie 1979, 14 martie 1979 şi 19 septembrie 1980, prin care recurenta, elevă la Liceul Industrial Textil Buhuşi, a transmis Securităţii date despre anumite colege din internatul liceului, care fie ascultau postul de radio "E.L.", fie făceau parte din gruparea religioasă "O.D.", fie participau la adunări ale cultului baptist organizate în oraşul Buhuşi.
Rezultă astfel că este îndeplinită în speţă condiţia denunţării, prin informaţiile furnizate Securităţii de către recurentă, a unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată astfel ascultarea unor posturi de radio străine, în special a postului "E.L.", deosebit de critic la adresa regimului din România acelor ani, dar şi practicarea unor convingeri religioase. Pe de altă parte, este întrunită, în cauză, şi cerinţa ca informaţiile furnizate de pârâtă să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentei s-au îngrădit următoarele drepturi fundamentale ale omului: - dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; - dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 şi de art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; - dreptul la viaţa privată, drept prevăzut de art. 17 clin Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Nu sunt justificate apărările recurentei referitoare la vârsta avută la data semnării angajamentului de colaborare şi la momentul întocmirii notelor informative, precum şi cele privitoare la ascendentul moral al pedagogului internatului liceului, niciuna din aceste împrejurări nefiind de natură să înlăture aplicarea prevederilor clare ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare. Nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit definiţiei date de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată" şi, respectiv, "persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, (..), în măsura în care se coroborează cu alte probe", dar recurenta nu se află în niciuna din cele două situaţii.
Faţă de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta M.E. împotriva Sentinţei civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta M.E. împotriva Sentinţei nr. 3029 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1910/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
