ICCJ. Decizia nr. 2117/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1643 din 2 martie 2011, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată și completată de reclamanta Y.F., prin reprezentant legal H.M., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin care solicita anularea actului "prin care i-a fost revocată decizia de acordarea a regimului tolerării pe teritoriul României" emis de autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la menținerea regimului tolerării.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că încetarea regimului tolerării nu este condiționată de emiterea vreunui act administrativ prealabil de revocare a actului prin care a fost acordat regimul respectiv și că, în cauză, această încetare a avut loc la data emiterii Deciziei de returnare a reclamantei, emisă de autoritatea pârâtă sub nr. 2749273 din 14 octombrie 2010.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
Recursul este inadmisibil.
Astfel, conform dispozițiilor art. 52 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, "Decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82".
De asemenea, conform art. 104 alin. (4) din același act normativ, "La încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerării, străinul care nu se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (11) lit. a) și b) va fi îndepărtat imediat de pe teritoriul României, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".
Același act normativ prevede că "Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru Imigrări sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. (1) sunt obligați să părăsească teritoriul României" (art. 82 alin. (1)) și că "împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror ședere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de ședere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de ședere permanentă, precum și a foștilor solicitanți de azil Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României" (art. 81 alin. (1)).
Rezultă, așadar, din dispozițiile legale citate, că decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, respectiv de încetare a regimului tolerării este una și aceeași cu decizia de returnare.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 84 alin. (1) din actul normativ în discuție, cu privire la care Curtea Constituțională a statuat că sunt constituționale, "Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării (..). Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă".
Or, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Cum sentința nr. 1643 din 2 martie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, recurată, nu s-a circumscris categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă - constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității - a fost respins recursul formulat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2115/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1984/2012. Contencios → |
|---|
