ICCJ. Decizia nr. 1931/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 03 noiembrie 2011 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2123/54/2011, reclamantul T.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General București, să se dispună suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 1518 din 10 noiembrie 2011, emisă de pârâtă.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că decizia de eliberare din funcție este nelegală, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5)-(6) și art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
A mai arătat reclamantul că în preambulul deciziei nr. 1518 din 10 octombrie 2011, se menționează că la emiterea acesteia au fost avute în vedere atât Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 de aprobare a noii structuri pe secții județene, decizii, servicii, compartimente, precum și numărul total de posturi pe aceste structuri, cât și rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfășurat pentru ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de comisar clasa I, grad profesional asistat la Garda Financiară - Secția Județeană Dolj, consemnate în raport final al comisiei de examinare.
Cu privire la acest aspect a invocat împrejurarea că Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 a fost suspendat prin sentința nr. 220/F/2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, rămasă irevocabilă prin Decizia I.C.C.J. nr. 5684 din 25 noiembrie 2011, astfel că efectele juridice ale suspendării unui act administrativ cu caracter normativ se produc orga omnes, argumentele privind aparența de nelegalitate menținându-se și pentru actele administrative emise în baza ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011, cum este și cazul deciziei nr. 1518 din 10 octombrie 2011.
în ceea ce privește paguba iminentă, reclamantul a invocat pierderi de natură financiară și inexistenta susținerii din alte venituri, dat fiind interdicțiile și incompatibilitățile legate de funcția deținută.
La data de 24 noiembrie 2011, pârâta a depus la dosar documentele ce au stat la baza emiterii deciziei nr. 1518/2011, respectiv raportul final al examenului de testare profesională pentru funcționarii publici de execuție din cadrul Gărzii Financiare organizat în perioada 11-15-16 iulie 2011, Decizia nr. 1518 din 10 octombrie 2011, certificate medicale și adresa nr. 801985 din 23 iunie 2011 emisă de Garda Financiară - Secția Județeană Dolj.
La data de 05 decembrie 2011, Garda Financiară - Comisariatul General a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.
I.2. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 640 din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1518 din 10 octombrie 2011 emisă de Comisariatul General al Gărzii Financiare, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în speță sunt incidente împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasa în privința legalității actului administrativ. Astfel, reclamantul a participat la examen pentru noua funcție în urma restructurării, examen care s-a susținut, după ce Curtea de Apel Galați prin sentința nr. 220/F/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia I.C.C.J. nr. 5684 din 25 noiembrie 2011, a suspendat ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de A.N.A.F., privind noua structură organizatorică.
Ca atare, efectele juridice ale suspendării ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011, act administrativ cu caracter normativ, se produc orga omnes, argumentele privind aparența de nelegalitate menținându-se și pentru actele administrative emise în baza ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011, respectiv decizia nr. 1518 din 10 octombrie 2011.
Ca atare, instanța a apreciat că în cauză este îndeplinită prima condiție a existenței cazului justificat, existând îndoieli serioase privind legalitatea deciziei nr. 1518 din 10 octombrie 2011, a cărei suspendare se cere.
Cât privește îndeplinirea celei de-a doua condiții prev. de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că situația de fapt ce urmează a fi suportată de reclamant, prin diminuarea veniturilor și a nivelului de trai, lipsa de previzibilitate concretă a unui nou loc de muncă și lipsa susținerii din alte venituri, din cauza interdicțiilor si incompatibilităților legate de funcția deținută, ilustrează o paguba iminentă și creează un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului.
I.3. Recursul exercitat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut în esență că în mod greșit prima instanță a admis cererea și a suspendat executarea Deciziei nr. 1518/2011 întrucât, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A susținut recurenta că este nelegală motivarea instanței de fond în sensul că sunt incidente împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 care a aprobat structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare nu este un act administrativ cu caracter normativ întrucât acesta nu are o aplicabilitate generală, nu se adresează "erga omnes", ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, respectiv funcționarii publici din aparatul Gărzii Financiare.
Recurenta a mai susținut că nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la paguba iminentă nu este îndeplinită, întrucât reclamantul nu a produs dovezi care să probeze iminența producerii pagubei, fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute în cererea de chemare în judecată.
II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prima instanță în mod greșit a reținut prin hotărârea atacată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenței cazului bine justificat și al pagubei iminente.
în soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
în ceea ce privește condiția referitoare la existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța verifică existența împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Or, înalta Curte constată că instanța de fond a argumentat îndeplinirea acestei condiții, numai pe faptul că Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 este un act administrativ cu caracter normativ, iar, prin sentința civilă nr. 220 din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Galați a dispus suspendarea efectelor ordinului respectiv, astfel că trebuia suspendată întreaga procedură ce viza reorganizarea Gărzii Financiare. Același aspect a fost avut în vedere de instanța de fond și pentru a constata existența cazului bine justificat în privința Deciziei nr. 1518/2011 emisă de Comisarul General al Gărzii Financiare.
în raport cu principiul opozabilității hotărârilor judecătorești și față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul general obligatoriu numai în privința hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care a fost anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, înalta Curte reține că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere exclusiv o hotărâre judecătorească pronunțată într-un alt litigiu în care au fost alte părți (reclamant C.G. și pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală) decât cele din prezenta cauză, hotărâre care produce efecte numai față de părțile din litigiul respectiv.
Pe de altă parte, înalta Curte reține că nici criticile reclamantului cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 1518/2011, nu pot constitui motive ale admiterii cererii de suspendare.
Reclamantul a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu legalitatea procedurii de reorganizare a Gărzii Financiare și a procedurii de testare profesională a personalului, în principal prin raportare la dispozițiile art. 99 și art. 100 alin. (1), (2) și (3), din Legea nr. 188/1999, precum și prin prisma criticilor de nelegalitate aduse Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011.
înalta Curte constată că susținerile reclamantului, prin care se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate în fond atât cu privire la actul contestat, cât și cu privire la actele în temeiul și în aplicarea cărora acesta a fost emis.
Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond a cauzei, care este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este lipsită de suport real sub aspectul îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat prevăzută de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.
Având în vedere toate aceste considerente, înalta Curte a constatat că susținerile recurentului pârât au fost întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost admis, sentința atacată a fost modificată, în sensul că s-a respins cererea reclamantului de suspendare a executării deciziei de eliberare din funcție nr. 1518/2011, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1984/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2015/2012. Contencios → |
|---|
