ICCJ. Decizia nr. 2121/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 2105 din 23 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele C.E. și W.I., în contradictoriu cu pârâții Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D. și Comisia Centrală pentm Stabilirea Despăgubirilor, și a aplicat primei pârâte sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 8 ianuarie 2012 și până la executarea Sentinței nr. 1099 din 15 februarie 2011 pronunțată de aceeași instanță, obligând-o, totodată, la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 lei. Instanța de fond a respins celelalte capete de cerere, referitoare la obligarea pârâților la plata unor daune materiale și penalități.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, următoarele:
Prin Sentința nr. 1099 din 05 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamante și, în consecință, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în baza raportului de evaluare.
în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantelor este întemeiată în ceea ce privește solicitarea aplicării amenzii în sarcina președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, apărările formulate de pârâte prin întâmpinare nefiind dovedite iar sentința nefiind neexecutată până în prezent.
Acțiunea nu este întemeiată în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale în cuantum de 20.000 euro, echivalent în lei, întrucât reclamantele nu justifică prejudiciul astfel cuantificat, întârzierea în executarea sentinței nefiind un argument în sine pentru a obliga pârâtele la despăgubiri, cât timp nu este dovedită existența prejudiciului și a celorlalte condiții privind angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor.
în egală măsură, cererea vizând obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 1.000 lei pe zi de întârziere este neîntemeiată, fiind de subliniat că pentru executarea Sentinței nr. 1099/2011, pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
în motivarea recursurilor se invocă lipsa calității procesuale pasive a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nelegalitatea soluției în raport cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, potrivit cărora activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, în raport cu cel de-al doilea motiv invocat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, ulterior pronunțării Sentinței nr. 1099 din 15 februarie 2011, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 5306 din 10 noiembrie 2011 a I.C.C.J. - S.C.A.F., în legătură cu executarea căreia a fost promovată acțiunea în cauza de față, prin O.U.G. nr. 4/2012, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, ce a fost ulterior prelungită, prin Legea nr. l 17/2012, până în 15 mai 2013.
Se constată, așadar, că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 și, ulterior, a Legii nr. l 17/2012, au fost suspendate procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, legiuitorul instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.
In cauză sunt, deci, aplicabile cele două acte normative, reclamantele fiind, conform prevederilor acestora, titularele unui drept afectat de un termen suspensiv, a cărui realizare (emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu poate fi obținută înainte de împlinirea respectivului termen.
In jurisprudența Curții de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala "inerție" a acestora {cauzele Fociac c/România și Sanglier c/Franța).
Această răspundere funcționează, deci, numai ca sancțiune a stării de inerție; or, în litigiul de față, fiind suspendată prin lege activitatea pârâților, în ceea privește emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reține existența unei atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, în baza art. 312 alin. (l) și (2) C. proc. civ. au fost admise recursurile și a fost modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2418/2012. Contencios → |
|---|
