ICCJ. Decizia nr. 2120/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 1508 din 2 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.D., în contradictoriu cu pârâții Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a aplicat primei pârâte sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut, începând cu data de 20 noiembrie 2011 și până la executarea Sentinței nr. 4863 din 3 decembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță, obligând-o, totodată, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 lei. Instanța de fond a respins acțiunea în ceea ce privește sancționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în privința obligării pârâților la plata daunelor și a penalităților solicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, următoarele:
Prin Sentința nr. 4863 din 03 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, irevocabilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data definitivării raportului de evaluare.
în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei este întemeiată în ceea ce privește solicitarea aplicării amenzii în sarcina președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, luând act instanța că apărările formulate prin întâmpinare nu infirmă ci confirmă argumentele reclamantei, în sensul că au fost parcurse etapele privind transmiterea și înregistrarea dosarului, desemnarea evaluatorului urmând a avea loc în prim ședință a Comisiei. Or, prin sentința civilă anterior menționată, pârâta a fost obligată exact la desemnarea evaluatorului și subsecvent, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare, sentință ce se dovedește a fi neexecutată până în prezent.
Acțiunea nu este întemeiată în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale în cuantum de 20.000 euro, echivalent în lei, întrucât reclamanta nu justifică prejudiciul astfel cuantificat, întârzierea în executarea sentinței nefiind un argument în sine pentru a obliga pârâtele la despăgubiri, cât timp reclamanta nu face dovada existenței prejudiciului și a celorlalte condiții privind angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor.
în egală măsură, cererea vizând obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 1.000 lei pe zi de întârziere este neîntemeiată, fiind de subliniat că pentru executarea Sentinței nr. 4863/2010, pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
în motivarea recursului se invocă lipsa calității procesuale pasive a recurentului, în calitatea sa de conducător al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de a i se aplica amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nelegalitatea soluției în raport cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, potrivit cărora activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în raport cu cel de-al doilea motiv invocat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, ulterior pronunțării Sentinței nr. 4863 din 3 decembrie 2010, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 4850 din 20 octombrie 2011 a î.C.C.J. - S.C.A.F., în legătură cu executarea căreia a fost promovată acțiunea în cauza de față, prin O.U.G. nr. 4/2012, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, ce a fost ulterior prelungită, prin Legea nr. 117/2012, până în 15 mai 2013.
Se constată, așadar, că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 și, ulterior, a Legii nr. 117/2012, au fost suspendate procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, legiuitorul instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.
în cauză sunt, deci, aplicabile cele două acte normative, reclamanta fiind, conform prevederilor acestora, titularul unui drept afectat de un termen suspensiv, a cărui realizare (emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu poate fi obținută înainte de împlinirea respectivului termen.
în jurisprudența Curții de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala "inerție" a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/Franța).
Această răspundere funcționează, deci, numai ca sancțiune a stării de inerție; or, în litigiul de față, fiind suspendată prin lege activitatea pârâtului și a autorității publice pe care o reprezintă, în ceea privește emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reține existența unei atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a fost admis recursul și a fost modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2116/2012. Contencios → |
|---|
