ICCJ. Decizia nr. 2137/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2137/2012
Dosar nr. 1361/33/2011
Şedinţa publică de la 3 mai 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, S.C. M.R.P.P. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea parţială a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F-MC 326 emisă de pârâtă la data de 1 septembrie 2011 şi comunicată în data de 30 septembrie 2011, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 1.555.456,44 RON şi majorări de întârziere de 1.262.953 RON, TVA în cuantum de 662.203 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 973.652 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat contestaţie administrativă potrivit art. 205 C. proc. fisc. înregistrată cu nr. 1040619 la 10 octombrie 2011.
S-au apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, avându-se în vedere că societatea a justificat necesitatea serviciilor prestate de furnizorii vizaţi de concluziile inspectorilor fiscali, iar aceste servicii s-au repercutat pozitiv asupra activităţii şi performanţei economice a reclamantei, au fost furnizate servicii de gestiune a bazelor de date asigurându-se un instrument modern şi eficient de realizare a managementului operaţional, s-a acordat consultanţă pe probleme de management şi s-au prestat servicii cu caracter financiar contabil, acestea dovedindu-şi necesitatea.
Totodată, există documente justificative privind realitatea prestaţiilor, iar dovada recuperării cheltuielilor nu este cerută de niciun act normativ, organul fiscal refuzând însă să ia în considerare actele prezentate de reclamantă.
Referitor la veniturile obţinute din vânzarea mijloacelor fixe neamortizate, despre care se susţine că au fost mai mici decât valoarea rămasă neamortizată, s-a consideră că această decizie a fost luată ca urmare a unei eronate aprecieri a situaţiei de fapt. Totodată, plăţile către service - urile auto reprezintă cheltuieli de promovare, fiind făcute implicit pentru obţinerea de venituri impozabile.
În cea ce priveşte condiţia existenţei pagubei iminente se invocă cuantumul sumei impuse ce va avea repercusiuni asupra activităţii economice a societăţii precum şi faptul că obligaţiile fiscale suplimentare vor fi cuprinse şi în certificatul de atestare fiscală ceea ce va pune societatea în situaţia de a-i fi revocate toate atestatele de comercializare a produselor energetice, cu consecinţa paralizării întregii activităţi a societăţii. De asemenea, va fi revocată şi autorizaţia de destinatar înregistrat conform art. 206/30 din Codul fiscal, iar reclamanta va fi descalificată din cadrul licitaţiilor pentru atribuirea de contracte de achiziţie publică şi va fi împiedicată să participe la alte licitaţii.
La 18 octombrie 2011 reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că solicită suspendarea deciziei de impunere în privinţa sumei de 1.496.271 RON, sumă ce include 1.262.953 RON dobânzi şi 233.318 RON penalităţi de întârziere, precum şi majorări de întârziere aferente TVA impuse suplimentar de 1.072.982 RON sumă ce include 973.652 RON dobânzi şi 99.330 RON penalităţi de întârziere.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulate, susţinându-se pe de o parte, că reclamanta nu a depus cauţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2)C. proc. fisc., iar, pe de altă parte, că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât susţinerile reclamantei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului.
Prin Sentinţa civilă nr. 641 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, cererea a fost admisă, instanţa dispunând suspendarea parţială a executării Deciziei nr. F-MC 326 din 1 septembrie 2011 emisă de pârâtă, privind obligaţiile fiscale suplimentare de 1.155.456,44 RON şi majorări de întârziere, de 1.262.953 RON precum şi TVA în sumă de 662.203 RON şi majorări de întârziere de 973.652 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a achita o cauţiune de 1 % din valoarea contestată, aceasta consemnând la CEC Bank prin recipisa de consemnare nr. 715159/1 suma de 44.542,64 RON.
În privinţa dovedirii celorlalte condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 instanţa a reţinut, relativ la cazul bine justificat, că deductibilitatea cheltuielilor prestate de diverşi furnizori, a fost refuzată de către organul fiscal apreciindu-se că societatea nu a justificat necesitatea serviciilor prestate, iar aceste servicii nu au fost prestate efectiv, că cheltuielile faţă de diverşi furnizori nu au fost efectuate în scopuri de venituri impozabile, iar veniturile obţinute din vânzarea mijloacelor fixe neamortizate a fost mai mică decât valoarea rămasă neamortizată, că plăţile către service - urile auto reprezintă avantaje financiare şi nu contravaloarea unor bunuri şi servicii, iar serviciile pentru care s-a achitat TVA nu sunt destinate operaţiunilor taxabile ale reclamantei. A reţinut instanţa fondului că reclamanta a susţinut justificarea prestării acestor servicii prin faptul că au fost îmbunătăţite performanţele financiare ale societăţii prin integrarea noilor achiziţii şi restructurarea procedurilor care stau la baza activităţii economice, prin furnizarea unor licenţe închirierea echipamentelor şi folosirea reţelelor de calculatoare ca şi operarea şi întreţinerea componentelor hardware şi software, furnizarea unor licenţe microsoft care au servit obiectivelor strategice şi au dus la creşterea nivelului de onorare a comenzilor. S-au oferit servicii de consultanţă privind recrutarea şi formarea personalului nou angajat având ca scop reducerea cheltuielilor referitoare la personal şi eficientizarea activităţii angajaţilor.
A apreciat instanţa fondului că reclamanta, fiind o societate comercială, este singura în măsură să aprecieze care servicii sunt necesare pentru îmbunătăţirea activităţii societăţii, funcţionării eficiente a serviciilor şi a personalului angajat în vederea obţinerii profitului, astfel încât aceasta poate justifica angajarea acestor servicii.
Totuşi, chiar dacă în contractele, facturile şi rapoartele de activitate serviciile în cauza sunt descrise sumar, nu se poate susţine că ele nu ar fi fost efectiv prestate, existând indicii care pot reţine apărările reclamantei raportat la concluziile inspecţiei fiscale în sensul că aceste servicii au fost efectiv prestate.
În ceea ce priveşte veniturile obţinute din vânzarea mijloacelor fixe neamortizate, s-a constatat că la dosarul cauzei a fost depus un raport de evaluare a ofertelor privind vânzarea parcului auto din care rezultă şi societatea câştigătoare a licitaţiei, situaţie care trebuie coroborată cu alte probe, fiind însă un indiciu ce se poate susţine cu privire la cazul bine justificat.
În ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, judecătorul fondului a reţinut că paguba iminentă reiese şi din faptul că în caz de neplată al obligaţiei în speţă, obligaţia fiscală urmează a fi menţionată în certificatul de atestare fiscală, fapt ce ar influenţa emiterea atestatelor de comercializare a produselor energetice conform art. 20616 alin. (3) lit. c) din Legea 571/2003, autoritatea competentă având posibilitatea revocării atestatului de comercializare sau depozitare, fapt care va împiedica activitatea societăţii şi care ar avea efecte şi asupra autorizaţiei de destinatar ce, de asemenea, poate fi revocată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâta - recurentă susţine că, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă. Astfel, susţinerile intimatei - reclamante preluate de instanţa de fond nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului; îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii, situaţie în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, cea referitoare la iminenţa producerii unei pagube, reclamanta nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actului atacat i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat şi care i-ar afecta major activitatea comercială, situaţie imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, precum şi condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, recurenta - reclamantă a depus la dosarul de fond documente care justifică o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative atacate, demonstrând, cel puţin la nivelul aparenţei, necesitatea şi prestarea efectivă a unor servicii de management, servicii IT şi hardware, a unor achiziţii de know - how organizaţional şi pregătire profesională ce sunt de natură a conduce la creşterea şi eficientizarea activităţii. Totodată, a fost combătută neacordarea deductibilităţii pentru valoarea rămasă neamortizată a autoturismelor prin dovezile privind organizarea unei licitaţii în vederea vânzării respectivelor autoturisme la preţul de piaţă maxim posibil.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta rezultă cu evidenţă din mărimea însemnată a sumei ce se execută - 4454264,44 RON, coroborată cu evidenţierea existenţei acestui debit fiscal neachitat în certificatele fiscale, fapt de natură să producă consecinţe negative imediate pe trei planuri: blocarea activităţii societăţii ca urmare a revocării atestatelor de comercializare a produselor energetice şi imposibilităţii de emitere a unora noi; suportarea de către societate a unor costuri semnificative reprezentând accize plătite în Ungaria şi România în cazul în care autorizaţia de destinatar înregistrat al MOL România va fi revocată; descalificarea societăţii din cadrul oricărei licitaţii pentru atribuirea de contracte de achiziţie publică şi imposibilitatea participării la licitaţii noi.
În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază că măsura suspendării actelor administrative atacate a fost în mod corect dispusă de instanţa de fond, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului recursului, invocată de intimata - reclamantă M.R.P.P. S.R.L.
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 641 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1982/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2168/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
