ICCJ. Decizia nr. 2196/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2196/2012
Dosar nr. 1036/64/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Prin Sentinţa nr. 104 din 23 mai 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul L.L., în contradictoriu cu pârâtele Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, având ca obiect despăgubire în temeiul Legii nr. 290/2003, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin acţiune, reclamantul L.L. a solicitat obligarea instituţiilor pârâte la plata de despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003, pentru persecuţii politice la care a fost supusă familia sa în perioada de după data de 6 septembrie 1940, în urma schimbărilor de ordin politic intervenite în România în timpul celui de-al doilea război mondial.
Printr-o precizare de acţiune, reclamantul a arătat că, pentru persecuţiile politice suferite, a primit, pe cale judecătorească, compensaţii conform prevederilor legale aplicabile, depunând în copie hotărâri judecătoreşti prin care i-a fost recunoscută calitatea de refugiat şi i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În precizarea de acţiune reclamantul a arătat că, în urma refugierii, familia sa a rămas fără locuinţă, solicitând despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003.
Reclamantul a susţinut că, în anul 2007, a depus o solicitare în acest sens la Prefectura Braşov, însă nu are nicio dovadă privind înregistrarea unei astfel de cereri.
Pe parcursul judecării cauzei, reclamantul a susţinut că ar fi depus cereri similare la Primăria Comunei Subcetate, respectiv Primăria Comunei Sărmaş, ambele din judeţul Harghita, însă, din răspunsurile furnizate de ambele administraţii locale, nu rezultă existenţa unor astfel de cereri de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003.
De asemenea, din numeroasele corespondenţe purtate cu Instituţia Prefectului Judeţului Braşov nu rezultă că în cursul anului 2007 sau la altă dată reclamantul ar fi depus vreo cerere de acordare de despăgubiri la Instituţia Prefectului Braşov ori la vreo primărie sau consiliu local unde să fi solicitat calcularea şi acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003.
În absenţa unor astfel de demersuri prealabile ale reclamantului, care să fie dovedite, acţiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece instanţa de judecată nu poate proceda la evaluarea unei aplicări directe a prevederilor reparatorii ale Legii nr. 290/2003 în absenţa parcurgerii procedurii administrative prevăzute de legea respectivă.
În situaţia relevată de reclamant în precizarea de acţiune, bunurile imobile ce ar fi fost rechiziţionate de noile autorităţi politico-militare ale anilor de război erau situate pe raza judeţului Harghita, astfel că solicitările ar fi trebuit să fie adresate în scris autorităţilor locale, după care, în funcţie de răspunsul furnizat de acestea, reclamantul să fi urmat ceilalţi paşi stabiliţi de Legea nr. 290/2003, etapa învestirii instanţei de judecată fiind ulterioară demersurilor administrative.
Din probatoriul administrat, rezultă că, în realitate, reclamantul nu a formulat cereri nici la primăriile pe raza cărora ar fi fost situate bunurile distruse ori sustrase în urma refugierii familiei sale din cauza războiului şi condiţiilor politice ale acelor vremuri.
Ca atare, Curtea de apel a reţinut că nu există probe din care să rezulte că reclamantul ar fi efectuat demersuri pentru a se prevala de prevederile Legii nr. 290/2003 şi pentru a obţine despăgubiri conform acestor dispoziţii legale reparatorii.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul L.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a urmat procedura legală de acordare a despăgubirilor solicitate, întrucât a depus cerere scrisă la prefectură în anul 2007 în legătură cu Comuna Sărmaş Subcetate, Judeţul Harghita, precum şi la Prefectura Braşov.
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care solicită acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Conform art. 1, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 290/2003:
„Art. 1. - (1) Cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiază foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română.
Art. 5. - (1) Persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau de declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate.
(11) Cererile de despăgubiri respinse prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, sunt considerate cereri noi, în sensul prezentei legi.
(12) Cererile cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate se depun la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(2) Dacă pentru bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat să îi menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată. Dacă moştenitorii domiciliază în judeţe diferite, aceştia vor trimite cererile la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(3) În judeţele în care nu au fost constituite comisii, potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, acestea se constituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al prefectului, iar cele care şi-au încetat activitatea, conform art. 12 din Legea nr. 9/1998, republicată, îşi reiau activitatea având ca obiect aplicarea prezentei legi.
(4) Arhivele Naţionale şi alte instituţii publice care deţin actele solicitate de cei interesaţi, de natură să constituie dovezi în sensul alin. (1), sunt obligate să le elibereze copii conforme, sub sancţiunea legii.
(5) În cererile adresate Arhivelor Naţionale şi altor instituţii publice, solicitanţii vor preciza toate informaţiile, datele sau indiciile necesare obţinerii unor acte doveditoare, în măsura în care le deţin.
(6) Pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre şi alte evidenţe ale amenajamentelor silvice etc., cu dată certă, din perioada respectivă.
Art. 8. - (1) În vederea soluţionării cererilor depuse de persoanele îndreptăţite, comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, constituite în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998, republicată, se vor completa pentru aceste cazuri, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu câte un reprezentant şi al celorlalte ministere cu atribuţii în aplicarea prezentei legi. Reprezentantul Secţiei Cadrilater a Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste (ARVIS) nu participă la soluţionarea cererilor depuse de persoanele îndreptăţite, potrivit prezentei legi.
(2) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică şi rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensaţii, după caz. Hotărârile privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensaţiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi solicitantului.
(21) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au obligaţia de a convoca petenţii sau alte persoane, în vederea lămuririi unor situaţii în care există neclarităţi privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietăţii asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensaţii.
(22) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate solicita acte şi relaţii privind aspectele înfăţişate în contestaţii atât petenţilor, cât şi oricărei instituţii publice.
(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi solicitanţilor.
(5) Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
(6) Hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
(7) În vederea soluţionării cererilor, comisiile prevăzute la art. 5 pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte şi informaţii oricăror instituţii publice din ţară sau din străinătate”.
Or, din probatoriul administrat, Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile citate din Legea nr. 290/2003, în sensul că nu a învestit autorităţile publice competente cu o cerere în sensul art. 5 din lege, nu a fost emisă o hotărâre a comisiei judeţene competente, conform art. 8 alin. (2) din lege, şi nu a fost emisă nici decizia motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în sensul art. 8 alin. (4) din lege, hotărâre care putea fi contestată în condiţiile Legii nr. 554/2004, conform art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din Adresa nr. 17628 din 9 octombrie 2011 a Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov, Adresa nr. 18671 din 6 aprilie 2012 a Casei Judeţene de Pensii Braşov, depuse în faza de recurs de către recurent, din cuprinsul cărora rezultă că reclamantul nu a depus cereri prin care să solicite acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 290/2003.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.L. împotriva Sentinţei civile nr. 104 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2168/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2338/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
