ICCJ. Decizia nr. 2195/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2195/2012
Dosar nr. 7426/2/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 august 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele C.E. şi I.L.A. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând restituiri în echivalent pentru imobilul - construcţie situat în Bucureşti, sector 3, în cuantumul stabilit în prezenta cauză prin expertiză judiciară, precum şi la plata de daune interese în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data la care hotărârea devine definitivă până la plata despăgubirilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantele au arătat că în anul 2001 au notificat Primăria Municipiului Bucureşti prin executor judecătoresc, notificare înregistrată sub nr. 17 din 14 mai 2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, a Deciziei nr. 669/1976 şi a Deciziei nr. 1995/1978.
Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin Dispoziţia nr. 2289 din 19 ianuarie 2004, a dispus restituirea în natură către reclamante a terenului în suprafaţă de 105,00 mp, situat la adresa respectivă, şi, constatând imposibilitatea restituirii în natură a construcţiei, prin Dispoziţia nr. 11889 din 16 iunie 2009, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
De la data emiterii dispoziţiei respective, reclamantele arată că au efectuat numeroase demersuri în vederea punerii în aplicare a acesteia, însă nici până la data introducerii acţiunii nu au primit un răspuns favorabil.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel.
Prin sentinţa nr. 2904 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prematurităţii invocată de pârâta A.N.R.P. şi a respins acţiunea reclamantelor, ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiune, reclamantele urmăresc obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata despăgubirilor propuse prin dispoziţia emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) şi art. 18 alin. (1) din titlul VII, „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, rezultă că plata efectivă a despăgubirilor este condiţionată de emiterea titlului de plată a cărui emitere este condiţionată, la rândul său, de emiterea titlurilor de despăgubire, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar, din actele dosarului, nu reiese că a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, în condiţiile legii, situaţie în care cererea de obligare a pârâtei la plată prin emiterea titlului apare ca fiind prematură.
3. Recursul declarat de reclamantele C.E. şi I.L.A.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs reclamantele C.E. şi I.L.A., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, prin criticile din recurs, expunând istoricul situaţiilor de fapt şi de drept şi intervalul de timp scurs de la data notificării, recurentele susţin că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată fără a ţine cont de faptul că durata procedurii administrative derulate în cauză încalcă principiul termenului rezonabil de soluţionare a cauzei şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă inclusiv la durata procedurilor administrative, şi este de natură a aduce atingere noţiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentele–reclamante şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante.
Recurentele–reclamante au învestit instanţa cu o cerere vizând refuzul nejustificat al A.N.R.P. de a efectua plata despăgubirilor, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, construcţie situat în Bucureşti, sector 3, în cuantumul ce urma a fi stabilit prin expertiză judiciară, precum şi la plata de daune interese în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data la care hotărârea devine definitivă până la plata despăgubirilor.
Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 reglementează, pentru regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, o procedură complexă, care include mai multe etape procedurale în care sunt implicate diferite entităţi şi autorităţi publice, fiecare cu propriile atribuţii.
Astfel, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor a fost constituită, în temeiul art. 13 alin. (1) din actul normativ menţionat, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuţia de a emite deciziile referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, potrivit procedurii detaliate în art. 16.
După emiterea titlurilor de despăgubire, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată, în cadrul etapei valorificării titlurilor de despăgubire, conform art. 18 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, prima instanţă a reţinut corect că solicitarea de obligare a A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, atâta vreme cât titlul de despăgubire nu a fost încă emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este prematură.
Împrejurarea că, ulterior pronunţării sentinţei ce formează obiectul recursului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 10210 din 26 mai 2011 (depusă în faţa instanţei de recurs), reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantelor C.E. şi I.L.A., în cuantum de 47.180,00 lei, nu este de natură a considera că sentinţa pronunţată de Curtea de apel este netemeinică sau nelegală, de vreme ce instanţa de fond a pronunţat hotărârea pe baza probatoriului administrat în raport cu circumstanţele cauzei la momentul respectiv, care justificau cu deplin temei legal prematuritatea acţiunii.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E. şi I.L.A. împotriva sentinţei civile nr. 2904 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2197/2012. Contencios → |
|---|
