ICCJ. Decizia nr. 2194/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2194/2012
Dosar nr. 1448/57/2009
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 noiembrie 2011, astfel cum a fost precizată la data de 17 martie 2010, reclamanţii K.I. şi K.A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor constând în diferenţa între suma încasată, respectiv suma stabilită prin Dispoziţia Primarului Oraşului Călan nr. 1242/2006, în baza căreia a fost emisă Decizia nr. 5264 din 30 iunie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), şi suma reactualizată, conform legislaţiei în vigoare, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin Dispoziţia nr. 1242/2006 emisă de Primarul Oraşului Călan, s-a propus ca, pentru imobilul care a fost proprietatea lor, situat în oraşul Călan, să li se acorde despăgubiri băneşti în sumă de 45.359,80 lei, sumă care a fost încasată de către procuratoarea lor, Ş.G.S., în temeiul procurii judiciare şi speciale, conform chitanţei nr. 51364/1/13 09 2009.
Reclamanţii au mai susţinut că procuratoarea lor, prezentă în faţa C.C.S.D., a arătat că această sumă cuprinde valoarea reactualizată a despăgubirilor în sumă de 66.871.375 lei, calculată la data efectuării expertizei în dosarul civil nr. 5533/2001, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 1156 din 26 aprilie 2006 de către Tribunalul Hunedoara şi că, pentru perioada ulterioară, trebuia calculată suma actualizată, conform standardelor legale la data plăţii efective, răspunsul comisiei fiind să se adreseze instanţei de judecată pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare la plată.
Reclamanţii consideră că, întrucât potrivit art. 2 din titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, compensarea obligaţiilor reciproce de plată între stat şi persoanele îndreptăţite se face pe baza sumelor reprezentând despăgubirea actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare, iar practica C.E.D.O. (cauza Ruttu şi Bărbulescu contra României) dispune majorarea despăgubirilor datorate cu o dobândă simplă având rata egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorat cu 3 puncte procentuale, C.C.S.D. trebuie să le achite suma despăgubirilor datorate reactualizată conform legislaţiei în vigoare.
În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 201 şi art. 22 din O.U.G. nr. 184/2002, ale art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 554/2004.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel.
Prin sentinţa nr. 164/F/CA/2010 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul Statul Român reprezentat de C.C.S.D. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva Statului Român reprezentat de C.C.S.D.;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta A.N.R.P. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei A.N.R.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
2.1. Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile
Curtea de apel a reţinut că, prin Decizia nr. 5264 din 30 iunie 2009 emisă de C.C.S.D., în temeiul art. 1 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în favoarea reclamanţilor a fost emis titlul de despăgubiri în cuantum de 45.359,80 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1156 din 26 aprilie 2006 pronunţate de Tribunalul Hunedoara.
Având în vedere că reclamanţii, prin acţiunea astfel cum a fost precizată, au solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor constând în diferenţa între suma încasată, stabilită prin Decizia C.C.S.D. nr. 5264 din 30 iunie 2009, şi suma reactualizată potrivit legislaţiei în vigoare, instanţa a reţinut că a fost învestită cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora deciziile emise de C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că reclamanţii aveau obligaţia de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Afirmaţiile reclamanţilor în sensul că procuratoarea lor a susţinut cu prilejul reprezentării în faţa C.C.S.D. necesitatea actualizării sumei stabilite prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi prin Dispoziţia nr. 1242/2006 emisă de Primarul Oraşului Călan, nu sunt de natură a considera îndeplinită procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a înlăturat susţinerile reclamanţilor referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile prin adresele către A.N.R.P. din 17 martie 2009, 15 mai 2009 şi 06 octombrie 2009, reţinând că primele două adrese sunt anterioare emiterii Deciziei C.C.S.D. nr. 5264 din 30 iunie 2009, iar în ceea ce priveşte adresa din 06 octombrie 2009, reclamanţii nu au depus dovezi privind expedierea acestei adrese către pârât, iar C.C.S.D., prin adresa nr. RG 17871 din 30 martie 2010 (fila 74), şi A.N.R.P., prin adresa nr. RG 26713 din 10 mai 20010 (fila 87), au comunicat că în perioada respectivă nu a fost înregistrată nicio plângere prealabilă şi nici alte acte sau înscrisuri provenind de la reclamanţi.
2.2. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P.
Întrucât acţiunea formulată de reclamanţi este în legătură cu suma stabilită de C.C.S.D. prin Decizia nr. 5264 din 30 iunie 2009, care, potrivit art. 19 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, poate fi atacată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 54/2004, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
3. Recursul declarat de reclamanţii K.I. şi K.A.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanţii K.I. şi K.A.
Prin criticile din recurs recurenţii-reclamanţi critică soluţia instanţei de fond în privinţa admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile, arătând că prin acţiune nu au solicitat anularea sau revocarea Deciziei C.C.S.D. nr. 5264/2009, ci obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre suma stabilită prin decizia atacată şi suma reactualizată conform legislaţiei în vigoare, astfel că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile. Totodată, recurenţii arată că au depus la dosar dovezi prin care au arătat că au solicitat pârâtei, în repetate rânduri, actualizarea despăgubirilor conform legislaţiei în vigoare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin criticilor din recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanţii K.I. şi K.A. au solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor constând în diferenţa dintre suma încasată, respectiv suma stabilită prin Dispoziţia Primarului Oraşului Călan nr. 1242/2006, în baza căreia a fost emisă Decizia C.C.S.D. nr. 5264 din 30 iunie 2009, şi suma reactualizată, conform legislaţiei în vigoare.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă Decizia C.C.S.D. nr. 5264 din 30 iunie 2009, întrucât reclamanţi sunt nemulţumiţi de cuantumul sumei stabilite şi încasate cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu pentru care, prin Dispoziţia Primarului Oraşului Călan nr. 1242/2006, s-a propus acordarea de despăgubiri în limita sumei de 453.598.000 lei stabilită prin sentinţa nr. 1156 din 26 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă.
Or, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din titlul VII, „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005: „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului.”
Astfel fiind, rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
În consecinţă, nu pot fi primite susţinerile recurenţilor în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Or, în cauză, întemeiat a constat instanţa de fond că adresele prin care reclamanţii au solicitat pârâtei C.C.S.D. actualizarea despăgubirilor acordate şi încasate în baza Deciziei C.C.S.D. nr. 5264 din 30 iunie 2009, respectiv cele din datele de 17 martie 2009 şi 15 mai 2009, sunt anterioare actului administrativ ce formează obiectul acţiunii, astfel că nu au valoarea unei proceduri prealabile în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cu privire adresa din 06 octombrie 2009 reclamanţii nu au făcut dovada primirii acesteia de către autoritatea publică pârâtă, pentru a se putea considera îndeplinită condiţia respectivă de exercitare a acţiunii în contencios administrativ.
De altfel, în faza de recurs, recurenţii-reclamanţi nu au demonstrat netemeinicia aspectelor reţinute de instanţa de fond în privinţa celor trei adrese, rezumându-se la simpla afirmaţie, nesusţinută de nicio probă, că „au solicitat pârâtei, în repetate rânduri, actualizarea despăgubirilor conform legislaţiei în vigoare”.
Soluţia pronunţată de Curtea de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este la adăpost de orice critică, având în vedere faptul că emitentul actului contestat, Decizia nr. 5264 din 30 iunie 2009, este C.C.S.D., iar nu A.N.R.P..
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proC. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.I. şi K.A. împotriva sentinţei civile nr. 164/F/CA/2010 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2191/2012. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2195/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
