ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2200/2012
Dosar nr. 316/36/2011
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1079 din 27 ianuarie 2011 şi reevaluarea sa de către pârâtă cu consecinţa încadrării într-un grad de invaliditate corespunzător.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, în mod greşit s-a stabilit că nu se încadrează în grad de handicap conform criteriilor medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007, atâta timp cât constatarea debutului tardiv al bolii după împlinirea vârstei de 26 de ani a fost cauzată de faptul că, în perioada 1959 - 1985, nu a avut şansa diagnosticării afecţiunii sale (hepatită virală tip C).
Totodată, reclamantul a invocat nelegalitatea prevederii "contractate precoce (copilărie adolescenţă până la 26 ani)" din cuprinsul Capitolului V de la pct. I.b) al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 178/CA din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul S.N., reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a urmat procedura instituită de art. 90 din Legea nr. 448/2006 şi a formulat contestaţie la Comisia Superioară împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4035/30.XI.2010 emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Constanţa, iar, ulterior, s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 902 alin. (4) din aceeaşi lege, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte legalitatea prevederii "contractate precoce (copilărie adolescenţă până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu poate fi cercetată, întrucât vizează un act normativ.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că, potrivit actelor medicale depuse în apărare, reclamantul a fost diagnosticat cu "hepatită cronică VHC - PBH în lucru, gastrită cronică erozivă, discartroză dorso-lombară, porfirie cutanată tardivă", aceste acte medicale fiind avute în vedere la emiterea certificatului de încadrare în grad de handicap, prin care s-a stabilit că afecţiunile de care suferă nu se încadrează în criteriile prevăzute de Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007.
Contestaţia formulată de reclamant împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap a fost respinsă prin Decizia nr. 1079/27.I.2011 a Comisiei Superioare.
A reţinut instanţa că afecţiunile care au stat la baza emiterii actelor contestate - tuberculoză aparatului respirator şi hepatită cronică neclasată la alte boli - nu sunt evidenţiate în cuprinsul Capitolului V pct. I lit. b) din Criteriile aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007.
Totodată, instanţa a reţinut că susţinerea reclamantului potrivit căreia boala a apărut în perioada de dinainte de 1985, dar nu a fost diagnosticată la timp nu este susţinută de actele medicale.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul S.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-reclamant susţine că instanţa a nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu a stăruit în lămurirea stării de fapt.
Printr-o a doua critică din recurs, recurentul-reclamant arată că instanţa i-a încălcat dreptul la apărare prin necercetarea legalităţii prevederii "contractate precoce (copilărie adolescenţă până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
După cum rezultă din expunerea rezumativă a istoricului cauzei, în litigiul de fond soluţionat de curtea de apel prin sentinţa recurată, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor "contractate precoce (copilărie adolescenţă până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007, dispoziţii referitoare la afecţiunile cronice hepatice avute în vedere la evaluarea gradului de handicap în afectarea funcţiilor hepatice.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, reţinând că, în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia este inadmisibilă deoarece vizează un act administrativ cu caracter normativ, soluţie pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind lipsită de suport.
Natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a Ordinului comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, nu atrage inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, la această concluzie ajungându-se printr-o interpretare logică, sistematică şi istorico-teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Evoluţia în timp a actualei legi a contenciosului administrativ şi însăşi terminologia uzitată în textele ce reglementează excepţia de nelegalitate nu sunt de natură să configureze un fine de neprimire a excepţiei de nelegalitate a actelor administrativ-normative, principiul coerenţei legislative impunând interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv, deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.
Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepţiei de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal şi abstract.
Totodată, nu poate fi ignorată, în această privinţă, practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care s-a pronunţat în mod repetat în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ, atât anterior cât şi ulterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.
Interpretând legea naţională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituţia României, într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Înalta Curte reţine că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-şi orienteze conduita în acord cu imperativele legii. De aceea, atunci când textul unei legi, aşa cum este art. 4 din Legea nr. 554/2004, este confuz sau susceptibil de varii înţelesuri, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată printr-o jurisprudenţă uniformă, care să asigure celor implicaţi în procedurile judiciare posibilitatea de a-şi regla conduita într-o asemenea manieră, încât drepturile şi interesele legitime să nu fie atinse în substanţa lor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979).
Astfel fiind, în raport cu dispoziţiile art. 4 raportat la art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Constanţa, ca instanţă de contencios administrativ competentă material şi teritorial, avea obligaţia de a soluţiona excepţia de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la dispoziţiile "contractate precoce (copilărie adolescenţă până la 26 ani)" din cuprinsul Capitolului V de la pct. I.b) al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007, de a căror legalitate depinde soluţionarea litigiului pe fond.
Totodată, Înalta Curte constată şi faptul că instanţa de fond, cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant, fără a cita în cauză Ministerul Sănătăţii în calitate de emitent al actului administrativ ale cărui prevederi sunt contestate.
În consecinţă, numai ulterior soluţionării excepţiei de nelegalitate cu respectarea dispoziţiilor legale, instanţa de fond poate proceda la soluţionarea fondului litigiului cu care a fost învestită.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (4), art. 313 teza întâi şi art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă în vederea soluţionării în primul rând a excepţiei de nelegalitate invocate de reclamant, pe fond şi cu citarea emitenţilor actului administrativ, şi, ulterior, a fondului litigiului cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.N. împotriva Sentinţei civile nr. 178/CA din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2216/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3521/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
