ICCJ. Decizia nr. 3521/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3521/2012
Dosar nr. 7190/2/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 7190/2/2009, reclamantul H.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.F.P. Sect. 6, Ministerul Finanțelor Publice şi A.N.A.F., obligarea acestora la soluționarea cererii sale de restituire a sumei de 1.721.354 lei reținute cu titlu de impozit pe venitul nerezidenților.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare 613 din 04 martie 2008 încheiat cu SC A.R.E.D. SRL a realizat un venit din vânzarea drepturilor litigioase, venit pentru care SC A.E. D. SRL a calculat și reținut un impozit de 16% reprezentând impozit pe venitul nerezidenţilor, ce a fost virat cu OP nr. 876 din 29 aprilie 2008 la A.F.P. Sect. 6.
Reclamantul a susţinut că s-a adresat cu o cerere de restituire a impozitului reținut, conform art. 118 din C.fisc. coroborat cu art. 12 alin. (5) din H.G nr. 44/2004, iar prin adresa nr. 24342 din 25 mai 2009, pârâta a comunicat că plătitorul de venit SC A.R.E.D. SRL se afla în inspecție fiscală care nu este încă finalizată, fiind vorba de nesoluționarea în termen a unei cereri.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, sub nr. 1721/2/2009, reclamantul H.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, A. F. P. Sect. 6, Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.A.F. anularea Deciziei nr. 18 din 09 octombrie 2009 privind soluționarea contestației formulată de reclamant și obligarea A.F.P. Sect. 6 la restituirea sumei de 1.721.354 lei, reprezentând impozit pe venit nerezidenţi, reținut la sursă de către plătitorul de venit SC A.R.E.D. SRL și virat la bugetul de stat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată s-a respins contestația reclamantului împotriva refuzului de restituire a impozitului pe venit nerezidenți, în sumă de 1.721.354 lei apreciindu-se că veniturile realizate de reclamant nu ar intra sub incidența Convenției de Evitare a Dublei Impuneri încheiate de România și SUA.
Prin încheierea pronunțată la data de 20 aprilie 2010 a fost admisă excepția de conexitate invocată de părți, dispunându-se atașarea dosarului X la dosarul Y.Totodată, prin sentința civilă nr. 1590 din 18 mai 2010, Tribunalul București, secția a IX-a, a admis excepția de litispendență invocată de pârâte și a trimis cauza ce consituie obiectul dosarului X în vederea conexării la dosarul Y cu termen la 01 iunie 2010, reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 163 alin. (3) C. proc. civ.
2. Apărările pârâtelor
Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu există un raport juridic încheiat cu reclamantul și nu a emis niciun act a cărui anulare se solicită prin acţiune.
Pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu este parte în raportul juridic dedus judecății.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prin întâmpinare, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, având în vedere că plătitorul de impozit a fost SC A.R.E.D. SRL și excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei de 1721354 lei, arătând că suma respectivă a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal ce nu a fost contestat și față de care nu a fost urmată procedura administrativă prealabilă obligatorie de contestare.
3. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 2242 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii cererii de restituire a sumei de 1.721.354 lei reprezentând impozit pe venitul nerezidenţilor reţinut la sursă, excepţii invocate de pârâta Directia Generala a Finantelor Publice a Mun. Bucureşti şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. şi Ministerului Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte acţiunile conexe formulate de reclamantul H.W. în contradictoriu cu pârâţii A.F.P. Sect. 6 şi D.G.F.P. a Mun. Bucureşti; a anulat Decizia nr. 18 din 09 octombrie 2009 emisă de Directia Generala Finantelor Publice a Mun. Bucureşti, constatând refuzul nejustificat privind emiterea deciziei de restituire a sumei de 1.721.354 lei, reprezentând impozit pe venitul nerezidenţilor.
Totodată, a obligat pârâta A.F.P. Sect. 6 Bucureşti să restituie reclamantului suma de 1.721.354 lei reprezentând impozit pe venit nerezidenţi reţinut la sursă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile invocate
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta Directia Generala a Finantelor Publice a Mun. Bucureşti, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 118 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, potrivit cu care cererea de restituire a impozitului va fi depusă de persoana nerezidentă în termenul legal de prescripţie.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de restituire a sumei, invocată de aceeaşi pârâtă şi justificată de faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie de contestare a actului administrativ-fiscal prin care a fost stabilită această sumă, prima instanţă a reţinut că împotriva refuzului de restituire a sumei consemnat în raportul de inspecţie fiscală din 5 august 2009 şi a deciziei de impunere, reclamantul a formulat contestaţie soluţionată prin decizie, a cărei anulare se solicită în cauză.
În legătură cu excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor A.N.A.F. şi Ministerul Finanţelor Publice, prima instanţă a stabilit că aceste două autorităţi nu sunt părţi în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât actul administrativ contestat este emis de Directia Generala a Finantelor Publice a Mun. Bucureşti, iar restituirea sumei reprezentând impozit pe venitul nerezidenţilor a fost solicitată de la autoritatea care a încasat-o, respectiv A.F.P.Sect. 6 Bucureşti.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat, încheiat cu SC A.E.D. SRL, reclamantul a realizat un venit din vânzarea drepturilor litigioase ce formează obiectul dosarelor, venit pentru care SC A.R.E.D. SRL a calculat, reţinut şi virat un impozit pe venitul nerezidenţilor în cotă de 16%.
Suma de 1.721.354 lei reprezentând impozit pe venitul nerezidenţilor a fost declarată, conform declaraţiei de rectificare 710 înregistrată din 25 aprilie 2008 şi virată cu O.P. nr. 876 din 29 aprilie 2008, iar reclamantul, persoană nerezidentă, a formulat cerere de restituire a acestei sume, iar pârâta A.F.P. Sect. 6 Bucureşti a solicitat efectuarea unei inspecţii fiscale, în scopul verificării sumei solicitate.
La data de 5 august 2009 s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscală din 5 august 2009 rezultând un impozit pe veniturile nerezidenţilor de 1.721.354 lei respins la restituire, întocmindu-se decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată cu nr. 26 din 5 august 2009.
Împotriva refuzului de restituire a sumei reprezentând impozit pe veniturile obţinute de nerezident reclamantul a formulat contestaţie care, prin decizia nr. 18 din 9 octombrie 2009 emisă de Directia Generala a Finantelor Publice Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul nu a prezentat certificatul de rezidenţă fiscală în termenul stabilit prin contract,(24 aprilie 2008) astfel că plătitorul de venit SC A.R.E.D SRL a aplicat pentru veniturile obţinute din contractul încheiat, legislaţia internă, respectiv Titlul V Legea nr. 571/2003 privind C.Fisc., modificat şi completat.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare sus menţionat, suma de 640.000 euro se va achita de societate la data la care cumpărătorii vor prezenta certificate de rezidenţă fiscală emise pentru fiecare dintre aceştia de autoritatea competentă din statul de rezidenţă (Israel şi SUA), dar nu mai târziu de data de 24 aprilie 2008. În caz contrar, suma va fi vărsată direct în contul Statului Român cu titlu de impozit.
Cum din Raportul de inspecţie fiscală din 5 august 2008 rezultă că la data de 24 aprilie 2008 cetăţenii israelieni, domiciliaţi în Israel, au prezentat certificate de rezidenţă fiscală eliberate de Ministerul Finanţelor din Israel, din 24 martie 2008, din 25 martie 2008, SC A.R.E.D. SRL a considerat că aceste venituri se încadrează în dispoziţiile Titlului V art. 118 alin. (2) Legea nr. 571/2004, aplicând prevederile Convenţiei de evitare a dublei impuneri.
Prima instanţă a reţinut că acest punct de vedere a fost împărtăşit de inspectorii fiscali, conform raportului de inspecţie fiscală întocmit, care au reţinut, însă, referitor la suma reprezentând impozit datorat de cel de-al treilea vânzător din contractul de vânzare-cumpărare din 4 martie 2008, împrejurarea că, faţă de veniturile asupra cărora s-a aplicat acest impozit, nu se pot aplica prevederile Convenţiei, deoarece nu există referire punctuală şi expresă cu privire la drepturile litigioase, astfel că aceste venituri se încadrează în prevederile Titlului III art. 41 alin. (1) lit i) coroborat cu prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.
Potrivit raportului de inspecţie fiscală, la data reţinerii impozitului (24 aprilie 2008) reclamantul nu a prezentat certificatul de rezidenţă fiscală, însă la data de 18 august 2008 i s-a eliberat certificatul de rezidenţă fiscală de către Departamentul Trezoreriei - Serviciul Venituri locale Philadelphia, prin care se certifică faptul că reclamantul este rezident SUA, supus fiscalităţii SUA pentru anul fiscal 2008.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că veniturile obţinute de reclamant se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. a) pct. i din Convenţie, iar reclamantul a făcut dovada că este rezident SUA supus fiscalităţii acestui stat, iar împrejurarea că reclamantul nu a depus în termenul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare dovada certificatului de rezidenţă fiscală nu conduce la înlăturarea aplicării prevederilor Convenţiei cu privire la aceste venituri.
3. Recursurile declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtele A.F.P. Sect. 6 Bucureşti şi Directia Generala a Finantelor Publice Bucureşti.
Recurenta – pârâta A.F.P. Sect. 6 Bucureşti a susţinut că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii sale pasive, iar pe fond soluţia este greşită, deoarece veniturile realizate de intimatul cetăţean american din vânzarea drepturilor litigioase către SC. A.R.E.D. SRL. sunt impozabile conform art. 115 alin.(2) lit. b), coroborat cu art. 78 alin.(2) şi art. 89 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi nu se încadrează în prevederile Convenţiei de Evitare a dublei impuneri, încheiate între România şi SUA, solicitându-se admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, în drept invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta Directia Generala a Finantelor Publice a mun. Bucureşti a criticat la rândul său sentinţa, arătând că potrivit punctului 12 alin.(5) şi alin. (7) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, privind C. fisc., restituirea sumei pretins plătite în plus cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenţilor se face de către organul fiscal competent, prin intermediul rezidentului român plătitor al venitului, în speţă acesta fiind SC. A.R.E.D. SRL. şi nu intimatul – reclamant, în prezent decedat, astfel încât trebuia admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestuia invocate de recurentă la instanţa de fond.
S-a învederat că în mod greşit s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 205 şi 218 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc. fisc., întrucât numai decizia prin care s-a soluţionat contestaţia la decizia de impunere putea fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, aşa încât era inadmisibilă cererea intimatului – reclamant prin care s-a solicitat direct restituirea impozitului pe venituri a persoanelor fizice nerezidente, de 1721354 lei, fără a se face dovada că s-a urmat procedura administrativă prealabilă, obligatorie, de contestare a acestei sume.
A precizat recurenta că instanţa de fond s-a aflat în eroare, întrucât prin decizia nr. 218/2009 emisă de recurentă s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva pretinsului refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire a sumei menţionată anterior şi nicidecum o contestaţie formulată împotriva deciziei de impunere prin care s-a stabilit în sarcina societăţii suma de 1.721.354 lei, în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 26 din 5 august 2009.
S-a susţinut de către recurentă că şi pe fond soluţia Curţii de Apel Bucureşti nu este corectă, deoarece cererea de restituire formulată de SC A.R.E.D. SRL a fost soluţionată de către A.F.P.Sect. 6, aşa încât în mod corect recurenta Directia Generala a Finantelor Publice Bucureşti a respins contestaţia reclamantului H.W., cetăţean român cu rezidenţă fiscală în SUA, cu privire la suma de 1721354 lei, reprezentând impozit pe veniturile persoanelor fizice nerezidente respins la restituire, neputându-se reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire.
Recurenta – pârâtă a arătat că în mod nelegal prima instanţă a reţinut că veniturile obţinute de intimatul – reclamant, în prezent decedat, se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. a) pct. i din Convenţia dintre Guvernul României şi Guvernul SUA privind evitarea dublei impuneri, întrucât textul nu face nici referire expresă la veniturile obţinute din vânzarea drepturilor litigioase şi a drepturilor derivând din proceduri administrative.
A concluzionat recurenta că într-o astfel de ipoteză sunt aplicabile dispoziţiile regulilor generale de impozitare prevăzute de art. 4 alin.(1) din aceeaşi Convenţie, conform cărora „un rezident al unuia dintre statele contractante poate fi impus de celălalt stat contractant asupra oricărui venit din surse situate în celălalt stat contractant şi, numai asupra unui atare venit, poate fi supus la orice restricţii menţionate în prezenta Convenţie”, ceea ce conduce la incidenţa legislaţiei interne, respectiv a Titlului III art. 41, 42, 78 şi 79 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc., în forma în vigoare la data realizării venitului de către o persoană nerezidentă.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulate de către o persoană fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar ca inadmisibilă sau neîntemeiată, în drept indicându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
2. Apărările intimatului – reclamant
Soţia intimatului – reclamant, prin apărător a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurenta - pârâtă A.F.P. Sect. 6 Bucureşti este nefondată, deoarece aceasta este cea care a încasat suma de 1.721.354 lei reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente reţinut la sursă de către plătitorul de venit SC. A.R.E.D.SRL. şi virată la bugetul de stat, cu O.P. x prin sentinţa atacată această recurentă fiind obligată să restituie reclamantului suma ce formează obiectul litigiului.
În mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H.W., în prezent decedat, faţă de dis part. 118 alin.(3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora cererea de restituire a impozitului se depune de către persoana nerezidentă, în termenul legal de prescripţie.
Se constată că în mod judicios s-a procedat la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de recurenta – pârâtă Directia Generala a Finantelor Publice Bucureşti, întrucât actul administrativ atacat respectiv Decizia nr. 19 din 9 octombrie 2009 emisă de această recurentă s-a pronunţat asupra contestaţiei formulată de către defunctul – reclamant, pe care a respins-o, astfel încât instanţa de judecată a fost legal investită conform dispoziţiilor art. 205 şi 218 alin.(2) şi 212 din O.G. nr. 92/2003, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cum criticile recurentelor care vizează fondul cauzei sunt asemănătoare, dar prezentate într-o formă diferită, acestea urmează a fi analizate împreună.
În esenţă ambele recurente au susţinut că veniturile intimatului nu se încadrează în mod expres în cele cuprinse în Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi SUA.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, în sensul că în baza contractului de vânzare – cumpărare ,încheiat cu SC. A.R.E.D SRL., reclamantul H.W. a realizat un venit din vânzarea drepturilor litigioase ce formulează obiectul dosarelor, venit pe care societatea l-a calculat, reţinând şi virând organelor fiscale, respectiv recurentei – pârâte A.F.P. Sect. 6 impozit pe venitul nerezidenţilor, în cotă de 16%, cu OP x din 23 aprilie 2008 .
În temeiul art. 118 alin.(3) C. proc. fisc., intimatul – reclamant, persoană nerezidentă a formulat cerere de restituire pe care a transmis-o SC. A.R.E.D. SRL., fiind înregistrată din 11 iunie 2008, la rândul său aceasta înregistrând-o la A.F.P. Sect. 6 din 15 decembrie 2008.
Recurenta – pârâtă a dispus efectuarea unei inspecţii fiscale, în scopul verificării sumei solicitate, iar la data de 5 august 2009 s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscală din 5 august 2009, care a constatat impozit pe veniturile nerezidenţilor în valoare de 1.721.354 lei, respins la restituire,întocmindu-se decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată nr. 26 din 5 august 2009.
Prin Decizia nr. 18 din 9 octombrie 2009 Directia Generala a Finantelor Publice Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantului cu motivarea că acesta nu a prezentat certificat de rezidenţă fiscală în termenul stabilit prin contract, respectiv până la 25 aprilie 2008, astfel că plătitorul de venit SC. A.R.E.D. SRL a aplicat legislaţia internă, respectiv Titlul V din Legea nr. 571/2003, privind C.fisc. cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa cum corect a constatat prima instanţă, din art. 5 contractul de vânzare – cumpărare încheiat de defunctul – reclamant în nume propriu şi ca mandatar al numitelor E.P. şi R.E. cu SC. A.R.E.D. SRL. autentificat sub nr. 613 din 4 martie 2008, rezultă că suma de 640.000 euro urma să se achite de societate la data la care cumpărătorii vor prezenta certificate de rezidenţă fiscală emisă pentru fiecare dintre aceştia de autoritatea competentă a statului de rezidenţă, dar nu mai târziu de data de 24 aprilie 2008, în caz contrar suma cu titlu de impozit se va vira în contul organelor fiscale ale statului român.
Din raportul de inspecţie fiscală întocmit la 5 august 2008 reieşea că mandanţii cetăţeni israelieni, domiciliaţi în Israel au prezentat la termenul contractual din 24 aprilie 2008 certificate fiscale eliberate de Ministerul Finanţelor din Israel, astfel că societatea considerat că aceste venituri se încadrează în dispoziţiile Titlului V, art. 118 alin.(2) din Legea nr. 571/2004, aplicând prevederile Convenţiei de evitare a dublei impuneri.
Cel de-al treilea vânzător din contractul de vânzare – cumpărare, reclamantul H.W. a prezentat ulterior certificatul de rezidenţă fiscală eliberat la 18 august 2009 de către Departamentul Trezoreriei – Serviciul venituri locale Philadelphia, prin care se certifica faptul că acesta este rezident SUA, supus fiscalităţii şi impozitării SUA pentru anul fiscal 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Convenţia privind evitarea dublei impuneri încheiate între Guvernul României şi Guvernul SUA, impozitele supuse Convenţiei sunt : a) în cazul României, impozitele pe venit stabilite de legea română, în special impozitele pe venituri din salarii, onorarii, drepturi de autor şi orice altă sursă primită de persoane fizice
Conform art. 13 din aceeaşi Convenţie un rezident din statele contractante va fi scutit de impozit de celălalt stat contractant asupra câştigurilor din vânzare, schimb sau alt mod de a dispune de bunurile din capital, indiferent dacă sunt dobândite din succesiune, donaţie sau în orice alt mod, afară de cazul când beneficiarul câştigului, fiind rezident al unui stat care are un sediu permanent în celălalt stat, sau este prezent pe teritoriul acestui din un stat pe o perioadă de 183 zile.
Titlu V, pct. 12 alin.(8) din H.G. nr. 44/2004 cu privire la Normele de aprobare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.al României prevăd că dispoziţiile Titlurilor II şi III din acest Cod reprezintă legislaţia internă şi se aplică atunci când România are încheiată Convenţia de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este beneficiarul venitului realizat din România şi acesta prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1).
În concluzie, veniturile obţinute de intimatul – reclamant se încadrează în disp. art. 1 lit. a) pct. i din Convenţie, iar intimatul – reclamant a făcut dovada că este rezident SUA, supus fiscalităţii acestui stat, nedepunerea certificatului de rezidenţă fiscală în termenul prevăzut convenţional în contractul de vânzare – cumpărare neputând conduce la înlăturarea prevederilor Convenţiei cu privire la aceste venituri.
De altfel nici nu s-ar putea justifica diferenţa de tratament dintre vânzătorii persoane fizice rezidente în Israel şi care au beneficiat de prevederile Convenţiei din 4 decembrie 1973 privind evitarea dublei impuneri, întrucât au depus certificate de rezidenţă fiscală şi reclamantul în prezent decedat, rezident în SUA, care s-a prevalat de aceleaşi înscrisuri pentru a solicita restituirea impozitului achitat de către SC A.R.E.D. SRL, statului Român, care însă trebuie restituit reclamantului, întrucât era persoană impozitată în SUA, fiind nefondate criticile recurentelor – pârâte cu privire la aceste aspecte.
4. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 20 alin (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursurile pârâtelor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de A.F.P. Sector 6 şi Direcția Generala a Finanțelor Publice a Mun. Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 2242 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3621/2012. Contencios. Anulare hotărâre... → |
|---|
