ICCJ. Decizia nr. 2216/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2216/2012
Dosar nr. 165/3/2010
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Reclamantul C.I. în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 598 din 26 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 357/2009 al pârâtului, privind soluţionarea petiţiei nr. 8002 din 31 august 2009 prin care reclamantul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 5000 RON, hotărâre pe care o consideră netemeinică şi nelegală.
Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 1818/3/2010 reclamantul V.L.C. în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii nr. 598 din 26 noiembrie 2009 a pârâtului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1087 din 31 martie 2010 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a.
Prin încheierea din 1 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a conexat Dosarul nr. 1818/3/2010 la Dosarul nr. 165/3/2010 datorită legăturii dintre obiectul şi cauza acestora.
Hotărârea instanţei de fond
Astfel sesizată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2817 din 8 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
De asemenea, a respins tot ca neîntemeiată şi cererea conexă formulată de reclamantul V.L.C. împotriva aceluiaşi pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele aspecte:
În cazul cererii principale s-a reţinut că este neîntemeiată.
Astfel, reţine instanţa că fapta a fost probată cu declaraţia de martor depusă la dosar de petent, care susţine că evenimentul a avut loc şi cu înregistrarea efectuată cu telefonul mobil. Or, conform art. 20 alin. (6) al O.G. nr. 137/2000, republicată, în faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.
Referitor la cererea conexă, Curtea a reţinut că fapta a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ.
Conchizând instanţa de fond reţine că, în cauză, nu există dovada îndeplinirii condiţiei ca tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală au declarat recurs V.L.C. şi C.I.
În motivarea recursului declarat de V.L.C., întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ. s-au arătat în esenţă următoare:
- Consideră recurentul - reclamant că hotărârea instanţei de fond este neîntemeiată deoarece nu a ţinut cont de etapele produse prin actele şi faptele numitului C.I. şi prin menţinerea în mod eronat a încadrării din punct de vedere juridic a faptelor lui C.I.
Se arată astfel că, instanţa de fond nu a ţinut cont decât de o singură declaraţie a unui martor indicat de recurent iar din partea numitului C.I. s-au avut în vedere nu mai puţin de 22 declaraţii de martori obţinute uşor datorită funcţiei pe care o deţine în imobil.
- A arătat recurentul că în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut că fapta a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000 republicată. În opinia recurentului, faptele săvârşite de numitul C.I. - sunt fapte de discriminare şi hărţuire.
În motivarea recursului său C.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., s-au arătat în esenţă următoarele:
- Se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate invocat de recurent privind vădita necompetenţă a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în raport cu faptul că aceeaşi plângere se află în curs de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti .
- Consideră recurentul că motivarea instanţei de fond, este contradictorie, că instanţa nu face nici o referire la motivarea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009 şi la motivarea Rezoluţiei din 13 decembrie 2010 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
De asemenea, apreciază recurentul că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din 13 decembrie 2010, rezultă că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi insultă - întrucât fapta nu există şi respectiv fapta nu a mai fost prevăzută de legea penală.
A mai arătat recurentul C.I. că a administrat în faţa instanţei de fond acelaşi probatoriu pe care l-a administrat şi la parchet şi că instanţa de fond a dat o greşită motivare vinovăţiei reclamantului C.I. în contradicţie cu motivarea parchetului.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare la cererile de recurs şi a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Recurentul C.I. a depus cu opis un set de înscrisuri pentru dovedirea cererii sale de recurs.
Recurentul V.L.C. a formulat cerere precizatoare la recursul declarat în sensul că solicită casarea hotărârii de fond şi aplicarea numitului C.I. a unei sancţiuni spre maximul prevăzut de lege.
Recurentul V.L.C. a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamantului C.I. considerată de instanţa de recurs, ca fiind note scrise.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:
- În ceea ce priveşte recursul reclamantului V.L.C. - se reţine că instanţa de fond în mod corect a avut în vedere din declaraţiile de martori pe cele care aveau legătură cu incidentul din seara zilei de 4 septembrie 2008, celelalte declaraţii sunt aprecieri subiective cu caracter general sau privesc problemele asociaţiei de locatari. Suplimentar s-au luat în considerare înregistrarea cu telefonul mobil prezentată de petentul - recurent V.L.C.
Referitor la încadrarea faptei de către instanţa de fond
Înalta Curte apreciază că fapta a fost în mod judicios analizată de instanţa de fond în sensul că a constatat că reprezintă hărţuire în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 fugărirea unei persoane şi adresarea cuvintelor indecente arătate de recurent.
Totodată, în mod corect s-a apreciat că această faptă nu poate reprezenta totodată şi fapta de discriminare, întrucât nu s-a făcut dovada în situaţia concretă că tratamentul diferenţiat are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000, nu există vreun drept invocat de reclamant, în acest sens care nu a fost valorificat datorită discriminării suferite.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului C.I.
Este nefondată susţinerea privind necompetenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a cerceta faptele cu care a fost sesizată, datorită împrejurării că aceleaşi fapte sunt în curs de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2999 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă cu personalitate juridică aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte.
Este corect ceea ce a arătat instanţa fondului, în sensul că nu are relevanţă faptul că petentul V.L.C. a sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, întrucât cercetarea unei fapte de discriminare sau hărţuire nu se confundă cu cercetarea unei fapte penale, chiar dacă derivă din aceeaşi împrejurare, există temeiuri juridice diferite.
În consecinţă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, avea competenţa conform art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 să analizeze, să constate şi să sancţioneze faptele de discriminare, hotărâre cu care a fost sesizată de petentul V.L.C.
- Nu este întemeiată susţinerea că sentinţa de fond are o motivare contradictorie, că nu face referire la Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009 şi la rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Se poate observa cu uşurinţă faptul că, instanţa de fond a analizat cele două plângeri conexe formulate împotriva Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009, arătând care sunt motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ.
- De asemenea, aşa cum s-a precizat mai sus, incidenţa motivelor pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, nu are nici o relevanţă în analizarea faptei cu care a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fiind vorba de temeiuri juridice diferite, chiar dacă aşa cum susţine recurenta a administrat acelaşi probatoriu.
Potrivit principiului general de drept "non bis in idem", aceeaşi faptă culpabilă a unui subiect de drept nu poate fi sancţionată decât o singură dată, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, până la momentul pronunţării Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 598/2009, nu fusese introdusă o plângere penală pentru aceleaşi fapte iar după formularea plângerii penale şi cercetarea penală nu s-a ajuns la o condamnare printr-o sentinţă penală şi deci nu se aplică principiul sus-menţionat, nu există identitate de obiect, părţi şi temei juridic.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 2 C. proc. civ., constatând că sentinţa de fond nu este afectată de niciun motiv de modificare sau casare, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de V.L.C. şi de C.I. împotriva Sentinţei civile nr. 2817 din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2750/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
