ICCJ. Decizia nr. 2285/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul E.N.T. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României și Parlamentului României:
1. Anularea Legii nr. 118 din 30 iunie 2010;
2. Restituirea sumelor de bani reținute din venituri bugetare angajaților în cauză și;
3. Amendarea Guvernului și a Parlamentului României.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Legea nr. 118 din 30 iunie 2010, Guvernul/Parlamentul României a decis/votat reducerea salariilor, precum și a tuturor celorlalte venituri bugetare cu 25% și reducerea pensiilor cu 15% și că, ulterior, hotărârea referitoare la reducerea pensiilor a fost declarată neconstituțională. A mai arătat reclamantul că inițial în lege s-a stipulat faptul că "reducerile se aplică și personalului din cadrul Băncii Naționale a României, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor", iar ulterior s-a revenit asupra acestei decizii, considerându-se că aceste instituții sunt organisme mult prea importante pentru a se aplica reducerea prevăzută de lege în cazul acestora, guvernul dând astfel dovadă de discriminare.
Parlamentul României - Camera Deputaților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul E.N.T. ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 3631 din 23 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul E.N.T., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Parlamentul României, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că demersul juridic inițiat de reclamant, în contradictoriu cu cele două autorități pârâte, Parlamentul României și Guvernul României, în scopul anulării unei legi, a restituirii sumelor plătite ca urmare a dispozițiilor acestei legi și de amendare a autorităților în scopul obținerii unei despăgubiri de la senatorii și deputații care au votat Legea nr. 118/2010, scapă dispozițiilor legale, neputând fi încadrată în dispozițiile legii contenciosului administrativ, astfel că are un caracter inadmisibil.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E.N.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului declarat recurentul-reclamant reiterează motivele invocate în sprijinul pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, precizând în completare faptul că, știind că există posibilitatea unui recurs, a invocat legea contenciosului administrativ "considerând că instanța nu i-ar propune invocarea unei legi inaplicabile, invocând Constituția doar secundar".
Arată în esență recurentul că acțiunea sa se îndreaptă împotriva Guvernului și Parlamentului României, nu împotriva angajatorului său, respectiv a Universității "B.B." din Cluj-Napoca, deoarece vina pentru reducerea salarială nejustificată cu 25% le revine acestora, astfel că în speță competența judecării cauzei îi revine Curții de Apel București.
Apreciază recurentul că angajatorul, în cazul de față Universitatea "B.B." din Cluj-Napoca, nu a făcut altceva decât să aplice o lege propusă de Guvern și votată de Parlament și, chiar dacă instituția se află în culpă deoarece a aplicat o lege neconstituțională, o instituție bugetară nu poate, chiar dacă există posibilitatea obținerii în mod neconstituțional a unor venituri extrabugetare, să plătească salariile cuvenite angajaților, în condițiile în care primește mai puțini bani de la buget.
Se mai arată de către recurent că instanța de fond, chiar dacă a constatat neîndeplinirea de către reclamant a obligației stipulate de art. 112 pct. 4 C. proc. civ., ar fi trebuit să constate și încălcarea Constituției de către Guvern, respectiv încălcarea principiului egalității în fața legii și a principiului nediscriminării.
Recurentul solicită anularea Legii nr. 118/2010, lovită de nulitate absolută, restituirea sumelor de bani reținute în mod ilegal din salariile tuturor bugetarilor afectați de această lege și amendarea fiecărui membru al Guvernului și al Parlamentului care a votat pentru această lege, cu suma de 1 RON, pentru încălcarea Constituției.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.
înalta Curte, constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat concursul instanței de contencios administrativ în vederea valorificării, în contradictoriu cu autoritățile pârâte Parlamentul României și Guvernul României, a pretențiilor sale constând în anularea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, restituirea sumelor de bani reținute din venituri bugetare personalului plătit din fonduri bugetare, amendarea autorităților publice pârâte chemate în judecată, în sensul acordării unei despăgubiri în cuantum de 1 RON de la fiecare membru al Guvernului și de la fiecare senator și deputat care a votat pentru adoptarea Legii nr. 118/2010.
Raportat la petitul acțiunii și temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pe care reclamantul a înțeles să-l invoce în mod formal în sprijinul pretențiilor sale, fără a se conforma astfel obligației stipulate în sarcina sa de art. 112 pct. 4 C. proc. civ., dat fiind faptul că simpla enunțare a unei nome juridice nu este de natură a reprezenta o motivare în sensul procedural al termenului, înalta Curte, reține caracterul inadmisibil al cererii introductive de instanță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Astfel, înalta Curte, are în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale "și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".
De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
înalta Curte, constată, așadar, în acord cu hotărârea primei instanțe, că o astfel de cerere este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Raportat la aceste dispoziții legale și la situația de fapt, înalta Curte, constată că, în prezenta cauză, actul pe care reclamantul, în mod eronat, a înțeles să-l deducă judecății instanței de contencios administrativ, și anume Legea nr. 118/2010, este un act care aparține categoriei actelor juridice prin excelență proprii activității prin care se realizează funcția de legiferare a autorității publice pârâte, chiar și în cazul procedurii legislative speciale care a condus la adoptarea a acestei legi, urmare angajării răspunderii Guvernului, potrivit art. 114 din Constituție. Ca atare, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor Legii fundamentale, actul juridic din categoria legilor este supus strict unui regim de drept constituțional, în cadrul căruia se distinge prerogativa exclusivă a Curții Constituționale, în ceea ce privește exercitarea controlului de constituționalitate asupra legilor, în condițiile stipulate de legiuitorul constituant, conform prevederilor art. 146 din Constituție.
Legile nu pot fi contestate în justiție similar actelor administrative, atributul de legiferare revenind exclusiv Parlamentului, potrivit art. 73 și următoarele din Constituția României.
Astfel, înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de instanța de fond, constată că demersul juridic inițial de reclamant în contradictoriu cu cele două autorității pârâte în scopul anulări unei legi, a restituirii sumelor plătite ca urmare a dispozițiilor acestei legi și de amendare a autorităților în scopul obținerii unei despăgubiri de la senatorii și deputații care au votat legea, are un caracter inadmisibil.
Instanțele judecătorești nu sunt competente să cenzureze legile adoptate de puterea legislativă, întrucât se încalcă principiul separației puterilor în stat, puterea judecătorească având obligația doar de a veghea asupra aplicării corecte a acestora.
în raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, înalta Curte, constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Pentru considerentele anterior arătate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4400/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2233/2012. Contencios → |
|---|
