ICCJ. Decizia nr. 2301/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2301/2012
Dosar nr. 671/59/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.Gh. a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 2930 din 14 decembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care contravine Sentinţei civile nr. 72 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, anularea Ordinului nr. 188 din 15 decembrie 2009 al Procurorului şef de secţie D.I.I.C.O.T. C.O. şi a Ordinului nr. 32/2010, care sunt nelegale întrucât contravin Sentinţei civile nr. 72 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi a Ordinului nr. 32 din 22 februarie 2010; recunoaşterea de către pârâţi a dreptului pretins sau a interesului legitim al reclamantului şi obligarea pârâţilor la emiterea unor ordine legale, în sensul de a fi reintegrat în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului anulat nr. 2184 din 23 octombrie 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; repararea pagubei cauzate urmare a emiterii şi punerii în executare a Ordinelor nelegale nr. 2930 din 14 decembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 188 din 15 decembrie 2009 al Procurorului şef de secţie D.I.I.C.O.T. C.O. şi nr. 32/2010 şi obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale decurgând şi având legătură de cauzalitate cu emiterea ordinelor menţionate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că, prin Sentinţa civilă nr. 72 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată, a fost anulat ordinul emis, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului anulat şi au fost obligaţi pârâţii la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada de la emiterea ordinului anulat şi până la reintegrarea efectivă.
Prin cererea depusă la dosar în data de 10 martie 2011, reclamantul a renunţat la petitele referitoare la repararea pagubei cauzate urmare a emiterii şi punerii în executare a ordinelor contestate în cadrul prezentei acţiuni, respectiv obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale decurgând şi având legătură de cauzalitate cu emiterea ordinelor contestate.
Prin notele de şedinţă depuse de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 6 mai 2011, s-a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acţiuni, întrucât prin Decretul nr. 436 din 14 aprilie 2011 al Preşedintelui României, publicat în M. Of. al României nr. 271 din 18 aprilie 2011, reclamantul B.Gh. a fost eliberat din funcţia de procuror, ca urmare a pensionării.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 139/CA/2011 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale, a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului cu privire la capetele de acţiune privind anularea Ordinelor nr. 2930 din 14 decembrie 2009, nr. 188 din 15 decembrie 2009 şi nr. 32 din 22 februarie 2010 şi reintegrare, a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamantul B.Gh. în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Public; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Procuror Şef D.I.I.C.O.T. C.O., cu privire la capetele 1 - 3 de acţiune şi din acţiunea conexată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea ordinelor prin care s-a luat act de anularea ordinului prin care a fost revocat din funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiş, prin care s-a dispus să îşi desfăşoare activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, începând cu data de 16 decembrie 2009, respectiv ordinul prin care s-a dispus să îşi desfăşoare activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, începând cu data de 23 februarie 2010.
Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 436 din 14 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 271 din 18 aprilie 2011, reclamantul a fost eliberat din funcţia de procuror, ca urmare a pensionării, astfel încât reclamantul nu mai justifică niciun interes în promovarea acţiunii, motiv pentru care instanţa a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs reclamantul B.Gh., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul invocă nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate, în ceea ce priveşte faptul că s-a luat act de pretinsa renunţare la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale.
Din modul în care sunt redactate considerentele şi dispozitivul hotărârii, nu rezultă în mod indubitabil dacă instanţa a luat act de o pretinsa renunţare la însuşi dreptul pretins sau de o pretinsă renunţare la judecata unor capete de cerere.
Totodată, recurentul susţine nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate în ceea ce priveşte faptul că s-a admis excepţia pretinsei lipse de interes cu privire la capetele de cerere privind anularea Ordinelor 2930 din 14 decembrie 2009, nr. 188 din 15 decembrie 2009 şi 32 din 22 februarie 2010 «şi reintegrare».
Recurentul-reclamant susţine, de asemenea, că cererea depusă la dosar în data de 10 martie 2011 nu reprezintă renunţare la însuşi dreptul pretins şi, nefiind renunţare la dreptul pretins, consecinţele în plan practic, juridic, sunt diferite. În atare situaţie, este nelegală şi netemeinică soluţionarea de către prima instanţă a acestei cauze pe baza (admiterii) excepţiei pretinsei lipse de interes a reclamantului.
Ca o consecinţă a nelegalităţii hotărârii în raport de motivele expuse la punctele de mai sus, decurge, pe cale de consecinţă şi nelegalitatea constând în neacordarea cheltuielilor de judecată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată faptul că, prin Decretul nr. 436 din 14 aprilie 2011 al Preşedintelui României, publicat în M. Of. al României nr. 271 din 18 aprilie 2011,reclamantul B.Gh., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Neamţ, a fost eliberat din funcţie ca urmare a pensionării.
Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile este ca persoana ce declanşează procedura judiciară să aibă interes să acţioneze în justiţie.
În lipsa unei definiţii legale a interesului, în doctrina de specialitate s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.
Interesul, ca o condiţie a cererii de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: să fie legitim juridic, născut şi actual, personal şi direct. Interesul trebuie să existe atât în momentul exercitării dreptului la acţiune, cât şi pe tot parcursul procesului.
În mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei de interes a acţiunii reclamantului, având în vedere eliberarea din funcţie a acestuia prin pensionare.
În ceea ce priveşte soluţia conform căreia instanţa de fond a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale, analizând conţinutul cererii depuse de reclamant la data de 10 martie 2011, instanţa de recurs reţine că judecătorul fondului a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantului în virtutea principiului disponibilităţii şi cu respectarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.Gh. împotriva sentinţei nr. 139/CA/2011 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2146/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2306/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
