ICCJ. Decizia nr. 2358/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2358/2012
Dosar nr. 665/2/2011
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 ianuarie 2011, reclamanta R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Buzău anularea Deciziei nr. 79 din 23 septembrie 2010 şi a Deciziei nr. 949/2010 din 11 decembrie 2010 emise de pârâţi şi constatarea îndeplinirii condiţiilor de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în data de 06 august 2010, însoţită de actele solicitate de Consiliul Baroului Buzău, care a fost soluţionată de Baroul Buzău prin Decizia nr. 79 din 23 septembrie 2010, în sensul respingerii solicitării de primire în profesie cu scutire de examen, pe motiv că nu a făcut dovada susţinerii examenului de definitivare în profesia de consilier juridic şi nu a dobândit prin efectul legii calitatea de consilier juridic definitiv, neavând vechimea de 5 ani în calitate de consilier juridic la data de 9 decembrie 2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 514/2003.
Reclamanta a mai arătat că a contestat această decizie la Uniunea Naţională a Barourilor din România, iar prin Decizia nr. 949 din 10 din 11 decembrie 2010, Uniunea Naţională a Barourilor din România i-a respins contestaţia şi a menţinut decizia Baroului Buzău.
Reclamanta a criticat actele contestate ca fiind nelegale în raport de prevederile art. 29 din Statutul profesiei de consilier juridic, potrivit cu care "Consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică sunt trecuţi în Tablou cu menţiunea "definitiv"". Faţă de această dispoziţie legală, reclamanta a apreciat că a obţinut definitivarea în profesie în temeiul legii, iar solicitarea autorităţilor pârâte impusă reclamantei, în sensul de a face dovada susţinerii examenului de definitivare în profesia de consilier juridic la trei materii compatibile cu examenul de definitivare în profesia de avocat este în contradicţie cu prevederile legale menţionate.
A mai arătat reclamanta că art. 19 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 se referă la un moment ulterior primirii în profesia de avocat şi în niciun caz nu pot fi interpretate prevederile invocate ca fiind un impediment la accederea în profesie.
Pârâtul Baroul Buzău a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei procedurii administrative prealabile şi în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România la rândul său a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4555 din 29 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta R.L., a anulat Decizia nr. 79 din 23 septembrie 2010, emisă de Baroul Buzău ca şi Decizia nr. 949 din 11 decembrie 2010, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a obligat pârâtul Baroul Buzău să emită un nou act prin care să constate că reclamanta îndeplineşte condiţiile de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
2.1. Faţă de acţiunea reclamantei de anulare a actelor emise de Baroul Buzău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, pârâtul Baroul Buzău a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe motiv că aceste acte nu pot fi atacate în contencios administrativ în raport de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
S-a constatat că este neîntemeiată excepţia invocată în raport de art. 21 alin. (1) şi 2 din Constituţia României. Împrejurarea că actele emise de barourile judeţene pot fi contestate la Uniunea Naţională a Barourilor din România nu se încadrează în situaţia interzisă de art. 5 (2) din Legea nr. 554/2004. Conform art. 5 (2) din lege, aceste prevederi se referă la o procedură de atacare a actului la o altă instanţă decât instanţa de contencios administrativ neputând fi interpretată în sensul interzicerii accesului liber la justiţie.
Având în vedere considerentele expuse, s-a constatat aşadar că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât în baza art. 63 pct. o) din Legea nr. 51/1995 şi art. 24 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, raportat la art. 5 (2) din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată.
2.2. În privinţa excepţiei lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârâtul Baroul Buzău s-a constatat că şi aceasta este neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede obligaţia persoanei vătămate ca înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării, revocarea în tot sau în parte a actului emis.
Conform Legii nr. 51/1995, procedura administrativă prealabilă ce trebuie urmată este contestarea deciziei baroului la Uniunea Naţională a Barourilor din România, iar Uniunea Naţională a Barourilor din România soluţionează contestaţia conform art. 63 pct. o) din Legea nr. 51/1995 şi conform art. 24 din Statut.
Legea nr. 5171995 este legea specială care reglementează modalitatea de contestare, iar contestaţia formulată de reclamantă în prezenta cauză împotriva deciziei Baroului Buzău reprezintă procedura administrativă prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 care permite să fie formulată şi la "autoritatea ierarhic superioară".
2.3. Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că motivul reţinut de Baroul Buzău prin Decizia nr. 79 din 23 septembrie 2010, motiv menţinut şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România prin Decizia nr. 949/2010 din 11 decembrie 2010, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada promovării examenului de definitivare la trei dintre materiile compatibile cu programa de admitere în profesia de avocat, prevăzută de art. (1) şi (2) din Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 295 din 15 decembrie 2007, este contrar prevederilor legale în materia definitivării în profesia de consilier juridic.
S-a reţinut că în cazul reclamantei, Baroul Buzău nu a contestat împrejurarea că la data apariţiei legii aceasta a fost trecută în "Tabloul" consilierilor juridici cu menţiunea "definitiv", ci faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 nu a avut 5 ani în profesia de consilier juridic conform art. 281 (3) din Statutul profesiei de avocat.
S-a apreciat că procedura din Statutul profesiei de avocat nu poate fi interpretată decât în contextul art. 16 alin. (2) lit. b) (în vigoare la data analizării cererii) din Legea nr. 51/1995, în sensul că primirea în profesie la cerere, cu scutire de examen este posibilă pentru "cel care la data primirii în profesie a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani".
O altă interpretare dată acestei prevederi legale în sensul că persoanele care, deşi au 10 ani în profesie (de jurisconsult şi consilier juridic) nu pot fi primite dacă la apariţia Legii nr. 514/2003 nu au avut 5 ani în profesia de consilier juridic, reprezintă o îngrădire a interesului legitim al persoanelor în cauză, interes regăsit în vocaţia recunoscută de lege.
S-a constatat ca fiind nelegală şi motivarea reţinută de pârâţi în sensul că reclamanta nu a făcut dovada promovării examenului de definitivat în profesia de consilier juridic.
Prin Statutul profesiei de consilier juridic a fost recunoscut dreptul reclamantei de a fi trecută "definitiv" în tabloul consilierilor juridici şi ca atare nu se poate contesta faptul că a fost "definitivată" dacă se află înscrisă în Tabloul profesional.
De asemenea s-a mai reţinut că nu se pot aplica prevederile Legii nr. 51/1995 în mod discriminatoriu.
În acest sens, prima instanţă a apreciat că prevederi statuare de natura celor reţinute de pârâţi în sensul că este necesară dovada susţinerii examenului de definitivat la trei materii compatibile cu programa de admitere în profesia de avocat, pot fi reţinute ca incidente doar situaţiilor apărute ulterior emiterii acestor norme, cu referire la Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 295 din 15 decembrie 2007.
Totodată s-a constatat că, motivele reţinute de pârâţi prin actele contestate şi invocate prin întâmpinare, în sensul că reclamanta a absolvit facultatea de drept, cursuri fără frecvenţă, sau că a obţinut în timpul anilor de studii note de 5 şi 6, sunt neîntemeiate. Nefiind reglementată legal o asemenea ipoteză, absolvenţii facultăţilor de drept se bucură de toate drepturile conferite de diplomă indiferent de forma de învăţământ urmată.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenţii-pârâţi
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în termen legal au declarat recurs Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Buzău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
3.1. Recursul promovat de Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR)
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România a dezvoltat următoarele critici privitoare la hotărârea atacată, apreciată ca nelegală:
- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, considerând că dovada susţinerii examenului de definitivat la 3 materii compatibile cu programa de admitere în profesia de avocat poate fi apreciată numai pentru situaţii apărute ulterior emiterii hotărârii UNBR;
- potrivit textelor de lege în vigoare la data formulării cererii reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen (6 august 2010), reclamanta avea o vechime de 10 ani şi câteva zile, dar nu îndeplinea condiţia prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1995 şi anume aceea de a fi promovat examenul de definitivare în profesia de consilier juridic;
- reclamanta nu întruneşte cerinţele art. 281 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, chiar dacă în art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic s-a prevăzut că acei consilieri juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechime, sunt trecuţi pe tabloul "consilierilor definitivi";
- prima instanţă a interpretat greşit prevederile legii şi pentru că primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în vigoare la data cererii reclamantei, nu era o obligaţie pentru barou.
3.2. Recursul promovat de Baroul Buzău
La rândul său, pârâtul Baroul Buzău, prin decan, a atacat cu recurs hotărârea primei instanţe, apreciată ca netemeinică şi nelegală.
Printr-un prim motiv de recurs s-a susţinut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 51/1995 primirea în profesie cu scutire de examen nu reprezintă un drept absolut pentru cel ce a dovedit că are o vechime neîntreruptă de 10 ani în funcţia juridică, fiind la latitudinea Consiliului Baroului să hotărască dacă cererea poate fi admisă sau respinsă.
Printr-un al doilea motiv de recurs s-a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada promovării examenului de definitivare în funcţia de consilier juridic iar la data de 9 decembrie 2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 514/2003, avea o vechime de consilier juridic de numai 3 ani şi 4 luni, neîntrunind cerinţa impusă de art. 281 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, vizând vechimea de 5 ani la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003.
4. Soluţia ş considerentele instanţei de control judiciar
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând hotărârea primei instanţe prin prisma criticilor înfăţişate de cei doi recurenţi, faţă de prevederile legale incidente din materie supuse verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi raportat la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor înfăţişate prin cele două cereri de recurs, le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune, cu precizarea că toate criticile recurentului UNBR circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind, în esenţă, apreciate drept critici vizând lipsa de temei legal şi de greşită aplicare a legii. Simpla afirmaţie a recurentului UNBR în sensul "greşitei interpretări de către prima instanţă a actului juridic dedus judecăţii" nu este de natură a atrage incidenţa şi ca atare examinarea acestui motiv de recurs, prin care se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit cu care convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce evident, nu este cazul în speţa de faţă.
Raportat la argumentele cuprinse în considerentele hotărârii atacate, arătate în expunerea rezumativă de mai sus şi faţă de probatoriul administrat, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurenţilor că prima instanţă în mod corect a apreciat că aplicarea prevederilor Legii nr. 51/1995, în altă manieră decât cea arătată, ar genera un tratament discriminatoriu şi, în esenţă, ar presupune impunerea unor condiţii suplimentare celor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.
La data formulării de către intimată a cererii sale de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, respectiv 6 august 2010, aceasta avea o vechime de peste 10 ani în profesia de jurist (consilier juridic), aspect de altfel necontestat de către recurentă.
Nu sunt însă neîntemeiate criticile aduse soluţiei adoptate de prima instanţă, în condiţiile în care susţinerile vizând lipsa dovezii promovării de către intimată a examenului de definitivare la trei dintre materiile compatibile cu programa de admitere în profesie de avocat, prevăzute în Hotărârea UNBR nr. 295 din 15 decembrie 2007, contravin prevederilor legale în materia definitivării în profesia de consilier juridic.
Or, sub acest aspect, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data analizării cererii intimatei, nu conţine nicio menţiune specială, derogatorie de la regula generală instituită, în sensul arătat de recurenţi.
Raportat la prevederile Legii nr. 514/2003, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi în conformitate cu art. 29 din Statutul profesiei de consilier juridic, consilierii juridici, indiferent de vechimea avută la data intrării în vigoare a acestui act normativ, au fost trecuţi în "tabloul consilierilor juridici" cu menţiunea "definitiv".
Aşa fiind, după cum cu justeţe a reţinut şi prima instanţă, statutul de consilier juridic definitiv al reclamantei intimate, dobândit prin efectul legii, independent de vechimea avută la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, corespundea cerinţelor şi exigenţelor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data cererii, în sensul că intimata putea fi primită în profesia de avocat, la cerere, cu scutire de examen, dacă a îndeplinit funcţia de jurisconsult timp de cel puţin 10 ani, legea nefăcând în mod evident distincţie între diferite posibile categorii de consilieri juridici definitivi.
Aşa fiind, Înalta Curte arată că motivele reţinute şi invocate de recurenţi prin actele administrative contestate, sus-arătate, în mod legal nu puteau fi primite şi menţinute de prima instanţă pentru că, în esenţă, nu făceau decât să impună condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Şi aceasta întrucât la data formulării cererii de primire în profesie de către intimata R.L. (06 august 2010) art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat", conturând astfel excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat deja Înalta Curte în jurisprudenţa sa cristalizată în această materie (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 şi Decizia nr. 4143 din 16 august 2011).
Nefondate sunt şi criticile recurenţilor vizând greşita aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire la art. 19 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 51/1995, vizând "definitivarea în funcţia juridică" exercitată anterior, respectiv "promovarea examenului de definitivare", în condiţiile în care, procedura de primire în profesie este circumscrisă în mod clar prevederilor art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, care, după cum cu temei a arătat şi judecătorul fondului, nu ar putea fi interpretată în sensul aplicării ei numai faţă de consilierii juridici declaraţi definitivi prin trecerea unui examen, nu şi faţă de alte categorii de consilieri definitivi, în lipsa unei astfel de distincţii exprese care să fie prevăzută în chiar textul de lege, ceea ce nu este însă cazul.
Art. 19 din Legea nr. 51/1995 nu reglementează procedura de primire în profesie, cu scutire de examen ci vizează condiţiile dobândirii calităţii de "avocat definitiv", ca moment ulterior primirii în profesie.
În fine, şi în ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor vizând împrejurarea că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, primirea în profesia de avocat cu scutire de examen nu era obligatorie pentru barou, legiuitorul prevăzând numai "posibilitatea primirii", Înalta Curte arată, de asemeni în acord cu practica sa cristalizată în materie, şi contrar celor menţionate de recurenţi, că sintagma cuprinsă în norma legală sus-citată, "poate fi primit în profesie cu scutire de examen" nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie.
Câtă vreme intimata care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
În acest context, refuzul recurenţilor de a o primi pe intimată în profesie fără examen, pentru motivele arătate şi apreciate ca nelegale apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
Pentru considerentele arătate, apreciind în sensul că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge aşadar ca nefondate recursurile de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Buzău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 4555 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2361/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2345/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
