ICCJ. Decizia nr. 2367/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2367/2012
Dosar nr. 253/2/2011
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele I.C. şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtelor să răspundă petiţiei adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 decembrie 2010 precum şi la plata de daune morale în cuantum de 50 RON, iar în cazul în care nu se va răspunde la petiţie nici în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să fie obligate să îi plătească daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin petiţia adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat să i se comunice motivele pentru care pârâta I.C. a încălcat prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., însă pârâta nu a formulat răspuns în termen legal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4589 din 29 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată, ca neîntemeiată.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere că în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtelor de a soluţiona o cerere, în înţelesul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există dispoziţii legale care să impună magistraţilor oferirea de explicaţii justiţiabililor pentru modul de organizare a activităţii proprii sau pentru eventuala depăşire a unor termene de recomandare.
S-a reţinut că din adresa emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 februarie 2011, reiese că Dosarul nr. 1720/2/2009 a fost soluţionat prin Decizia nr. 4600 din 28 octombrie 2010, decizie redactată de către Doamna A.C., dosarul fiind expediat la Curtea de Apel Bucureşti la data de 13 ianuarie 2011, menţionându-se totodată în cuprinsul adresei că, cererea formulată de reclamant şi depusă la registratura generală a instanţei în data de 6 decembrie 2010 nu a fost înaintată spre soluţionare d-nei judecător I.C.
În concluzie, a reţinut instanţa de fond că în condiţiile în care Decizia civilă pronunţată în dosarul nr. 1720/2/2009 nu a fost motivată de pârâta I.C., iar cererea reclamantului nici nu a fost înaintată acestei pârâte spre soluţionare, nu a existat un refuz nejustificat al pârâtelor în comunicarea datelor solicitate de reclamant.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune morale, s-a apreciat că este neîntemeiat, întrucât nu este vorba de un refuz nejustificat în soluţionarea cererii, iar pe de altă parte, reclamantul nu a dovedit suportarea unui prejudiciu, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că prin respingerea cererii de chemare în judecată i s-a creat un prejudiciu material prin neacordarea daunelor morale solicitate, reiterând motivele din acţiune.
Totodată, recurentul-reclamant a susţinut că pricina a fost soluţionată pe o excepţie de procedură fără să fie pusă în discuţie, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului recurentului la apărare, caz în care hotărârea pronunţată este nulă, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În concluzie, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii în sensul obligării pârâtei la comunicarea motivelor care au condus la încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la plata daunelor morale şi cominatorii astfel cum a solicitat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Art. 264 alin. (1) C. proc. civ., invocat de către recurent, instituie într-adevăr un termen pe care judecătorul îl are la dispoziţie pentru motivarea hotărârilor, dar în cazul în care acest termen se depăşeşte, judecătorului nu îi incubă obligaţia de a se justifica la cererea justiţiabililor, în condiţiile în care nu există o astfel de reglementare.
De altfel, redactarea şi comunicarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă operaţiuni specifice puterii judecătoreşti, iar eventuala depăşire a termenului în care se motivează o hotărâre judecătorească nu poate forma obiect al corespondenţei dintre justiţiabil şi judecător, atribuţiile judecătorului fiind clar stabilite în lege.
Cât priveşte critica în sensul că pricina a fost soluţionată pe o excepţie de procedură, fără să fie pusă în dezbaterea fondului şi drept urmare hotărârea atacată este nulă, instanţa de control judiciar constată că nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea recurentului-reclamant a fost soluţionată pe fond şi nu pe excepţie, prin urmare critica nu este fondată şi o înlătură.
În speţă, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă pronunţând astfel o hotărâre legală şi temeinică.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei nr. 4589 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2394/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1335/2012. Contencios → |
|---|
