ICCJ. Decizia nr. 2394/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2394/2012
Dosar nr. 6022/2/2011
Şedinţa publică de la 16 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 iunie 2011, reclamantul N.C.N. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe preşedintele instituţiei, D.C.N., solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 euro daune materiale, precum şi a amenzii de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere şi a unor penalităţi de întârziere de 1.000 RON/zi, cu începere de la 16 noiembrie 2010.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 18 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a învederat refuzul pârâtelor de a pune în executare Sentinţa nr. 4553 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă, prin care s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator pentru Dosarul înregistrat sub nr. 44172/C.
Prin încheierea din 8 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtei D.C.N., în calitate de conducător al autorităţii publice la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea Sentinţei civile nr. 4553 din 16 noiembrie 2010. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de plată a despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut temeinicia solicitării de aplicare a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât sentinţa irevocabilă prin care s-a dispus desemnarea evaluatorului nu a fost executată în termenul legal.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi D.C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtele au invocat greşita stabilire a culpei conducătorului autorităţii publice pârâte, în baza căreia s-a dispus aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, s-a învederat că D.C.N. nu mai exercita funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind eliberată din această funcţie prin decizia Primului-ministru nr. 113 din 4 octombrie 2011, publicată în M. Of. nr. 702/5.10.2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivul invocat şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul nerespectării termenului prevăzut pentru executarea hotărârii definitive şi irevocabile - ce constituie titlu executoriu - se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
La data pronunţării hotărârii recurate, 8 noiembrie 2011, pârâta D.C.N. nu mai avea calitatea de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, împrejurare pe care însă pârâtele nu au adus-o la cunoştinţa instanţei de fond.
În consecinţă, Curtea constată că se impune casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a se pune în discuţie citarea în calitate de pârât a preşedintelui în exerciţiu al autorităţii publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi D.C.N. împotriva Încheierii din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2404/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2367/2012. Contencios → |
---|