ICCJ. Decizia nr. 2396/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2396/2012

Dosar nr. 10250/2/2010

Şedinţa publică de la 16 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea formulată, reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâţii A.N.C. şi Preşedintele A.N.C. a solicitat să se constatate refuzul nejustificat al pârâţilor în soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei romane, obligarea pârâţilor la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei romane în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, obligarea la comunicarea ordinul de redobândire a cetăţeniei romane prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei romane (indiferent daca avizul este pozitiv sau negativ), obligarea la fixarea programării pentru depunerea jurământului de credinţă în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei romane precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune-interese de la data introducerii acţiunii şi până la data primirii ordinului.

În motivarea acţiunii sale, reclamantul a învederat instanţei că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române în data de 17 iunie 2010 iar la 06 octombrie 2010 a formulat o cerere de urgentare a soluţionării dosarului solicitând informaţii concrete cu privire la modul in care se lucrează la cererea de redobândire a cetăţeniei romane.

Susţine reclamantul că de la momentul înregistrării cererii de redobândire şi până in prezent reclamantul a primit acelaşi răspuns invariabil, respectiv ca dosarul se află în lucru.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, pârâţii au invocat excepţia prematurităţii acţiunii ,iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, în şedinţa publică din data de 01 februarie 2011, reclamantul a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea acestora la anlizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei romane, faţă de împrejurarea ca aceasta a fost avizata pozitiv la data de 10 ianuarie 2011.

Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucurteşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei A.N.C. la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române ca nefondată, a admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea A.N.C. la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

Totodată, prin aceeaşi sentinţă a admis excepţia prematurităţii cererii privind comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române şi, în consecinţă, a respins această cerere ca prematur formulată.

De asemenea, a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.C. şi E.N.E., ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, analizând cu prioritate excepţiile invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa a retine următoarele:.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei romane instanţa a constatat că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1999, reclamantul a înregistrat cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 17 iunie 2010, astfel că termenul de 5 luni prevăzut de anterior se împlinea la data de 17 noiembrie 2010.

Arată instanţa că o cerere este prematur introdusă atunci când, pentru exercitarea dreptului la acţiune, legea a prevăzut un anumit termen.

Referitor la excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei romane instanţa a constatat că la data de 10 ianuarie 2011, Comisia pentru cetăţenie a avizat pozitiv cererea reclamantului, motiv pentru care acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Mai susţine instanţa că cererea reclamantului privind obligarea la comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei romane este apreciată ca prematură ,în condiţiile în care un astfel de ordin nu a fost încă emis de către Preşedintele A.N.C.

În fine, instanţa a susţinut că, având în vedere soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea la comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei romane, faţă de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind plata sumei de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere până la comunicarea ordinului, urmează a fi respins ca neîntemeiat.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 274, art. 299, art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a arătata că, sentinţa pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, că instanţa de fond trebuia să sancţioneze A.N.C. pentru încălcarea termenului legal de maxim 5 luni de zile pentru analizarea dosarului, acesta fiind analizat în fapt la cca. 7 luni de zile de la data înregistrării sale.

Apreciază recurentul că nesoluţionarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului maxim prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat sub forma tăcerii administraţiei şi, implicit, pe plan procesual civil culpa procesuală a pârâtei, iar instanţa trebuia să verifice, în virtutea rolului activ, şi dacă s-a respectat termenul legal de soluţionare a cererii sale, care este de maxim 5 luni de zile pentru emiterea unui aviz pozitiv sau negativ, respectiv maxim 30 zile pentru emiterea şi comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române care se calculează de la expirarea termenului de 5 luni de zile.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul M.A. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 22 octombrie 2010, invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Până la primul termen de judecată de la 1 februarie 2011 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca fiind prematur introdusă, respectiv ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată în raport de termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând totodată că la data de 10 ianuarie 2011 cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv.

În acest context, în mod corect instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a apreciat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind analizarea/avizarea cererii reclamantei respingându-l ca atare.

Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte respingerea ca premature a capetelor de cerere privind obligarea la emiterea ordinului şi comunicarea acestuia, dat fiind faptul că, deoarece la momentul formulării acţiunii autoritatea nu analizase încă cererea de redobândire în Comisia pentru cetăţenie, nu s-a născut obligaţia Preşedintelui autorităţii de a emite ordinul şi de a-l comunica, şi, prin urmare, nici dreptul corelativ al reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în faţa instanţei de fond şi recurs, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 din C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o priveşte pe pârâta A.N.C.. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data 10 ianuarie 2011, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

Dezlegarea dată de către instanţă primelor capete de cerere ale acţiunii face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii" a pârâtei, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii, reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretenţiilor reclamantei.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.

Mai mult decât atât, prin prevederile art. 275 din C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, că instanţa de fond în mod corect a respins ca nefondate pretenţiile reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul reclamantul M.A. împotriva sentinţei civile nr. 906 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2396/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs