ICCJ. Decizia nr. 2484/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2484/2012
Dosar nr. 471/44/2011
Şedinţa publică de la 18 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Depozitarul Central SA Bucureşti şi Fondul Proprietatea SA Bucureşti, obligarea acestora la:
- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată la recunoaşterea dreptului de despăgubiri şi transmiterea dosarului evaluatorului sau societăţii de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti; emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la depunerea raportului de evaluare de către evaluator;
- Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să fie obligată, după emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, la emiterea titlului de conversie în acţiuni a despăgubirilor acordate şi la înaintarea titlului de conversie către Depozitarul Central în termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data emiterii titlului de despăgubire, în vederea conversiei în acţiuni, conform prevederilor disp. art. 131, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 247/2005;
- Depozitarul Central S.A., să fie obligat, după emiterea titlului de conversie şi înaintarea în termen de 30 de zile a acestuia de către A.N.R.P., să înregistreze pe numele reclamantului un număr de acţiuni la Fondul Proprietatea, la valoarea nominală pentru fiecare acţiune, reprezentând cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin titlul de despăgubire de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform prevederilor legale;
- Fondul Proprietatea SA, să fie obligat să convertească automat în acţiuni la Fondul Proprietatea suma reprezentând cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin despăgubire şi să emită pe numele reclamantului un număr de acţiuni la Fondul Proprietatea, proporţional cu cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin titlul de despăgubire, conform prevederilor legale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că deşi documentaţia a fost înregistrată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Dosarul nr. 4449/CC la data de 2 noiembrie 2005, nici până în prezent această autoritate nu a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri, nu a numit un evaluator persoană fizică sau juridică pentru întocmirea raportului de evaluare şi nici nu a emis decizia ce reprezintă titlul de despăgubire.
Prin întâmpinare, pârâta Fondul Proprietatea SA Bucureşti, a invocat atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi pe ce a inadmisibilităţii acţiunii.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la emiterea titlului de conversie şi celelalte capete de cerere, ca nefondate.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, a invocat excepţia prematurităţii emiterii titlurilor de conversie, pe fondul cauzei, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 212 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă acţiunea, în parte, formulată de reclamantul A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Depozitarul Central SA Bucureşti şi Fondul Proprietatea SA Bucureşti, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, să transmită dosarul aferent spre evaluare şi să se emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile legale ce stabilesc termene în acest sens.
Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca după emiterea titlului de proprietate să emită titlul de conversie în termenul stabilit prin dispoziţiile legale în acest sens şi a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de Depozitarul Central SA şi faţă de Fondul Proprietatea SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că este neîntemeiată excepţia invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că reclamantul a solicitat ca numai A.N.R.P. să fie obligată la emiterea titlului de conversie, nu şi respectiva Comisie.
Referitor la excepţia invocată de Fondul Proprietatea SA Bucureşti, prima instanţă a constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, din moment ce nici nu au fost emise titluri de proprietate ori de conversie şi, ca atare, această autoritate nu poate fi obligată să pună în executare acte prezumtive.
Cu privire la excepţia prematurităţii invocată de A.N.R.P., judecătorul fondului a constatat că această excepţie este neîntemeiată, având în vedere atribuţiile rezultate din lege ale acestei autorităţi.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, într-adevăr, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a finalizat procedura administrativă, reţinând că în cauza dedusă judecăţii a fost depăşit cu mult termenul rezonabil de soluţionare a unei cereri.
Prin urmare, prima instanţă a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, pentru că acestea nu au fost contestate în nici un fel, să transmită dosarul aferent spre evaluare, în conformitate cu normele legale, urmând să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în termenele stabilite de dispoziţiile legale.
Conchizând, instanţa a obligat şi A.N.R.P. să emită titlul de proprietate şi titlul de conversie, în termenele stabilite prin dispoziţiile legale incidente cauzei de faţă.
3. Recursurile formulate de Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
I. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a obligat A.N.R.P. ca după emiterea titlului de proprietate să emită titlul de conversie.
A precizat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape. A arătat că numai după întocmirea raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deci nu a titlului de proprietate, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
S-a arătat că ulterior emiterii titlului de despăgubire, titularul acestuia va valorifica acest titlu prin formularea unei opţiuni în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recurenta a criticat soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţia de prematuritate a emiterii titlului de conversie.
A precizat că pentru a se emite titlul de conversie de către A.N.R.P., în urma opţiunii formulate, persoanele îndreptăţite trebuie să fie titulare a unor titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă s-a precizat că reclamantul din prezenta cauză nu este titularul unui titlu de despăgubire. S-a apreciat astfel că solicitarea reclamantului de emitere a titlurilor de conversie este prematură.
II. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa nu a analizat apărările formulate de această autoritate, încălcându-se astfel dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii. Se precizează că instanţa în mod greşit a obligat Comisia la emiterea unui singur titlu, atâta vreme cât reclamantul, deşi a precizat un singur dosar de despăgubiri respectiv nr. 4449/CC, totuşi a solicitat despăgubiri pentru două dosare de despăgubire.
Recurenta a arătat că în cazul de faţă, dosarul de despăgubiri nr. 4449/CC a fost analizat în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, învederând faptul că Primăria Oraşului Panciu nu a identificat imobilul pentru care s-au propus acordarea de despăgubiri, cu indicarea atât a suprafeţei terenului, cât şi suprafeţei fiecărui corp de clădire în parte.
Astfel, s-a arătat că, în urma analizării dosarului, s-a constatat că la dosarul de despăgubire nu există înscrisuri care să descrie imobilele construcţii notificate pentru care s-au acordat măsuri reparatorii.
De asemenea, recurenta a arătat că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul a trecut în folosinţa GAC Diocheţi în baza Decretului nr. 115/1959.
Recurenta a arătat că a făcut demersuri şi la Primăria Oraşului Panciu, fiind solicitate relaţii în legătură cu situaţia juridică a imobilului solicitat. De asemenea, recurenta arată că imobilele solicitate de reclamant nu sunt identificate de către Primăria Oraşului Panciu, în cele două dispoziţii emise, respectiv Dispoziţia nr. 329/2005 şi Dispoziţia nr. 330/2005.
Întrucât nu s-a răspuns la solicitările CCSD s-a procedat la restituirea dosarului de despăgubire către primăria Oraşului Panciu, entitatea competentă în temeiul Legii nr. 10/2001, apreciind că în cauză CCSD are doar competenţa de a stabili cuantumul măsurilor reparatorii pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.
Recurenta a susţinut că în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, întrucât nu sunt întrunite cerinţele legii pentru a se constata acest refuz. S-a precizat că autoritatea va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire numai după parcurgerea etapei evaluării din procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul Comisiei Centrale ca nefondat şi va admite excepţia de prematuritate invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În consecinţă, recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţilor va fi admis, fiind respinsă acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu această autoritate, ca prematur formulată, pentru considerentele ce urmează:
Contrar concluziilor reţinute în sentinţa recurată, Înalta Curte constată că cererea reclamantului-intimat în ceea ce priveşte emiterea titlului de plată a despăgubirilor este prematură şi se impune a fi respinsă.
În art. 182 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoana îndreptăţită se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.
Deci, în raport de aceste dispoziţii, emiterea titlului de plată a despăgubirilor băneşti este condiţionată de emiterea în prealabil a titlului de despăgubire sub condiţia existenţei disponibilităţilor financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment şi în ordinea înregistrării cererilor de opţiune ale persoanelor îndreptăţite a primei despăgubiri.
Înalta Curte reţine că emiterea titlului de plată şi plata efectivă de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în beneficiul persoanei îndreptăţite a sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se realizează cu respectarea dispoziţiilor art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare şi în ordinea cronologică a formulării cererilor de opţiune.
În concluzie, Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi H.G. nr. 128/2008 şi a admis fără temei legal acţiunea reclamantului astfel cum a fost formulată faţă de această pârâtă, având ca obiect valorificarea titlului de despăgubire înainte ca acest titlu să fie emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi de aceea va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul că va fi respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca prematură.
Cu privire la recursul declarat de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa de control judiciar reţine că intimatul-reclamant a invocat refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, respectiv cererea formulată în contradictoriu cu CCSD, de a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat şi identificat în cererea introductivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 şi constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantului, aferent Dispoziţiei nr. 330/2005, deşi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4449/CC, în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, totuşi această obligaţie nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosar au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
Se constată a fi nefondate susţinerile recurentei-pârâte referitoare la greşita sa obligare la emiterea unui singur titlu de despăgubire deşi reclamantul a solicitat despăgubiri pentru două dosare de despăgubire, atâta vreme cât în cauza de faţă dosarul de despăgubire în discuţie are nr. 4449/CC, iar în ceea ce priveşte Dosarul nr. 38870/CC, situaţia a fost stabilită fără echivoc prin Sentinţa nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1010 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franţei şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, intimatul-reclamant nefiind în culpă pentru nesoluţionarea cererii sale, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a avut la dosar date suficiente pentru identificarea imobilului solicitat, motiv pentru care nu a putut trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege, a evaluării.
Înalta Curte a reţinut că apărarea recurentei nu are temei legal, căci la dosarul cauzei există suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamant. Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii unor documente completatoare, care nu pot fi prezentate, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională."
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul A.N.R.P. şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite excepţia prematurităţii. De asemenea, având în vedere considerentele expuse, va respinge recursul formulat de CCSD ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 212 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu A.N.R.P., ca prematură.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2494/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2480/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
