ICCJ. Decizia nr. 2588/2012. Contencios

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2588/2012

Dosar nr. 12168/2/2010

Şedinţa publică de la 25 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat anularea Deciziei nr. 172 din 15 iunie 2010 privind soluţionarea contestaţiei împotriva Dispoziţiei nr. 13348 din 25 aprilie 2008, a Raportului de inspecţie fiscală parţială din 25 aprilie 2008 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 25 aprilie 2008.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Decizia nr. 172 din 15 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. s-a dispus admiterea contestaţiei formulată de reclamantă pentru suma de 60.591 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, respingerea contestaţiei pentru suma de 41.409.497 lei reprezentând TVA şi accesorii aferente, desfiinţarea Deciziei de impunere nr. 174/2008 pentru suma totală de 53.838.655 lei.

Instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 379 din 14 mai 2010, nr. 410 din 7 iunie 2011 şi nr. 411 din 7 iunie 2011 emise de Ministerul Transporturilor cu privire la mandatul lui M.G. care a semnat cererea de chemare în judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 7694 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a constatat inexistenţa mandatului directorului general al reclamantei, au fost anulate Ordinele nr. 379 din 14 mai 2010, nr. 411 din 7 iunie 2011 şi nr. 410 din 7 iunie 2011 emise de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca nelegale, iar în temeiul art. 162 alin. (2) C. proc. civ. a fost anulată cererea reclamantei S.N. C.F.R. M. SA.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010, Ordinul nr. 410 din 7 iunie 2010 şi Ordinul nr. 411 din 7 iunie 2011 emise de Ministrul Transporturilor cu privire la mandatul lui M.G. nu fac trimitere la art. 2 alin. (1) şi 2 din O.U.G. nr. 79/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 203/2008 şi au fost analizate de către instanţă, sub aspectul legalităţii mandatului, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 2 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 79 din 18 iunie 2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici: „(1) Directorii generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici prevăzuţi la art. 1, în baza unui contract de mandat încheiat în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă;

(2) Contractul de mandat este acordul de voinţă încheiat între operatorul economic, reprezentat de consiliul de administraţie, şi directorul general/ directorul operatorului economic, care are ca obiect îndeplinirea unor obiective şi criterii de performanţă aprobate de către acţionari, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, respectiv de către conducerea ministerelor, autorităţilor publice centrale sau locale în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora se află, în cazul regiilor autonome”.

Curtea a constatat inexistenţa fizică a contractului de mandat pentru că directorul petentei invocă dreptul său procesual de reprezentare în baza unor Ordine care nu au nici o motivare, nu conţin nici o clauza de mandat, ci doar dispun numirea sa.

Dacă ar fi existat un contract de mandat, ar fi existat inclusiv clauzele sale, deci şi obiectivele şi criteriile de performanţă aprobate de acţionari, aşadar s-ar fi respectat art. 2 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 79/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 203/2008.

Curtea a apreciat că prin evitarea încheierii unui contract de mandat în condiţiile O.U.G. nr. 79/2008 se evită stabilirea criteriilor de performanţă pe fond, iar formal Directorul petentei nu are calitatea de reprezentant în condiţiile Legii de aprobare nr. 203/2008.

Ordinele emise de Ministru trebuie să fie în concordanţă cu actele normative ierarhic superioare: hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă, legi, Constituţie. În cauză ordinele emise în perioada de aplicabilitate a O.U.G. nr. 79/2008 nu respectă Legea nr. 203/2008 şi O.U.G. nr. 79/2008.

Această stare de fapt, inexistenta contractului de mandat cu criterii de performanţă la C.F.R. M. a fost mediatizată în prealabil şi în presă, inclusiv de preşedintele României (Băsescu a completat că acest lucru explica prioritatea pe care autorităţile o dau restructurării companiilor de stat, organizării de management privat pentru multe din companiile de stat, privatizării unor companii de stat, menţionând C.F.R. M. De asemenea, el a vorbit şi despre scoaterea pe piaţă a pachetelor minoritare la marile companii energetice, cum ar fi Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica. „Avem în vedere procese consistente de modernizare, de creştere a performanţelor companiilor de stat.”.

A reţinut de asemenea, că dacă s-ar accepta că ordinele acordă mandat directorului, atunci s-ar încălca Legea nr. 203/2008 şi s-ar periclita economic implicit procesul de modernizare şi de creştere a performanţelor companiilor de stat, în speţă, C.F.R. M. SA.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” SA şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

I. În recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se critică soluţia instanţei de fond pentru că este întemeiată pe motive străine de natura pricinii şi este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Ca urmare a invocării din oficiu a excepţiei de nelegalitate a Ordinelor M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010 şi nr. 411 din 7 iunie 2011, instanţa de fond a cercetat legalitatea unor acte administrative de existenţa cărora nu depinde soluţionarea litigiului pe fond.

Se invocă faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA şi înregistrată la Curtea de apel la 13 decembrie 2010.

Or, faţă de acest moment la care trebuia apreciată calitatea de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată rezultă că O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010 era lipsit de orice relevanţă pentru că la acel moment îşi încetase aplicabilitatea, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 564 din 19 iulie 2010 privind numirea domnului M.G. în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

În ceea ce priveşte O.M.T.I. nr. 411/2011 se învederează faptul că prin acest act normativ a fost numit consiliul de administraţie al S.N.T.F.M. CFR M. SA şi el a fost emis în baza art. 18 alin. (1) din H.G. nr. 582/1998 şi art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009, iar de acest ordin nu depinde soluţionarea litigiului pe fond, chiar dacă numele lui M.G. apare ca fiind preşedintele Consiliului de administraţie deoarece directorul general este cel care reprezintă S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Cum cererea de chemare în judecată a fost semnată în calitate de director general, excepţia lipsei calităţii de reprezentant nu poate fi soluţionată prin admiterea excepţiei de nelegalitate a O.M.T.I. nr. 411/2011.

Instanţa de fond a dispus anularea unui act administrativ ce nu a format obiectul controlului de legalitate dispus din oficiu de către instanţă prin Încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe calea excepţiei de nelegalitate.

Se arată că instanţa de fond, prin Încheierea din 2 decembrie 2011, în temeiul art. 16¹ din Legea nr. 554/2004, a dispus din oficiu, introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii apreciind că soluţionarea pe fond a litigiului dedus judecăţii depinde de legalitatea O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010 şi O.M.T.I. nr. 411 din 7 iunie 2011.

Dar instanţa de fond a dispus anularea şi a Ordinului nr. 410/2011, ordin prin care M.G. exercită atribuţiile funcţiei de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA începând cu 7 iunie 2011, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a principiului omnia petita.

Soluţia instanţei de fond de anulare a unor acte administrative a căror legalitate a fost cercetată pe calea excepţiei, se susţine că este contrară dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Din economia art. 4 din Legea nr. 554/2004 rezultă cu evidenţă faptul că soluţia pe care o poate pronunţa instanţa de contencios administrativ cu ocazia soluţionării unei excepţii de nelegalitate este aceea a constatării nelegalităţii actului administrativ ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate şi nicidecum a anulării actului administrativ, astfel cum în mod eronat a procedat instanţa de fond.

Această concluzie se bazează pe faptul că soluţia pronunţată cu privire la excepţia de nelegalitate produce efecte numai între părţile acelui litigiu, spre deosebire de soluţia pe care o pronunţă instanţa cu ocazia soluţionării unei acţiuni în realizare, prin care se dispune anularea unui act administrativ, soluţie care produce efecte erga omnes, iar menţinerea soluţiei instanţei de fond de anulare a acestor ordine ar putea afecta grav activitatea şi securitatea raporturilor juridice în care S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA urmează a fi angajată în viitor.

Se arată şi că toate criticile de nelegalitate pe care le-a antamat instanţa primului grad de jurisdicţie susţinute pe nerespectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, nu pot fi reţinute în speţă.

Soluţia instanţei de fond care a reţinut nelegalitatea ordinelor prin prisma faptului că directorul general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA nu a încheiat un contract de mandat în condiţiile O.U.G. nr. 79/2008 este criticabilă deoarece încheierea contractului de mandat reprezintă o etapă ulterioare emiterii ordinelor prin care conducătorii unităţilor aflate în subordinea M.T.I. sunt numiţi şi mandataţi să conducă aceste unităţi.

Or, contrar celor reţinute de instanţa de fond, legalitatea ordinului contestat nu poate fi condiţionată de încheierea ulterioară a contractului de mandat între operatorul economic, reprezentat prin consiliul de administraţie şi directorul general al operatorului economic deoarece legalitatea unui act administrativ nu poate fi cercetată decât prin prisma unor acte sau fapte contemporane emiterii lui.

În ceea ce priveşte O.M.T.I. nr. 410/2011, pe lângă faptul că acesta nu a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate invocată din oficiu, el a fost emis în baza art. 5 alin. (4) şi art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 şi art. 18 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 582/1998.

Prin acest ordin s-au născut raporturi întemeiate pe încrederea unicului acţionar al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, reprezentată prin M.T.I., cu domnul M.G. şi, de aceea, nu se impune a fi motivat în fapt.

Legalitatea lui nu poate fi apreciată prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 79/2008 pentru că încheierea contractului de mandat este o operaţiune subsecventă emiterii acestuia.

II. În recursul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA s-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Un prim aspect învederat a fost acela că în practicaua sentinţei s-a reţinut în mod greşit că reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a afirmat că „domnul G.M. are atribuţii de director al societăţii, nu are calitatea de reprezentant, sens în care solicită admiterea excepţiei invocată din oficiu de instanţă la termenul anterior”, deoarece nu acestea au fost concluziile reprezentantului M.T.I. şi chiar în întâmpinare s-a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca nefondată.

De altfel, instanţa de fond a prezentat o amplă descriere a susţinerilor părţilor privind fondul cauzei, dar nu a precizat apărările părţilor şi ce acte au fost depuse în legătură cu excepţia de nelegalitate.

Un alt aspect invocat este acela că motivarea instanţei de fond privind admiterea excepţiei de nelegalitate este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 203/2008 dar aceste dispoziţii nu au nicio legătură cu obiectul excepţiei de nelegalitate ea fiind legea de aprobare a O.G. nr. 5/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Este apreciată drept uimitoare sursa de documentare folosită de judecătorul fondului pentru a motiva soluţia pronunţată, respectiv http:www.ade…..ro/financiar/Băsescu-Zona Euro-observare obiective-privatizări-restructurări.

Mai mult decât atât, deşi în şedinţa publică din 2 decembrie 2011 a fost invocată din oficiu excepţia de nelegalitate doar a O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2009 şi nr. 41 din 7 iunie 2011 la momentul pronunţării, instanţa a reţinut că şi O.M.T.I. nr. 411 din 7 iunie 2011 este nelegal deşi nu s-a motivat cum depinde soluţionarea litigiului pe fond de acest ordin şi de ce este nelegală numirea celor 7 membri ai consiliului de administraţie al C.F.R. M.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond privind anularea celor 3 ordine, se arată că încheierea contractului de mandat reprezintă o etapă ulterioară emiterii ordinelor.

Referitor la existenţa unui contract de mandat încheiat între directorul general şi societate prin consiliul de administraţie, s-a precizat că în art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008 este definit contractul de mandat, iar acesta are ca obiect îndeplinirea unor obiective şi criterii de performanţă aprobate de acţionari.

În cazul C.F.R. M. SA, numirea directorului general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie, se face în temeiul unei legi speciale, respectiv O.U.G. nr. 12/1998, prevederi care au fost preluate şi în H.G. nr. 582/1998 privind înfiinţarea C.F.R. M. şi se face astfel dovada că la data formulării cererii de chemare în judecată, domnul G.M. avea calitate de reprezentant al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Se consideră că prin invocarea din oficiu a excepţiei de legalitate a O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010, O.M.T.I. nr. 410 din 7 iunie 2011 instanţa de fond a depăşit limitele rolului activ al acesteia, iar soluţionarea litigiului pe fond nu deprinde de ordinele a căror nelegalitate a fost constatată de instanţa de fond.

Sancţiunea anulării acţiunii C.F.R. M. are consecinţe ireparabile pentru reclamantă, iar discuţiile juridice privind „punerea în pericol sau întârzierea procesului economic de modernizare şi creşterea performanţelor companiei C.F.R. M.” sunt pur teoretice şi nu au nicio legătură cu cauza dedusă judecăţii.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va admite cele două recursuri pentru următoarele considerente, având în vedere că motivele de recurs vizează aproape aceleaşi critici:

- instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni de anulare a unui act administrativ fiscal, cerere formulată de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Din oficiu, instanţa de fond a invocat, în şedinţa din 2 decembrie 2011 excepţia de nelegalitate a O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010 şi nr. 411 din 7 iunie 2011 apreciind că soluţionarea cauzei pe fond depinde de această excepţie şi a dispus, în baza art. 16¹ din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Prin sentinţa recurată instanţa de fond a constatat inexistenţa mandatului directorului general al reclamantei şi a anulat Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010, Ordinele nr. 411 din 7 iunie 2011 şi nr. 410 din 7 iunie 2011 emise de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca nelegale.

În temeiul art. 161 alin. (2) C. proc. civ., a anulat cererea reclamantei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Înainte de a analiza motivele de recurs se impune a se precizat că:

- prin Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010 emis de M.T.I. s-a dispus ca începând cu 15 mai 2010 domnul M.G. să preia atribuţiile funcţiei de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA. Acest ordin şi-a încetat aplicabilitatea prin emiterea Ordinului nr. 564 din 19 iulie 2010.

- prin Ordinul nr. 564 din 19 iulie 2010 M.G. a fost numit în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA;

- prin Ordinul nr. 410 din 19 iulie 2010, domnul M.G. a preluat atribuţiile funcţiei de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA începând cu 7 iunie 2011;

- prin Ordinul nr. 411 din 7 iunie 2011 al M.T.I. a fost numit consiliul de administraţie al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

În fapt, instanţa de fond a invocat excepţia de nelegalitate pentru a soluţiona excepţia lipsei calităţii de reprezentant, care fiind o excepţie de procedură face de prisos cercetarea în tot a fondului cauzei.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, dacă se constată că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond”.

Cum instanţa care a invocat, din oficiu, excepţia de nelegalitate era competentă să soluţioneze şi excepţia nu s-a procedat la suspendarea cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza ultimă a Legii nr. 554/2004.

Mai întâi trebuie analizat în ce măsură actele a căror nelegalitate a fost invocată depinde de soluţionarea cauzei pe fond sau cum a fost cazul în speţă, soluţionarea unei excepţii pe fond, cea a lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei.

Aşa cum am arătat anterior, prin Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010 emis de M.T.I., M.G. a preluat atribuţiile funcţiei de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA începând cu 15 mai 2010, dar acest ordin şi-a încetat aplicabilitatea la 19 iulie 2010 când a fost emis Ordinul nr. 564 din 19 iulie 2010.

Acţiunea reclamantei a fost formulată şi semnată de M.G. în calitate de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA la 13 decembrie 2010 când acesta era numit în funcţia de director general în baza Ordinului nr. 564 din 19 iulie 2010, ordin a cărui nelegalitate nu a fost invocată în cauză.

Deci, soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei nu depinde de legalitatea Ordinului nr. 379 din 14 mai 2010 pentru că la data semnării acţiunii acest ordin nu mai era aplicabil, astfel că nu se impune „anularea” lui.

Referitor la nelegalitatea Ordinului nr. 411/2011 se constată că soluţia instanţei de fond este nelegală pentru că nici de acest act administrativ nu depinde soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant având în vedere că prin acest ordin a fost numit consiliul de administraţie al reclamantei, iar atribuţii de reprezentare a reclamantei are directorul general şi nu consiliul de administraţie.

În privinţa Ordinului nr. 410 din 7 iunie 2011 emis de M.T.I. prin care M.G. a preluat atribuţiile de director general, se constată că instanţa de fond a anulat şi acest ordin deşi în Încheierea din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal s-au fost referiri numai la Ordinele nr. 379/2010 şi nr. 411/2011 şi că de existenţa legală a acestor două ordine depinde soluţionarea litigiului pe fond.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii unui act administrativ fără a pune în discuţia părţilor şi a nesocotit astfel principiul contradictorialităţii, care este un principiu fundamental al procesului civil şi care presupune că toate elementele acestuia trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Soluţia instanţei de fond este nelegală şi din perspectiva greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „În cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia cu soluţionarea cauzei, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată”.

Or, în condiţiile în care instanţa de fond, invocând din oficiu excepţia de nelegalitate, a dispus anularea celor trei ordine nesocotind întinderea efectelor constatării ca nelegale a unui act administrativ în raport cu efectele anulării unui asemenea act.

Constatarea nelegalităţii unui act administrativ, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, produce efecte numai între părţile din acel litigiu, iar anularea unui act administrativ produce efecte erga omnes, astfel că şi dacă ar fi constatat nelegalitatea ordinelor, nu se putea dispune anularea lor pentru că instanţa de fond nu a fost investită cu soluţionarea unei asemenea acţiuni.

Nici susţinerile instanţei de fond referitoare la nelegalitatea ordinelor nu sunt conforme cu prevederile legale.

Instanţa de fond a motivat nelegalitatea ordinelor prin nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 privind măsurile economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi ale Legii nr. 203/2008, respectiv prin inexistenţa contractului de mandat prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008.

Într-adevăr, aşa cum a subliniat şi instanţa de fond, ordinele de numire trebuie să fie în concordanţă cu acte normative superioare: hotărâri de guvern, legi, Constituţie, însă, în cauză, nu s-a dovedit încălcarea unor asemenea norme.

Contractul de mandat la care face referire art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008 se încheie ulterior numirii în funcţia de director-general, iar un fapt ulterior nu poate constitui motiv de nelegalitate a actului administrativ emis anterior, pentru că legalitatea acestuia trebuie verificată în raport de dispoziţiile în baza cărora a fost emis.

Din acest punct de vedere, numirea în funcţia de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA s-a făcut în baza art. 18 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 582/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. M. SA care prevăd că adunarea generală a acţionarilor alege consiliul de administraţie până la finalizarea procesului de privatizare, reprezentanţii statului în acest consiliu şi preşedintele, sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, iar preşedintele consiliului de administraţie al C.F.R. M. SA este şi director general al acesteia.

În raport de aceste dispoziţii, ordinele de numire a lui M.G. în funcţia de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA sunt legale pentru că H.G. nr. 582/1998 nu a fost anulată şi nici nu s-a constatat nelegalitatea ei.

În raport de criticile din motivele de recurs, se constată şi că instanţa de fond a indicat şi motive străine de natura pricinii.

În condiţiile în care instanţa de fond a invocat din oficiu nelegalitatea unor ordine de numire a unei persoane în funcţia de director general al reclamantei, nu poate fi motivată nelegalitatea pe inexistenţa contractului de mandat cu criterii de performanţă la C.F.R. M. SA care ar fi fost mediatizată în presă, inclusiv de Preşedintele României şi chiar s-a arătat că aceste susţineri din presă sunt pertinente, deoarece judecătorul trebuie să analizeze cauza în raport de probele aflate la dosar, cu atât mai mult cu cât obiectul dosarului îl constituie nelegalitatea unor acte administrative.

Mai mult, se remarcă faptul că în hotărârea instanţei de fond, după prezentarea pe larg a cererii de chemare în judecată, a întâmpinării depuse de A.N.A.F., deşi la dosar au fost depuse precizări ale reclamantei C.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, alături de înscrisuri referitoare la excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi întâmpinare de către M.T.I. în legătură cu excepţia de nelegalitate invocată din oficiu, instanţa de fond nu a indicat în soluţia pronunţată, depunerea acestora şi nici nu a făcut vreo referire la apărările depuse.

Tot străine de natura pricinii sunt şi referirile instanţei de fond la excepţia lipsei calităţii de reprezentant în raport de punerea în pericol sau întârzierea procesului economic de modernizare şi creştere a performanţelor companiei C.F.R. M. SA în condiţiile în care excepţia lipsei calităţii de reprezentant a fost invocată de instanţa de fond din oficiu, în legătură cu acţiunea formulată de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

De aceea, vor fi admise recursurile declarate, în baza art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă excepţia de nelegalitate invocată ca nefondată.

Pentru că excepţia de nelegalitate a celor trei acte administrative a fost respinsă, nici sancţiunea anulării cererii reclamantei nu poate subzista şi, de aceea, va fi trimisă cauza instanţei de fond pentru continuarea judecăţii acţiunii formulate şi semnate de reprezentantul legal al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” SA şi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr. 7694 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată din oficiu, ca nefondată.

Trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru continuarea judecăţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2522/2012. Contencios. Litigiu privind regimul...		ICCJ. Decizia nr. 2778/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: