ICCJ. Decizia nr. 2722/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2722/2012
Dosar nr. 11097/2/2010
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 noiembrie 2010, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 1.080 din 28 octombrie 2010, emisă de pârâta Consiliului Naţional al Audiovizualului şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancţionată cu amendă pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, a audiovizualului şi art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conţinutului în audiovizual, prin difuzarea în cadrul emisiunii "S.Z." din data de 14 septembrie 2010 a unor materiale preluate şi purtând sigla "V.TV".
Reclamanta a susţinut că emisiunea pentru care a fost sancţionată respectă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, întrucât dreptul la libera exprimare se bucura de o protecţie absolută, iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepţie, numai în baza legii.
Mai arată reclamanta că emisiunea nu a încălcat nici prevederile 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006, deoarece nu s-au folosit expresii necorespunzătoare, triviale sau obscene.
1.1. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că pârâta a procedat la retransmiterea unui reportaj despre vizita ministrului E.U. în Vaslui, realizat de un post tv care nu este licenţiat. Procedând astfel, reclamanta a transmis pe post o informaţie neverificată ca fiind una veridică.
În opinia pârâtei, comentariile din studio, făcute după urmărirea reportajului, au condus la încălcarea principiului imparţialităţii, reglementat de art. 71 lit. a) din Codul audiovizualului, dar şi a dreptului la imagine a unora dintre persoanele despre care s-a discutat.
2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3.495 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul CNA, a anulat Decizia nr. 1.080 din 28 octombrie 2010 şi a exonerat reclamantul de sancţiunea amenzii dispusă prin aceasta.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 1.080 din 28 octombrie 2010 pârâta a sancţionat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, a audiovizualului, art. 42 alin. (4) şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului în audiovizual, prin difuzarea ediţiei din data de 14 septembrie 2010 a emisiunii "S.Z.".
În fapt, în emisiunea sus-menţionată a fost difuzat un reportaj, prezentat de moderator ca fiind realizat de "V.TV", un post pentru care nu s-a eliberat nicio licenţă de către C.N.A. S-a apreciat că, în acest fel, reclamanta a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, conform cărora toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
S-a mai reţinut că, după difuzarea reportajului, atât moderatorul cât şi invitaţii, au făcut comentarii prin care au încălcat principiul imparţialităţii, prevăzut de art. 71 lit. a) din Codul audiovizualului text potrivit căruia în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte ... asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
Pârâtul a apreciat, în motivarea deciziei, că respectivele comentarii nu au vizat activitatea politică a persoanelor menţionate, ci aprecieri care ţin de aspectul fizic al persoanelor menţionate, prin folosirea unui limbaj injurios, de natură a le prejudicia.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, Curtea a reţinut că reclamanta a difuzat materialul needitat, montajul şi comentariile din off aparţinând realizatorului, altul decât societatea reclamantă.
Din vizionarea materialului audio-video pe baza căruia pârâta a făcut constatarea de fapt, reiese că sigla "V.TV" este aplicată pe materialul original, iar din probele administrate nu reiese că reclamanta este aceea care a aplicat sigla, prin editarea materialului iniţial.
Instanţa de fond a considerat că reclamanta nu a încălcat obligaţia de informare corectă şi obiectivă, câtă vreme a prezentat materialul în forma sa brută, iar pârâta nu a afirmat niciun moment că imaginile ar fi fost trucate, în sensul că evenimentele prezentate s-ar fi petrecut în realitate altfel decât au fost filmate.
În plus, instanţa a constatat că nu se poate imputa reclamantei inexistenţa postului "V.TV", iar faptul că din afirmaţiile moderatorului s-ar desprinde ideea că acest post ar exista în realitate, este lipsit de relevanţă în raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, întrucât acestea se referă la conţinutul propriu-zis al materialului, iar nu la circumstanţele realizării lui.
Referitor la prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, instanţa a apreciat că acest text este inaplicabil în cauză, întrucât reportajul retransmis de reclamantă nu se referă la o problemă aflată în dezbatere, susceptibilă să genereze opinii diferite sau contrarii. În plus, instanţa a constatat că între persoanele aflate în platou nu au existat diferenţe de opinie, astfel că nu se poate reproşa reclamantei că nu a asigurat imparţialitatea şi echilibrul în cadrul comentariilor ce au urmat materialului.
Cu privire la incidenţa prevederilor art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, prima instanţă a reţinut că, potrivit acestui text, realizatorii emisiunilor au obligaţia de a nu permite invitaţiilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.
Din probele administrate, inclusiv materialul audio-video, nu reiese că invitaţii sau moderatorul ar fi folosit un limbaj injurios la adresa vreunei persoane, cu atât mai puţin că aceştia ar fi instigat la violenţă. Anumite expresii cu un conţinut plastic mai pronunţat, folosite de persoanele din platou în anumite împrejurări, nu pot fi echivalate cu limbajul injurios la care se referă textul citat mai sus, ci reprezintă doar o formă inedită de exprimare, prin care s-a urmărit sublinierea unui anumit mesaj.
Sub acest aspect, instanţa a observat că formatul specific al postului "A.", acela de televiziune de ştiri, nu impune în mod necesar ca realizatorii, moderatorii şi/sau invitaţii să folosească exclusiv expresii tehnice, consacrate ca atare în emisiunile informative. O astfel de îngrădire ar afecta negativ nu numai capacitatea editorială a jurnaliştilor, dar şi modul în care aceştia relaţionează cu invitaţii din platou sau cu telespectatorii.
Prin urmare, atâta vreme cât expresiile folosite nu au conţinut vădit ofensator, instanţa a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, indiferent de formatul postului sau al emisiunii, decizia contestată fiind nelegală.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul CNA
În termen legal, împotriva deciziei sus arătate, a declarat recurs pârâtul CNA care apreciind că hotărârea primei instanţe este esenţial nelegală şi vădit netemeinică, fiind greşit interpretat actul juridic dedus judecăţii, a dezvoltat, în contextul unei succinte prezentări următoarele critici faţă de soluţia recurată:
- instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului precum şi actul suspus controlului de legalitate în sensul că informarea corectă a publicului se raportează la modalitatea de realizare a materialului audiovizual difuzat, respectiv "materialul brut, needitat, sigla postului aplicată pe materialul original", iar nu la conţinutul emisiunii pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului este îndrituit să îl supravegheze conform art. 10 alin. (4) din lege;
- constatarea referitoare la faptul că materialul audiovizual nu ar fi fost un trucaj nu poate fi făcută pe baza unei simple vizionări şi de altfel legislaţia audiovizuală nu prevede sancţionarea unui radiodifuzor pentru difuzarea unui material trucat, esenţial în cauză de reţinut fiind faptul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 3 alin. (2) din lege, fără a avea în vedere conţinutul programului difuzat;
- încălcarea art. 3 alin. (2) a fost apreciată prin prisma informaţiei incorecte oferită de intimată telespectatorilor din care rezultă preluarea materialului de la o televiziune care, în realitate, nu există;
- în mod nelegal şi cu greşita interpretare a actului dedus judecăţii, instanţa de fond a apreciat că art. 71 alin. (1) lit. a) din codul audiovizualului este "inaplicabil în cauză", întrucât reportajul nu se referea la o problemă aflată în dezbatere;
- în timpul emisiunii, modul în care invitaţii, susţinuţi de moderator, au înţeles să comenteze reportajul difuzat, folosind aprecieri defăimătoare la adresa mai multor persoane a fost de natură să încalce principiul imparţialităţii şi tocmai de aceea CNA a reţinut încălcarea respectivelor prevederi, nicidecum urmare a lipsei pluralităţii de opinii pe marginea subiectului dat;
- se demonstrează astfel că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, contrar intenţiei legiuitorului, având şi considerente contradictorii pe acest aspect;
- instanţa de fond a dat dovadă de inconsecvenţă, interpretând greşit principiul imparţialităţii şi echilibrului, răsturnând astfel sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului;
- instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, reţinând că nu a fost folosit un limbaj injurios la adresa vreunei persoane, nefiind incidente ambele ipoteze reglementate de textul respectiv, în plus expresiile folosite nefiind tolerate nici în jurisprudenţa CEDO (e.g. decredibilizarea unei persoane, urmare a aspectului său fizic).
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia suspusă examinării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate:
Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanţe, de mai sus, evidenţiază că intimata- reclamantă SC A. a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei CNA nr. 1.080 din 28 octombrie 2010 prin care i-a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 10.000 RON pe temeiul reţinerii încălcării dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 42 alin. (4) şi art. 71 alin. (1) lit. e), ambele din Decizia nr. 187/2006, privind codul de reglementare a conţinutului în audiovizual.
4.1. În cadrul unei succinte relatări a situaţiei de fapt, respectiv a contextului în care, în cadrul emisiunii "S.Z." din data de 14 septembrie 2010 la postul A. au fost difuzate imagini preluate, purtând sigla "V.TV", privind vizita d-nei ministru E.U. în Vaslui, mai apoi comentate de invitaţii din platou, şi al redării conţinutului textelor ce au servit drept temei al sancţiunii aplicate, prima critică a recurentei CNA vizează interpretarea eronată de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, în esenţă pentru a nu fi avut în vedere conţinutul programului difuzat.
Înalta Curte apreciază, raportat la întregul material probator al cauzei dar şi la conţinutul normei legale citate, ce prevede obligaţia furnizorilor de servicii media de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, în scopul favorizării şi formării libere a opiniilor, că prima instanţă în mod corect a apreciat că prin difuzarea unui material, în forma sa brută, întocmit de un alt post (chiar dacă nu din categoria audiovizualului) nu au fost încălcate obligaţiile stabilite de legiuitor.
Actele dosarului şi nici CNA nu au probat că informaţia preluată ar fi fost denaturată sau alterată de moderatorul emisiunii, iar simpla afirmaţie în sensul că încălcarea textului de lege arătat derivă numai din împrejurarea că materialul provine de la o televiziune pentru care Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a acordat licenţă în Vaslui (V.TV") nu are relevanţă, în măsura în care reclamanta-intimată a indicat că aceasta este o "televiziune" de pe internet, iar norma legală evocată nu operează distincţii pe astfel de criterii.
Aşa fiind, concluzia instanţei de fond în sensul că nu s-au prezentat, prin materialul difuzat, evenimente care nu s-ar fi petrecut în realitate, sau altfel decât au fost filmate, este împărtăşită de instanţa de recurs, criticile recurentei nefiind de natură a o înlătura, cu atât mai mult cu cât chiar recurenta a arătat că legislaţia audiovizuală nu prevede sancţionarea unui radiodifuzor nici chiar pentru difuzarea unui material trucat, o astfel de faptă neputând fi reglementată ca fiind o contravenţie .
În fine, pe acest aspect este de reţinut că nefondată este şi susţinerea vizând posibila confuzie a publicului telespectator cu referire la materialul difuzat, câtă vreme materialul audio-video ataşat la dosar atestă că prin prezentarea acestuia s-a dorit şi susţinut aducerea la cunoştinţă publicului a modului în care autorităţile publice locale au acţionat cu ocazia vizitei d-nei ministru E.U. în localitatea Vaslui.
4.2. Nefondate sunt şi criticile recurentei vizând încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.
Recurenta a susţinut că prima instanţă, prin argumente contradictorii, a schimbat înţelesul prevederii legale enunţate şi totodată a apreciat eronat în sensul inaplicabilităţii acestei norme în cauză.
Potrivit art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, "În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natura politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".
În acord cu cele statuate şi de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este în adevăr incident în cauză, raportat la natura emisiunii, la conţinutul reportajului difuzat care, după cum bine s-a reţinut, nu a vizat "probleme de interes public" în perioada în care acestea se aflau în dezbatere publică şi nici "programele de ştiri" în sensul în care se prevede expres în conţinutul normei evocate.
Emisiunea în care a fost difuzat materialul preluat a avut loc la data de 14 septembrie 2010 iar imaginile prezentate vizau un eveniment petrecut în luna martie 2010, astfel că nici din această perspectivă cerinţa impusă de textul invocat, în sensul "perioadei la care au loc dezbaterile publice" nu este satisfăcută, astfel că Înalta Curte apreciază că în mod legal, prin sentinţa atacată, s-a apreciat în sensul lipsei de aplicabilitate a normei respective în cauză.
Argumentele judecătorului fondului referitoare la opiniile exprimate de către persoanele din platou nu contrazic soluţia adoptată, având în mod evident o natură subsidiară şi fiind menite, în interpretarea Înaltei Curţi, a demonstra odată în plus inaplicabilitatea art. 71 alin. 1 lit. a) din Codul audio vizualului.
4.3. În fine, nefondate sunt şi criticile recurentei vizând modalitatea de aplicare şi interpretare de către prima instanţă a prevederilor art. 42 alin. (4) din acelaşi Cod al audiovizualului, cu referire la natura limbajului pe care realizatorii emisiunilor TV trebuie să-l permită.
Raportat la conţinutul efectiv al comentariilor din studio, făcute după urmărirea reportajului difuzat, cu privire la care atât moderatorul cât şi invitaţii şi-au exprimat în mod liber opiniile, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine, în acord şi cu jurisprudenţa, CEDO care în mod constant a stabilit că limitele criticii acceptabile sunt mai largi în ceea ce -i priveşte pe oamenii politici, că expresiile folosite, chiar prin trăsăturile inerente de exagerare, specifice satirei, nu pot fi încadrate în categoria "limbajului injurios" şi cu atât mai puţin al celui ce "instigă la violenţă", în sensul textului de lege arătat.
Raportat la contextul factual al cauzei şi cu precădere la termenii utilizaţi în afirmaţiile litigioase, Înalta Curte, în considerarea şi a jurisprudenţei CEDO în această materie, la care a făcut de altfel trimitere şi recurenta, chiar dacă dintr-o perspectivă diferită, apreciază că în mod corect prima instanţă, prin soluţia pronunţată, a acordat prevalenţă desfăşurării libere a dezbaterilor şi libertăţii de exprimare, ca elemente esenţiale ce se impun a fi protejate într-o societate democratică.
Aşa fiind, în considerarea celor în continuare arătate, se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de CNA împotriva Sentinţei nr. 3.495 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul Consiliul Naţional al Audiovizualului la plata în favoarea intimatei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2785/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
