ICCJ. Decizia nr. 2785/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2785/2012
Dosar nr. 3809/2/2010
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O&L SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea Adresei 151200 din 11 martie 2010 emise de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi obligarea pârâţilor la îndeplinirea obligaţiilor legale în vederea emiterii Hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza judeţului Călăraşi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, se arată că societatea are ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor, porumbului şi a altor plante, desfăşurându-şi activitatea pe raza judeţului Călăraşi unde deţine exploataţii agricole de peste 1.000 ha teren, iar în cursul anului 2009 a avut calamităţi la cultura de floarea-soarelui, orz, porumb de consum, porumb lot hibridare, grâu şi rapiţă suportând astfel un prejudiciu de 112.569 RON, caz în care a efectuat toată documentaţia necesară obţinerii despăgubirilor pentru culturile calamitate, respectând obligaţiile legale prevăzute de Legea nr. 381/2002 şi normele metodologice de aplicare a acesteia.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, referitor la primul capăt al acţiunii a invocat în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât nu este emitentul adresei atacate şi nu are calitate procesuală activă, iar în subsidiar excepţia inadmisibilităţii apreciind că actul contestat nu are caracterul unui act administrativ ci este doar o adresă de răspuns şi în consecinţă, nu produce efecte juridice. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt al acţiunii a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, susţinând şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare, a invocat excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii, lipsei de obiect al celui de-al doilea capăt de cerere, tardivităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar pe fond a cerut respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin Sentinţa nr. 3.256 din 9 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Guvernul României, în raport cu primul capăt al acţiunii; a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt al acţiunii, invocată de pârâtul MADR; a respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt al acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României, ca fiind invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă, respingând celelalte excepţii invocate de autorităţile publice pârâte, ca neîntemeiate.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins capătul doi de acţiune, în raport cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiat, a admis capătul doi de acţiune faţă de pârâtul Guvernul României, dispunând obligarea acestei autorităţi publice să analizeze sesizarea şi documentaţia înaintată de pârâtul MADR cu adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009 şi potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonei afectate, să aprecieze, motivat, cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală, sesizată de MADR.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile invocate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României în legătură cu primul capăt al cererii, prima instanţă a reţinut că între reclamantă şi pârât nu există raporturi juridice cu privire la acest capăt de cerere, astfel că excepţia nu poate fi primită.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, respectiv a adresei nr. 151200 din 09 martie 2010, s-a reţinut că acest document nu reprezintă un act administrativ, ci o notă cu îndrumări dată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către DADR Călăraşi, cu privire la poziţia care trebuie adoptată în cadrul concilierilor solicitate de societăţile agricole între care şi reclamanta, în legătură cu declararea stării de calamitate şi plata despăgubirilor pentru calamizarea culturilor agricole.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii primului capăt al acţiunii formulată de pârâtul Guvernul României, prima instanţă a reţinut, în legătură cu acest capăt de cerere, că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.
Referitor la celelalte excepţii: lipsei procedurii prealabile, prematurităţii şi inadmisibilităţii invocate de autorităţile publice pârâte, de asemenea, prima instanţă a reţinut că nu pot fi primite în raport de obiectul celui de-al doilea capăt de cerere al acţiunii ce îl formează constatarea refuzului nejustificat al autorităţilor publice pârâte de a-şi îndeplini obligaţiile legale, cu consecinţa obligării acestora la îndeplinirea obligaţiilor respective, în scopul declarării stării de calamitate şi plăţii despăgubirilor cuvenite legal.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu privire la capătul doi al acţiunii, prima instanţă a reţinut că acest minister are obligaţii concrete în faza premergătoare emiterii hotărârii de către guvern pentru declararea stării de calamitate. În plus, acesta a sesizat Guvernul României, căruia i-a înaintat întreaga documentaţie necesară, în vederea aprecierii necesităţii emiterii hotărârii de declarare a stării de calamitate, cu privire la judeţul Călăraşi pentru anul 2009, ceea ce face ca, acest capăt de acţiune să fie neîntemeiat faţă de ministerul pârât, urmând să fie respins ca atare.
Totodată, s-a apreciat că nici excepţia tardivităţii nu poate fi primită, câtă vreme invitaţia la conciliere datează din 09 martie 2010, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei în data de 29 aprilie 2010.
Cu privire la fondul cauzei.
Referitor la solicitarea formulată de societatea comercială reclamantă prin capătul al doilea al acţiunii, faţă de Guvernul României, prima instanţă a reţinut, interpretând dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, că Guvernul României, la sesizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va declara starea de calamitate naturală, după ce va aprecia, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, pe care le va analiza, din documentaţia înaintată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, aşa încât Guvernul are un drept de apreciere în ceea ce priveşte declararea stării de calamitate naturală printr-o hotărâre de Guvern.
În speţă, prima instanţă a reţinut că nu rezultă că Guvernul României a analizat documentaţia înaintată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi nici dacă şi-a exercitat sau nu dreptul de apreciere în marja legală, adică, în funcţie de calamităţile naturale şi de mărimea zonelor afectate.
Or, refuzând să adopte o poziţie motivată în legătură cu situaţia sesizată legal de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul României şi-a exercitat dreptul de apreciere, cu exces de putere, ceea ce, în raport cu prevederile generale ale Legii nr. 554/2004 reprezintă un refuz nejustificat.
Aşa fiind, se reţine că Guvernul României printr-un exces de putere, nu şi-a îndeplinit atribuţiile la care era obligat potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 381/2002.
Prima instanţă a reţinut, cu referire la pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, că obligaţiile concrete ce intrau în sarcina acestui minister au fost îndeplinite respectiv faza/etapa pregătitoare emiterii hotărârii de Guvern - prin înaintarea documentaţiei referitoare la informarea privind efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, spre a fi introdusă pe agenda de lucru a următoarei şedinţe de guvern.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele de recurs invocate încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 305 pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nulitatea invocată constând în necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării din data de 2 mai 2011, menţionată în practicaua Sentinţei civile nr. 3.256 din 9 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Se arată că încheierea de amânare nu a fost comunicată recurentului fiind încălcate formele de procedură şi principiile procesului civil al dreptului la apărare, a principiului egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi al procesului echitabil.
Aceasta deoarece părţii trebui să i se dea posibilitatea cunoaşterii menţiunilor făcute în încheierea de amânare a pronunţării, întrucât pentru forma obiectului recursului declarat.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare a legii atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi a tardivităţii acţiunii cât şi în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor de fond invocate a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii se arată că respingerea lor s-a făcut cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7, 8, 11(1) şi (2) şi 12 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că reclamanta-intimată nu a probat la dosar îndeplinirea procedurii prealabile conform dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei acţiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile - condiţie de admisibilitate a acţiunii formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii recurenta arată că au fost înlăturate greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 în raport de situaţia de fapt şi data de la care a început să curgă termenul de sesizare a instanţei. Se arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că data 9 martie 2010 data concilierii corect fiind data înregistrării cererii la DADR Călăraşi 26 iunie 2010 .
Iar în raport de această dată, acţiunea în despăgubiri formulată la 29 aprilie 2010 era tardiv formulată şi trebuia respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei recurenta critică ca nelegală soluţia recurată prin care recurentul a fost obligat să analizeze sesizarea şi documentaţia înaintă de pârâtul MADR cu adresa din 30 septembrie 2009 şi în baza art. 14 din Legea nr. 381/2001, în funcţie de calamităţile naturale să aprecieze, motivat, cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală.
Se arată că această soluţie este nelegală atât sub aspectele aprecierii greşite în sensul existenţei în cauză a unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. "i" din Legea nr. 554/2004, cât şi sub aspectul îndeplinirii pe fond a dispoziţiilor Legii nr. 381/2002.
Se arată că în cauză nu a existat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei-intimate de soluţionare a sesizării comunicate Ministerului Agriculturii deoarece sesizarea trimisă nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, fiind în fapt o informare restituită pentru analizarea oportunităţii prezentării unei noi informări, care nu s-a mai realizat.
Se arată că soluţia pe fond este dată cu încălcarea dispoziţiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 deoarece reclamanta-intimată nu a probat existenţa unui drept recunoscut de lege vătămat în sensul constatării definitive a pagubelor şi a îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor pentru a fi îndeplinită la obţinerea unei despăgubiri.
Se arată că prin soluţia dispusă instanţa de fond s-a substituit puterii executive în ceea ce priveşte acordarea unui drept şi obligaţia impusă prin sentinţa recurată.
Se invocă practica judecătorească şi se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat depunându-se acte conform art. 305 C. proc. civ.
La dosar intimatul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză nefiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin necomunicarea încheierii de omisiune a pronunţării din data de 2 noiembrie 2011.
Încheierea de amânare a pronunţării s-a realizat în baza art. 260(1) C. proc. civ. face parte integrantă din sentinţă, iar sentinţa atacată a fost comunicată părţilor conform art. 261(3) C. proc. civ. Nu poate fi reţinută vătămarea invocată prin cererea de recurs deoarece recurentul nu s-a prezentat la termenul din data de 2 mai 2011 şi putea formula oricând, în cadrul termenului de recurs o cerere de comunicare a încheierii de dezbateri din data de 2 mai 2011, aceasta în condiţiile în care, prin întâmpinarea formulată în cauză a solicitat judecata în lipsă conform 242 alin. (2) C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind greşita aplicare a Legii nr. 554/2004 şi a Legii nr. 381/2002 nu este fondat.
În raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că soluţia recurată este legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte soluţiile de respingere a excepţiilor invocate de recurent a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii respectiv capătul nr. 2 al cererii.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii care constituie un aspect de nelegalitate invocat în recurs, Curtea apreciază că în mod corect această excepţie a fost respinsă în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004 privind necesitatea îndeplinirii proceduri prealabile.
Instanţa de fond a calificat corect obiectul acţiunii formulate, ca fiind contestare unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept recunoscut, în raport de dispoziţiile Legii nr. 381/2002 şi pe cale de consecinţă în raport de această încadrare juridică dispoziţiile art. 2(2) din Legea nr. 554/2004, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii, Curtea apreciază aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi aprecierea instanţei de fond formularea în termen a acţiunii, respectiv 29 aprilie 2010.
În cauză nu poate fi reţinută susţinerea din recurs, în sensul datei de la care începe să curgă termenele de prescripţie şi respectiv de decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, respectiv data înregistrării de despăgubiri la DADR Călăraşi - 26 iunie 2009. În cauză în mod corect s-a apreciat că termenul de 6 luni şi respectiv de 1 an a început să curgă de la data concilierii din data de 9 martie 2010, conciliere la care recurentul nu s-a prezentat şi de la care este prezumat a exista refuzul nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art. 2(2) din Legea nr. 554/2004, iar intimata-reclamantă fiind îndreptăţită a formula acţiune pentru rezolvarea cererii privind drepturile sale pretins vătămate prin poziţia autorităţii recurente.
Soluţionând corect excepţiile invocate, conform art. 137(1) C. proc. civ. în mod corect prima instanţă a admis, în parte acţiunea şi a obligat recurentul-pârât să analizeze sesizarea înaintată de pârâtul-intimat cu adresa din 30 septembrie 2009 şi potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002, în funcţie de calamităţile naturale precum şi de mărimea zonei afectate, să aprecieze motivat, cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală, sesizată de MADR.
Soluţia dispusă este dată cu aplicarea corectă a legii, în mod corect prima instanţă constatând îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. "i" din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 2(2) din acelaşi act normativ.
Aceasta deoarece autoritatea recurentă, fiind legal sesizată de pârâtul-intimat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009 cu informarea privind efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri şi solicitarea de a fi introdusă spre analiză, a restituit nejustificat şi nelegal informarea "în vederea analizării oportunităţii la data de 12 octombrie 2009".
Această modalitate de soluţionare reprezintă în concret un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, recurentul refuzând nejustificat să adopte o poziţie motivată în legătură cu situaţia sesizată legal de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În mod corect prima instanţă a sancţionat, prin soluţia recurată modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul de apreciere cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. "n" din Legea nr. 554/2004.
Curtea nu va reţine ca justificate apărările invocate în recurs privind nelegalitatea informării şi substituirea autorităţii recurente privind dreptul său de apreciere.
Informarea din 30 septembrie 2009 îndeplinea condiţiile pentru a fi calificată ca fiind o sesizare în sensul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, iar restituirea dispusă nelegal la 12 octombrie 2009 a fost pentru analizarea oportunităţii şi nu pentru neîndeplinirea unor condiţii de formă sau de fond.
Refuzul nejustificat al recurentului de a soluţiona motivat situaţia sesizată legal de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a manifestat prin neprezentarea la conciliere şi pentru faptul că a refuzat nejustificat să analizeze şi să dispună motivat asupra solicitării formulate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a declara sau nu stare de calamitate.
Nu se poate reţine că prima instanţă s-a substituit competenţelor exclusive ale recurentului privind declararea stării de calamitate deoarece hotărârea recurată a dispus numai în limita controlului de legalitate, cenzurat fiind refuzul nejustificat al recurentului de a analiza şi a aprecia motivat asupra sesizării (informării) din 30 septembrie 2009 înaintată de pârâtul-intimat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312(1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 3.256 din 9 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
Procesat de GGC - AM
← ICCJ. Decizia nr. 2722/2012. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2817/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
---|