ICCJ. Decizia nr. 2723/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2723/2012
Dosar nr. 591/45/2010
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 septembrie 2010, reclamanta Şcoala "D.A." Corneşti - Structura Ciurbeşti, comuna Miroslava a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi pe pârâta SC T.I.I. SA (fostă SC "T." SA Iaşi), solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002 emis de către Ministerul Industriei şi Resurselor în beneficiul SC T. SA Iaşi, pentru suprafaţa de 3,5 ha teren, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000 emisă de Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren, situat în T. Ciurbeşti, fiind înscrisă în anexa 45 a Comunei.
Reclamanta a afirmat că această hotărâre nu poate fi pusă în aplicare deoarece vechiul amplasament al terenului este parţial înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.
În opinia reclamantei, emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002 în beneficiul SC T. SA Iaşi, pentru suprafaţa de 35 ha teren, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale H.G. nr. 834/1991 deoarece documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului a fost incompletă, iar suprafaţa de 35 ha nu este şi nu a fost necesară desfăşurării obiectului de activitate al pârâtei.
Pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii acţiunii.
Pârâta SC T.I.I. SA (fostă SC "T." SA) a invocat prin întâmpinare excepţia tardivităţii acţiunii, excepţia lipsei de interes legitim şi a calităţii de persoană vătămată a reclamantei, solicitând respingerea acţiunii, pe motiv că actul administrativ contestat a fost emis în baza şi în vederea aplicării legii şi că nu sunt motive care să atragă nulitatea certificatului ce i s-a eliberat.
2. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi
Prin Sentinţa nr. 75 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
A respins excepţia de tardivitate a acţiunii, excepţia lipsei de interes legitim şi excepţia lipsei calităţii de persoană vătămată într-un drept pretins, invocate de pârâţi;
A admis acţiunea introdusă de reclamanta Şcoala "D.A." Corneşti - Structura Ciurbeşti, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi cu pârâta SC T.I.I. SA (fostă SC T. SA);
A anulat Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, prin care i s-a recunoscut SC T. SA proprietatea exclusivă asupra suprafeţei de teren de 3,5 ha, identificată în anexa nr. 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor, înregistrată în 26 iunie 1996 la Oficiul de cadastru al Judeţului Iaşi;
A obligat pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate, Curtea de apel a constatat că, atâta timp cât Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000 a Comisiei Judeţene Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu poate fi aplicată, întrucât vechiul amplasament al proprietăţii dobândite în baza actului de donaţie întocmit în anul 1904, este "parţial înscris în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis în beneficiul SC "T. SA", astfel cum se afirmă prin adresa din 16 iulie 2010 a Primăriei comunei Miroslava, reclamantei trebuie să i se recunoască şi interesul, dar şi calitatea de persoană vătămată, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, pe de o parte, dat fiind statutul de terţ al reclamantei, ceea ce presupune că termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi calculate decât de la data comunicării refuzului de soluţionare a cererii, prin raportare la data comunicării actului, care în speţă este data primirii adresei din 16 iulie 2010 a Primăriei Miroslava, iar pe de altă parte, chiar dacă, prin intabularea dreptului în cartea funciară acesta devine opozabil erga omnes, în cauză, operaţiunea efectuată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, prin încheierea din 15 aprilie 2005 nu poate fi considerată ca moment de la care reclamanta era obligată şi putea să ia cunoştinţă de existenţa certificatului emis de Ministerul Industriei şi Resurselor în anul 2002, dată fiind confuzia din cuprinsul încheierii O.C.P.I. Iaşi, în care nu se face nici o referire la faptul că suprafaţa de 35 ha este una şi aceeaşi cu suprafaţa pe care se află amplasată Baza de agrement situată în localitatea Ciurbeşti, pentru care s-a eliberat certificatul contestat. Mai mult, în înregistrarea din cartea funciară, titularul dreptului figurează sub altă denumire decât cea sub care beneficiarul a fost înscris în certificatul emis de Ministerul Industriei şi Resurselor.
Instanţa a considerat că niciunei persoane nu i se poate opune un drept de proprietate funciară, atâta timp cât acesta nu a fost identificat sub toate elementele ce-l individualizează în încheierea de intabulare şi cât timp titularul dreptului şi-a schimbat anterior denumirea de o manieră semnificativă, terţii nefiind obligaţi să facă investigaţii laborioase pentru a stabili succesiunile de modificări ale elementelor de identificare a unei persoane juridice, în condiţiile în care, din fosta întreprindere de mătase "V." Iaşi nu a rămas decât un simplu punct de lucru al unei societăţi ce-şi are sediul social în Arad.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că actul normativ în baza căruia s-a emis certificatul contestat din conţinutul art. 1 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991, iar din conţinutul art. 1, rezultă fără echivoc că doar terenurile "necesare desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate", aflate în administrarea societăţilor comerciale cu capital de stat, puteau face obiectul recunoaşterii dreptului de proprietate, transformarea dreptului de administrare în drept de proprietate nerealizându-se de plin drept şi pentru toate suprafeţele pe care o unitate economică de stat le ocupa până în anul 1989.
Curtea a constatat că problema de fapt care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă terenul în suprafaţă de 35 ha, transmis în administrarea întreprinderii de mătase "V." Iaşi, în anul 1983, utilizat pentru amenajarea Bazei Sportive şi de agrement Ciurbeşti, era sau nu necesar desfăşurării activităţii autorizate beneficiarului certificatului contestat.
Reţinând că nu se poate face nici o legătură tehnică, economică sau juridică între scopul pentru care a fost înfiinţată SC T. SA, în speţă, "producerea şi comercializarea de produse textile, promovarea şi punerea în aplicare a iniţiativelor de interes naţional în domeniul fabricaţiei de ţesături tip mătase" şi organizarea unei baze sportive şi de agrement în localitatea Ciurbeşti, comuna Miroslava, Curtea a ajuns la concluzia că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 5 martie 2002 au fost încălcate scopul şi limitele în care emitentul actului putea acţiona, prin emiterea acestui act administrativ nefăcându-se altceva decât să se valideze faptul comis în anul 1953, prin emiterea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 3522, în condiţiile în care donaţia colonelului C.L., în anul 1904, s-a făcut în beneficiul exclusiv al "Casei Şcoalelor de sub direcţiunea Ministerului de Culte şi Instrucţiune publică", donaţie acceptată în aceste condiţii de către "avocatul statului", astfel cum rezultă din menţiunile făcute pe actul de donaţie.
În altă ordine de idei, Curtea a apreciat ca nerelevantă împrejurarea că terenul bazei sportive are sau nu în prezent regim de teren arabil, întrucât este dovedit că la data preluării forţate a acestuia de către stat, el a fost identificat ca fiind situat în punctul "G.B.", iar pe de altă parte pentru că de la acea dată s-au efectuat amenajări succesive în zonă, care nu existau nici la momentul donaţiei şi nici în anul emiterii H.C.M. nr. 3522/1953, dovadă în acest sens fiind faptul că din toate planurile aflate la dosar rezultă că baza sportivă şi de agrement pe care a deţinut-o întreprinderea de mătase "V." Iaşi (în prezent abandonată) se află amplasată în zona iazului "E." (Ciurbeşti), aflat în administrarea "Apelor Române".
Împrejurarea că pârâta are înscris în actul constitutiv şi activitatea ce figurează în codul CAEN 5523 (Alte mijloace de cazare) nu poate avea semnificaţia că acest teren îi era necesar desfăşurării unei activităţi comerciale, câtă vreme, din chiar momentul primirii terenului în administrare, acesta a fost utilizat doar ca bază sportivă şi de agrement şi nu ca spaţii destinate exploatării comerciale, iar în prezent însăşi beneficiarul imobilului recunoaşte că l-a abandonat, datorită lipsei de resurse, pretinsa activitate de "cazare" neavând de altfel nicio legătură cu scopul reorganizării şi înfiinţării SC 'T." SA Iaşi, agent economic din care nu a rămas decât un "punct de lucru" al societăţii din Arad, care a preluat pachetul majoritar de acţiuni.
În concluzie, constatând că actul a fost emis prin exces de putere, cu ignorarea dreptului proprietarului iniţial, Curtea de apel a admis acţiunea reclamantei, anulând certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, în beneficiul SC T. SA Iaşi, prin care acesteia i s-a recunoscut proprietatea exclusivă asupra suprafeţei de 35.000 mp. situată în parcela T 78 (G.B.) sat Ciurbeşti, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, obligând pârâtul Ministerul Economiei să plătească reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru judiciar.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii SC T.I. SA şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, considerând-o nelegală şi netemeinică.
3.1. În recursul formulat, pârâta SC T.I. SA a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod neîntemeiat a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii acţiunii din moment ce dreptul de proprietate atestat prin certificat a fost înscris în CF Iaşi, nr. cadastral PI, potrivit încheierii din 15 aprilie 2005 a O.C.P.I Iaşi iar potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea nu putea fi introdusă mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă de existenta actului considerat ca fiind momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, în considerarea opozabilităţii erga omnes a înscrierilor în cartea funciară;
- în mod greşit a fost respinsă excepţia calităţii de persoană vătămată într-un drept pretins a reclamantei, fără să clarifice contrarietatea de interese dintre reclamantă şi Primăria Miroslava care s-a pretins şi se pretinde proprietara terenului înscris în certificatul de atestare, fapt dovedit prin formularea celor două acţiuni în anularea aceluiaşi certificat, ce fac obiectul Dosarelor nr. 315/45/2010 şi nr. 850/45/2009 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
- instanţa de fond a respins în mod greşit şi excepţia lipsei de interes legitim reţinând în mod greşit că nu avea relevanţă faptul că terenul înscris în certificat nu este teren agricol.
În opinia recurentei, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, şi faţă de împrejurarea că s-a dovedit că terenul atestat prin certificat nu este teren agricol, reclamanta nu putea justifica un interes legitim pentru punerea în posesie cu un teren scos din circuitul agricol încă din 1983.
- instanţa a încălcat dispoziţiile art. 167 alin. (2) din C. proc. civ., acceptând înscrisurile noi depuse de reclamantă în termenul de pronunţare, în condiţiile în care, anterior, i se acordase termen în acest sens, astfel că repunerea pe rol a cauzei nu a avut motive obiective.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că instanţa nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, reţinând în mod eronat, în lipsa dovezilor topografice şi cadastrale exacte, că terenul de 35 ha înscris în certificatul de atestare contestat ar avea acelaşi amplasament cu terenul de 5 ha validat reclamantei şi s-ar afla pe malul Lacului E. (Ciurbeşti), judeţul Iaşi sub denumirea de G.B., considerând că Lacul E. şi Lacul Ciurbeşti din judeţul Iaşi este unul şi acelaşi lac de acumulare.
Pentru lămurirea acestor aspecte, recurenta este de părere că se impunea efectuarea în cauză a unei expertize tehnice topo-cadastrale pentru a se stabili cu certitudine amplasamentul terenului de 5 ha, validat reclamantei, probă care de altfel a fost solicitată în cauză, însă respinsă de instanţă ca nefiind utilă cauzei.
Recurenta a arătat că potrivit certificatului de atestare dar şi a documentaţiei de întabulare, terenul de 35 ha înscris în certificatul de atestare este teren extravilan, amplasat pe malul Lacului Ciurbeşti, comuna Miroslava, judeţul Iaşi şi nu pe malul Lacului Ezăreni, situat în comuna Ciurea, judeţul Iaşi. Denumirea, datele hidrografice şi amplasamentul distinct al celor două lacuri rezultă şi din adresa din 07 martie 2011 emisă de Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia bazinală de apă Prut Bârlad.
În egală măsură, arată recurenta, instanţa de fond a interpretat în mod greşit actele în baza cărora reclamanta şi-a întemeiat pretinsul drept de proprietate reconstituit Şcolii Ciurbeşti, în speţă, certificatul din 12 martie 1998 eliberat de Arhivele Statului şi cererea nr. 149 din 10 martie 2000 prin care a solicitat punerea în posesie cu 5 ha teren, tarlaua 78, situat pe amplasamentul numit Dealul Movilei, reţinând drept înscrisuri doveditoare certificatul nr. 894 din 16 martie 1994 şi actul de donaţie din 1904 (care se referea la alte unităţi de învăţământ), concluzionând în mod eronat că amplasamentul terenului s-ar afla sub denumirea de G.B., pe malul lacului Ezăreni, şi nu pe amplasamentul denumit Dealul Movilei, de pe malul lacului Ciurbeşti.
De asemenea, instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, reţinând că terenul înscris în certificatul de atestare nu ar fi fost şi nu este necesar desfăşurării activităţii societăţii, deşi s-a făcut dovada că în actul constitutiv era prevăzută activitatea cod CAEN 5523 - activităţi de cazare - autorizată şi nu doar prevăzută ca " pretinsă activitate".
Or, câtă vreme acest act normativ nu condiţiona şi nu condiţionează emiterea certificatului de atestare de activitatea principală a societăţii, ci stipulează doar că terenurile trebuie să fie necesare desfăşurării activităţii, deci oricărei activităţi înscrise în actul constitutiv şi autorizată a fi desfăşurată, aprecierile instanţei privind starea actuală a societăţii, raportat la condiţiile de legalitate pe care le-a îndeplinit la data emiterii certificatului, reprezintă o adăugare la lege.
3.2. În recursul său, pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a invocat motivele prevăzute art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia tardivităţii acţiunii, în opinia recurentului, acţiunea fiind tardiv formulată cu depăşirea termenului de 6 luni, cât şi cel de 1 an, prevăzut de art. 11 alin (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la data emiterii actului (05 martie 2002).
Pe fondul cauzei, a arătat că ministerul de resort, respectiv, Ministerul Industriilor şi Resurselor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 19/2001 a atestat prin certificatul din 5 martie 2002 dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu de către societatea comercială la data înfiinţării acesteia prin H.G. nr. 1200 din 12 noiembrie 1990, pe baza documentaţiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societăţilor comerciale şi avizată de organele teritoriale de specialitate, Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie al Judeţului Iaşi nr. 11831 din 26 iunie 1996.
Arată recurentul că certificatul nu reprezintă titlu de proprietate ca şi în cazul celor emise în baza Legii nr. 18/1991, ci atestă o anumită situaţie patrimonială existentă la un anumit moment, respectiv data înfiinţării societăţii comerciale.
Astfel, dreptul de proprietate al SC T. SA (actuala SC T.I.I. SA) a fost dobândit prin efectul legii (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990) şi nu prin actul administrativ care este contestat, astfel că anularea sau revocarea în prezent a acestui act nu are nicio relevanţă asupra dreptului de proprietate asupra terenului intrat în circuitul civil.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul admiterii, în principal, a excepţiei tardivităţii acţiunii şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca tardiv formulată şi în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Şcoala "D.A." Corneşti - Structura Ciurbeşti, comuna Miroslava a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor formulate.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă SC T.I.I. SA a arătat în esenţă, că intimata reclamantă nu a combătut deloc motivul de recurs privind greşita stabilire a amplasamentului terenului atestat prin certificatul contestat, ceea ce demonstrează în fapt temeinicia şi legalitatea argumentelor aduse în sprijinul acestui motiv de recurs.
Dovada în acest sens o constituie solicitarea formulată de apărătorul reclamantei de a se efectua în cauză o expertiză tehnică topo-cadastrală, având ca obiectiv stabilirea amplasamentului terenului validat prin Hotărârea nr. 181/2000, probă respinsă de instanţă.
Or, atâta timp cât însăşi intimata-reclamantă s-a considerat nelămurită asupra situaţiei de fapt şi a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize, nu se poate reţine că instanţa a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
La termenul de judecată din 30 noiembrie 2011, intimata-reclamantă a invocat excepţia de tardivitate a recursului promovat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, susţinerile părţilor fiind consemnate în practicaua deciziei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, se constată că este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă va fi respinsă.
În speţă, sentinţa recurată a fost comunicată pârâtului la data de 04 martie 2011, iar recursul a fost înregistrat la oficiul poştal la data de 21 martie 2011, termenul de recurs de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind considerat împlinit la data de 20 martie 2011.
Potrivit art. 101 alin. (5) din C. proc. civ., dacă termenul de recurs se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Cum data de 20 martie 2011 a fost într-o duminică, în considerarea dispoziţiilor anterior menţionate, termenul de recurs se consideră prelungit până la data de 21 martie 2011, astfel că recursul apare ca fiind declarat în termen.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a documentelor dosarului şi faţă de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză prevederile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., în sensul că se impune casare hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare fiind necesară administrarea de probe noi, mai precis a unui raport de expertiză tehnică topo-cadastrală, cu aplicarea şi a prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ certificatul din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea SC T. SA (actualmente SC T.I. SA) în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi al H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat, prin care i-a fost atestat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren de 35,0 ha amplasat pe malul Lacului Ciurbeşti, comuna Miroslava, judeţul Iaşi.
Intimata-reclamantă pretinde că suprafaţa de teren de 5 ha situat în T., pe malul lacului Ciorbeşti, validat Şcolii Ciurbeşti prin Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000 a Comisiei Judeţene de fond funciar Iaşi, în Anexa 45, a fost în mod nelegal inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002 emis în favoarea SC T. SA (actualmente SC T.I. SA)
Intimata-reclamantă a invocat, pe de o parte, vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5 ha, şi pe de altă parte, nelegalitatea decurgând din neîndeplinirea unor condiţii de fond şi de procedură în emiterea certificatului, mai precis neîndeplinirea condiţiei ca terenul să fie necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate al societăţii comerciale, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 şi lipsa unor documente care au stat la baza emiterii certificatului, respectiv, actul de proprietate al suprafeţei de teren, numerele cadastrale ale parcelelor, avizul OCAOTA Iaşi, procesul-verbal de recepţie şi delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă.
Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea SC T. S.A (actualmente SC T.I. SA), reţinând, în esenţă, că actul administrativ contestat a fost emis cu exces de putere, cu ignorarea dreptului de proprietate al reclamantei şi a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reţine că hotărârea nu poate fi modificată, potrivit art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., întrucât împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, în sensul că instanţa de fond nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo-cadastrale pentru a lămuri împrejurarea esenţială în litigiu, cea referitoare la amplasamentul celor două terenuri.
Înalta Curte reţine că această probă a fost solicitată de reclamantă în faţa primei instanţe, însă în mod greşit a fost respinsă pe considerentul că nu este utilă cauzei, având în vedere obiectul acţiunii, ce vizează anularea unui act administrativ.
Considerentul reţinut de instanţa de fond este contrar spiritului reglementării contenciosului administrativ prin Legea nr. 554/2004, care nu se limitează la verificarea dimensiunii formale a legalităţii actului administrativ, ci presupune dreptul şi în acelaşi timp obligaţia instanţei de contencios administrativ de a dispune măsuri menite să constituie o modalitate adecvată de restabilire a dreptului sau a interesului legitim lezat, pentru ca acesta să nu rămână iluzoriu şi în acelaşi timp să nu aducă atingere dreptului sau intereselor legitime ale altor subiecte de drept
Or, individualizarea obiectului dreptului a cărui recunoaştere se solicită se impune cu atât mai mult în cazul dreptului de proprietate, drept real în virtutea căruia titularul exercită în mod direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat (jus in re).
Înalta Curte apreciază că se impunea ca judecătorul fondului să insiste în clarificarea acestui aspect şi să dispună din oficiu efectuarea unei expertize topo-cadastrale, care să stabilească fără echivoc dacă există o suprapunere între terenul în suprafaţă de 5 ha validat reclamantei şi terenul pentru care societăţii comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ să indice vecinătăţile şi să precizeze dacă, în raport cu situaţia constatată la faţa locului, terenul este afectat desfăşurării activităţii societăţii - comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.
Numai după lămurirea acestor aspecte se poate face o analiză completă asupra îndeplinirii cerinţelor legale prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care probele propuse sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa poate, din oficiu, să pună în discuţie necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părţile se împotrivesc, iar împrejurarea că documentaţia întocmită de pârâtă a fost verificată şi avizată, la vremea respectivă, de reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în derularea procedurii reglementate prin H.G. nr. 834/1991 nu exclude posibilitatea administrării, în faza controlului judecătoresc, a probelor permise de Codul de procedură civilă.
În caz contrar, ar fi golit de conţinut însuşi scopul contenciosului administrativ.
1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate motivele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al art. 312 alin. (1), (2) şi (3) - penultima teză C. proc. civ. şi al art. 314 C. proc. civ, Înalta Curte va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea completării probatoriului în sensul menţionat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri invocată de intimata-reclamantă.
Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi S.C.T.I.I. S.A. Arad împotriva Sentinţei nr. 75 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2435/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2707/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
