ICCJ. Decizia nr. 2787/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2787/2012
Dosar nr. 5225/2/2010
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.M.T. SRL Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea deciziei nr. E 2262/ AZ din 15 aprilie 2010 emisă pârât şi obligarea acestuia la soluţionarea contestaţiei pe fond, precum şi suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că urmare comunicării Notei de debit nr. 993/ CI din 20 mai 2009 emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, a formulat, în termen legal, contestaţie împotriva acestui act administrativ prin care a solicitat lui pentru netemeinicie, nu i s-a dat curs acestui demers.
Ulterior, i s-a comunicat un alt act administrativ unilateral reprezentat de procesul-verbal de constatare încheiat la data de 15 februarie 2010 privind proiectul phare 2004/016/772 din 04 februarie 2010 „Competencies grouping for the company's management” emis de autoritatea pârâtă prin care s-au reluat aspectele reţinute în nota de debit nr. 65 din 07 mai 2009 şi s-a menţionat că nota de debit îşi încetează valabilitatea.
Reclamanta a susţinut că procesul-verbal de constatare i-a fost comunicat la data de 08 martie 2010, iar contestaţia a fost trimisă, prin serviciul poştal, la data de 07 aprilie 2010, iar prin decizia nr. E 2262/AZ din 15 aprilie 2010 (redactată sub forma unei adrese, fără a conţine denumirea decizie sau dispoziţie - acest fapt nefiind de natură a schimba semnificaţia actului juridic în sine) i s-a dus la cunoştinţă faptul că a fost depăşit termenul de 30 de zile pentru depunerea contestaţiei, ceea ce echivalează cu o respingere a acesteia ca tardiv introdusă.
Reclamanta a considerat că deşi actul nu prezintă forma prevăzută de art. 181 din C. proc. fisc., acesta este de natură a produce efectele specifice unei decizii, fată de dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, iar contestaţiile trimise prin poştă se socotesc formulate în termen, dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poştal înainte de împlinirea acestuia, situaţie existentă în cauză.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingea cererii ca neîntemeiată, menţinerea actului contestat şi a procesului verbal de constatare nr. E1140 din 16 februarie 2010.
Prin sentinţa nr. 1630 din 2 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat decizia nr. E 2262/ AZ 15 aprilie 2010 emisă de pârât, a respins cererea de suspendare formulată împotriva aceleiaşi decizii, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 204,60 lei, cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Obiectul acţiunii îl reprezintă anularea adresei (deciziei) nr. E 2262/ AZ din 15 aprilie 2010 prin care pârâtul a respins contestaţia depusă de reclamantă la 12 aprilie 2010 întrucât a fost depăşit termenul de depunere a acesteia prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
În speţă, prima instanţă a reţinut că în mod greşit la emiterea adresei, deciziei contestate pârâtul nu a avut în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din C. proc. fisc.
În plus, art. 68 din acelaşi act normativ prevede ca termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de C. proc. fisc., precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.
Prin urmare, la emiterea adresei (deciziei) contestate, prin care s-a respins contestaţia reclamantei ca tardiv formulată, se impunea ca pârâtul să aibă în vedere dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., care prevăd ca actele de procedură trimise prin poştă se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a primit procesul verbal din 15 februarie 2010 la data de 8 martie 2010, aşa cum reţine chiar pârâtul prin adresa/decizia contestată şi a predat la oficiul poştal scrisoarea recomandată conţinând contestaţia împotriva acestui proces verbal la 7 aprilie 2010.
Conform art. 207 C. proc. fisc. termenul de depunere al contestaţiei este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, iar acesta se calculează conform art. 101 alin. 1 C. proc. civ.
Aşadar, ultima zi de depunere a contestaţiei la pârât sau la oficiul poştal recomandat era 8 aprilie 2010, iar reclamanta a depus contestaţia, la 7 aprilie 2010, deci în termenul prevăzut de lege.
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea aceleiaşi decizii, prima instanţă a reţinut că nu este întrunită condiţia prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta nu a invocat şi nici nu a dovedit existenţa în cauza a unui prejudiciu iminent, aşa încât chiar dacă s-ar reţine existenţa unui caz bine justificat, motivat tocmai pe admiterea cererii de anulare a deciziei contestate, se impune ca cele două condiţii sa fie întrunite în mod cumulativ.
Potrivit art. 215 alin. (1) C. proc. fisc., introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, or, prin acţiune reclamanta nu a solicitat suspendarea procesului verbal, ci a deciziei de respingere a contestaţiei sale ca tardivă.
În plus, reclamanta nu a invocat, dar nici nu a probat faptul că executarea sa pentru suma de 3880,25 euro i-ar produce prejudicii iminente, i-ar perturba activitatea şi nu exista niciun indiciu că în perioada următoare paratul va trece la executare silită.
În privinţa cheltuielilor de judecată, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, motivat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de către instanţa de fond sub două aspecte de nelegalitate.
Primul motiv de recurs care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. priveşte greşita aplicare a naturii juridice a actului contestat, respectiv a deciziei nr. E 2262/ AZ din data de 15 aprilie 2010. Se arată că această decizie este o adresă de răspuns care nu produce efecte juridice, neputând fi asimilată unui act administrativ de autoritate de natură juridică a produce efecte de sine stătătoare.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte calculul termenului legal privind contestarea procesului verbal.
Se arată că instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. fără a face aplicarea dispoziţiilor normei speciale, respectiv dispoziţiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 care prevăd termenul de contestare. Faţă de data comunicării procesului verbal 8 martie 2010 şi data contestării 12 aprilie 2010, termenul de 30 de zile era depăşit, fiind respinsă în mod corect contestaţia ca fiind tardiv formulată.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. În mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia contestată din 15 aprilie 2010, prin care recurentul-pârât a respins contestaţia reclamantei-intimate nu este o simplă adresă de corespondenţă ci un act administrativ de autoritate, prin care contestaţia reclamantei nu a fost verificată pe fond ci a fost respinsă ca tardiv formulată. S-a apreciat de recurent că în raport de data comunicării procesului-verbal 8 martie 2010 şi data depunerii contestaţiei 12 aprilie 2010, aceasta este tardiv formulată.
Faţă de reclamanta-intimată această soluţionare administrativă produce efecte societatea fiind decăzută din dreptul de a-i fi analizată pe fond contestaţia.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, nu este fondat.
În mod corect instanţa de fond, verificând legalitatea deciziei contestate a apreciat ca nelegală soluţia administrativă prin care contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată.
În mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 207 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 1011 C. proc. civ. în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a termenului de contestare.
Termenul de 30 de zile de la data comunicării 8 martie 2010 se calculează conform art. 1011 C. proc. civ. şi s-a împlinit la data de 8 aprilie 2010. Contestaţia a fost depusă prin poştă recomandat la data de 7 aprilie 2010, în termenul legal de contestare, neavând relevanţă data înregistrării contestaţiei 12 aprilie 2010.
În consecinţă în mod corect prima instanţă a anulat decizia contestată, aplicând corect dispoziţiile legale incidente.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 1630 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2786/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2791/2012. Contencios → |
|---|
