ICCJ. Decizia nr. 2786/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2786/2012
Dosar nr. 535/35/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Consiliul Local Ştei şi Primarul Oraşului Ştei au solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, suspendarea executării H.G. 212 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, în ce priveşte Spitalul Orăşenesc Ştei, respectiv art. 12 din Hotărâre raportat la Anexa 2, poziţia 12 din listă, până la soluţionarea cererii privind anularea parţiala a H.G. 212/2011.
Totodată, au solicitat suspendarea executării H.G. nr. 345 din 31 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, în ce priveşte aceeaşi instituţie spitalicească, respectiv art. 1 si 2 din Hotărâre raportat la anexele 1 şi 2 capitolul IV, poziţia 12 şi anexa 2, pct. 12 din listă, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii in anulare.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanţii au arătat că pentru a preîntâmpina posibila cuprindere a Spitalului Orăşenesc Ştei în lista unităţilor reorganizate din sistemul spitalicesc, reprezentanţii oraşului Ştei şi ai localităţilor limitrofe, împreună cu reprezentanţii Spitalului Orăşenesc Ştei, au depus la Ministerul Sănătăţii Memoriul nr. 5711 din 10 ianuarie 2011, acesta fiind înregistrat cu nr. 279 din 12 ianuarie 2011.
În concluzie, au susţinut, faţă de perturbarea previzibila gravă a funcţionării Spitalului Orăşenesc Ştei şi având în vedere aspectele de fapt şi de drept invocate, constând în încălcarea dispoziţiilor privind transparenţa decizională şi descentralizarea sistemului sanitar (cu consecinţa încălcării atribuţiilor autorităţilor publice locale), că sunt îndeplinite condiţiile legale ce justifică necesitatea suspendării executării actelor administrative atacate.
Indiciile de nelegalitate ale hotărârilor atacate rezultând şi din faptul că pârâţii au ignorat avizele favorabile acordate de Prefectul Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor şi Direcţia de Sănătate Publica Bihor, pentru menţinerea funcţionării Spitalului Orăşenesc Ştei.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Spitalul Orăşenesc Ştei a formulat cerere de intervenţie, calificată ca fiind în interesul reclamanţilor, prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenient în interesul reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
H.G. nr. 345/2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, a cărei suspendare parţială s-a solicitat de către reclamanţi, a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor legale ale O.U.G. nr. 32/2011. În anexa acestei hotărâri, în rândul unităţilor sanitare cu paturi care în anul 2011 nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate figurează şi Spitalul Orăşenesc Ştei aflat în administrarea reclamanţilor.
H.G. nr. 212/2011 a cărei suspendare s-a solicitat, a aprobat Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cazul bine justificat a reţinut că acesta nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Dintr-o analiză sumară a documentaţiei care a stat la baza adoptării H.G. nr. 345/2011, prima instanţă a reţinut că nivelul parametrilor de performanţă ai Spitalului Orăşenesc Stei din punct de vedere al specializării serviciilor medicale asigurate şi al complexităţii cazurilor care pot fi tratate în cadrul acestui spital se înscrie în limitele indicate pentru celelalte unităţi sanitare pentru care s-a decis a nu se mai asigura finanţarea din fondurile aflate la dispoziţia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, împrejurare în raport de care nu se poate reţine existenţa unor indicii puternice de nelegalitate cu privire la decizia de a înscrie Spitalul Orăşenesc Ştei în rândul unităţilor care nu mai pot încheia contracte cu C.N.A.S.
Nici condiţia referitoare la paguba iminentă nu poate fi reţinută, conform aceleiaşi documentaţii, activitatea Spitalului Orăşenesc Stei putând fi preluată de Spitalul Beiuş care se află la o distanţă de 24 de Km de oraşul Ştei, iar cât priveşte o eventuală aglomerare a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor, Substaţia Ştei nu s-a făcut dovada perturbării grave a activităţii acestui serviciu de ambulanţă.
În ceea ce priveşte H.G. nr. 212/2011, prima instanţă a reţinut că acest act normativ creează pentru autorităţile administraţiei publice locale (Consilii locale/judeţene) posibilitatea de a accesa fonduri în situaţia în care decid prin hotărâre de Consiliul judeţean/local să înfiinţeze cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora.
Or, chiar dacă Spitalul Orăşenesc Ştei apare în anexa nr. 2 a H.G. nr. 212/2011, transformarea acestuia în cămin pentru persoane vârstnice este condiţionată de luarea unei hotărâri în acest sens de către organele administraţiei locale şi cum o astfel de hotărâre nu a fost luată de către reclamanţi, care dimpotrivă doresc menţinerea în funcţiune a spitalului, nu se poate reţine că această hotărâre ar produce vreun efect susceptibil de suspendare în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Unitatea Administrativă Teritorială Ştei, Consiliul Local al oraşului Ştei şi Primarul oraşului Ştei, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, faptul că nu ar fi îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative contestate.
Recurentul a susţinut că în ceea ce priveşte hotărârile de guvern contestate au fost încălcate principiile consacrate de dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, prin neîndeplinirea regulilor procedurale stabilite de art. 6 din lege, respectiv obligaţia autorităţii administraţiei publice de a aduce la cunoştinţa publicului anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare a acestuia.
Consideră recurentul că aparenţa de nelegalitate transpare din criteriile de selecţie care au caracter de generalitate şi sunt lipsite de obiectivitate, iar identificarea unităţilor sanitare cu paturi care nu mai pot încheia contracte de finanţare cu C.N.A.S. s-a făcut în baza acestora, selecţia realizându-se anterior prin H.G. nr. 212/2011.
Totodată, recurentul a susţinut că unitatea sanitară este strict necesară pentru asigurarea serviciilor medicale locuitorilor oraşului şi a comunelor limitrofe fiind singura unitate cu profil sanitar general din zonă iar indicii de nelegalitate a hotărârilor atacate rezultă şi din faptul că intimaţii au ignorat avizele favorabile acordate de Prefectul Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor pentru menţinerea funcţionării Spitalului Orăşenesc Ştei.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurentul a apreciat că prezintă relevanţă baza materială de care dispune Spitalul Orăşenesc Ştei, în care s-au investit sume importante de bani pentru achiziţionarea de aparatură medicală şi reparaţii capitale.
Referitor la cea de-a doua condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, recurentul o apreciază ca fiind îndeplinită prin lipsirea unui număr mare de cetăţeni de serviciile medicale la care sunt îndreptăţiţi potrivit legii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., art. 14 şi 15 din Legea n r. 554/2004, art. 22, 34 şi 35 din Constituţia României.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză, este nefondat.
Pentru a se dispune, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea parţială a executării Hotărârii nr. 212 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” emisă de Guvernul României - anexa 1 şi anexa 2 – poziţia 12 cu privire la Consiliul Local Ştei şi Spitalul Orăşenesc Ştei şi a Hotărârii nr. 345 din 31 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, recurentul-reclamant avea obligaţia de a dovedi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege, respectiv un caz bine justificat, în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu şi prevenirea unei pagube iminente, a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă, sau a unei perturbări previzibile grave a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Contrar criticilor formulate de recurentul-reclamant, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale pentru suspendarea executării actelor administrative atacate.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, argumentele invocate de recurentul-reclamant privind nerespectarea principiilor de transparenţă decizională în administraţia publică, a procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative ca şi respectarea termenelor legale în ceea ce priveşte publicarea criteriilor de selecţie, sunt aspecte care vizează legalitatea actelor administrative atacate, asupra cărora instanţa de fond nu se putea pronunţa cu ocazia soluţionării cererii de suspendare formulate, întrucât condiţia cazului bine justificat nu poate fi dovedită prin invocarea acestor aspecte care urmează a fi analizate numai în cadrul acţiunii în anulare.
Nici cea de-a doua condiţie legală privind paguba iminentă nu este dovedită în cauză întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, serviciile medicale asigurate ca şi al complexităţii cazurilor care pot fi tratate în cadrul spitalului în cauză se încadrează în limitele prevăzute şi pentru celelalte unităţi sanitare stabilite prin actul administrativ atacat, pentru care s-a decis a nu se mai asigura finanţarea prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea act administrativ atacat a cărui suspendare a executării s-a solicitat, respectiv H.G. nr. 212/2011 având în vedere faptul că acesta vizează crearea pentru autorităţile publice locale posibilitatea de a accesa fonduri pentru a înfiinţa cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare aflate în reţeaua proprie, în baza hotărârilor proprii ale acestora, nu pot fi reţinute ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, accesarea fondurilor respective fiind la latitudinea autorităţilor locale, respectiv a recurentului-reclamant.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că încheierea atacată este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Publică locală a Oraşului Ştei, Primăria oraşului Ştei şi Consiliul local al oraşului Ştei împotriva încheierii din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2765/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2787/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
