ICCJ. Decizia nr. 2886/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8133/99/2010 și apoi la Curtea de Apel Iași sub nr. 404/45/2011, ca urmare a declinării de competență hotărâte de Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 736 din 25 martie 2011, reclamanții D.E., B.L., P.C., A.V., V.L.A., S.N.A., S.I.C. și A.A.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul General de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, anularea ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1497 din 30 iulie 2010 prin care au fost diminuate drepturile salariale în baza Legii nr. 118/2010 și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri reprezentând diferența dintre salariul acordat anterior Legii nr. 118/2010 și salariul actual, începând cu data de 03 iulie 2010 și până la data de 31 decembrie 2010 și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare, sume actualizate de la data scadenței până la data plății efective.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea fondurilor necesare celorlalți trei pârâți în scopul îndeplinirii obligațiilor cele revin.
în motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au susținut că prin art. 1 din Legea nr. 118/2010 s-a dispus ca indemnizația lunară de încadrare și sporurile aferente, astfel cum sunt stabilite prin Legea nr. 330/2009, pe perioada 03 iulie - 31 decembrie 2010, să fie diminuate cu 25%, această măsură fiind justificată de apărarea securității naționale.
în opinia reclamanților măsura reducerii cuantumului salariilor este însă nelegală și nu poate fi fundamentată pe dispozițiile art. 53 din Constituție întrucât prin reducerea considerabilă a drepturilor salariale se aduce atingere substanței dreptului.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii.
Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința nr. a respins excepția prematurității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii s-a reținut că ordinul atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010 ce nu prevede obligația formulării unei plângeri prealabile în termen de 15 zile de la comunicarea actului prin care s-a luat măsura diminuării drepturilor salariale cu 25%, iar reclamanții au depus la dosar, la data de 23 iunie 2011, dovada faptului că au formulat plângere prealabilă în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a reținut, în esență, faptul că ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009, act normativ care instituie un nou sistem de salarizare bazat pe principiile supremației legii, în sensul ca drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii, respectiv cel potrivit căruia în nivelul acceptat al indemnizației lunare de încadrare se regăsesc sporurile, adaosurile salariale, majorările, precum și alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătorești, precum și prin alte modalități.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins cererea principală ca neîntemeiată.
în privința cererii de chemare în garanție, instanța a reținut că Ministerului Finanțelor Publice îi revine sarcina de a elabora proiectele de rectificare bugetară în care s-ar include sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamanților în cazul admiterii cererii acestora, astfel că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, ca urmare a respingerii cererii reclamanților și legăturii dintre soluția dată cererii principale și soluția dată cererii de chemare în garanție, în baza art. 60-63 C. proc. Civ., instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții D.E., B.L., P.C., A.V., V.L.A., E.D.A., S.N.A., S.I.C. și A.A.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză, înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel, atât actul contestat, pe de o parte, cât și hotărârea ce face obiectul recursului de față, pe de altă parte, au fost date, în aplicarea prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 18 alin. (1) din anexa VI la Legea nr. 330/2009 - Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Titlul "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", secțiunea a 2-a "Salarizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, precum și
a magistraților-asistenți“: “Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridica asimilat acestora și magistrații-asistenți, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ, la organele de conducere ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, C.S.M., Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., D.I.I.C.O.T., la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile".
De asemenea, prin alin. (2) al aceluiași articol se precizează că: “împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu atât de la prevederile art. 299 din C. proc. civ., cât și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte subliniază faptul că procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora și magistraților-asistenți din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, începând cu data de 01 ianuarie 2010 în baza Legii nr. 330/2009, reglementată de art. 18 din Anexa VI la Legea nr. 330/2009, are un caracter special în raport cu procedura generală de contestare a actelor administrative, reglementată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
în cauza de față, recurenții-reclamanți au formulat plângere împotriva Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție din 30 iulie 2010, plângere care a fost soluționată irevocabil de Curtea de Apel Iași.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2), anexa VI la Legea nr. 330/2009, împotriva hotărârii pronunțate nu se putea declara recurs.
După data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile legale citate au fost preluate de art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", Secțiunea I - "Dispoziții comune"din Anexa nr. VI - "Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: "Art. 7. - (1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, C.S.M., Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., D.I.I.C.O.T., la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale Curților de Apel sau Parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile."
Or, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Cum sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este irevocabilă, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității recursului, acesta urmează a fi respins ca atare.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2882/2012. Contencios → |
|---|
