ICCJ. Decizia nr. 2876/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 august 2010, reclamantul S.A.A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României - Ministerul Finanțelor prin C.C.S.D. și Guvernul României prin A.N.R.P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtele astfel:
1.C.C.S.D. să emită într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, a unei decizii suplimentare de despăgubire cuprinzând valoarea eventualei diferențe ce se va stabili pe cale judecătorească între valoarea de 1.556.824,00 stabilită prin Decizia nr. 6909 din 18 noiembrie 2009 a C.C.S.D. și valoarea stabilită prin expertiza evaluatorie dispusă de instanța , pentru imobilul construcție ce nu mai poate fi restituit în natură și care face obiectul deciziei 4766/2005 emisă de Primăria Municipiului București.
2. A.N.R.P. să efectueze plata neîntârziată , în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi dată în prezenta cauză , a sumei de 250.000,00 RON, reprezentând contravaloarea primei transe din totalul de 500.000,00 RON, ce poate fi plătită în numerar, conform O.U.G. nr. 81/2007, pentru imobilului pentru care prin Decizia 4766/2005, s-a stabilit numai posibilitatea acordării valorii echivalente, la prețul de piață, în condițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
A mai solicitat executarea opțiunii sale înregistrată la A.N.R.P. din 20 iulie 2010.
3. să oblige A.N.R.P. ca cea de a doua tranșă să fie plătită reclamantului în termen de un an de la data plății primei tranșe.
4. obligarea Ministerului Finanțelor să asigure suma necesară efectuării plații creanței stabilită în sarcina statului român prin decizia din 18 noiembrie 2009 a Comisiei.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
S.V.C., în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului compus din 4 apartamente și teren , imobil situat în București, a formulat notificare în termenul legal, prin care a solicitat restituirea in natură a bunului menționat.
întrucât bunul fusese înstrăinat de către urmașul în drepturi al statului communist, titulara dreptului de proprietate a optat pentru desfășurarea în continuare a procedurii administrative, în urma căreia a fost emisă dispoziția Primăriei Municipiului București, prin care au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul menționat, și teren de sub construcție, fiind restituit în natură numai restul de teren (curtea imobilului) .
Decizia nr. 4766/2005 a fost înaintată împreună cu tot dosarul aferent la A.N.R.P.
în urma procedurilor la A.N.R.P., conform convenției încheiată intre reclamant și mătușa sa S.S.C., s-a subrogat acesteia în drepturi, calitate recunoscută de către A.N.R.P. și calitate in care, la data de 04 noiembrie 2008, a primit înștiințarea ca fost aprobată cererea sa de prioritizare pentru motive de boală, a supunerii procedurii de evaluare și despăgubire efectivă a drepturilor ce decurg din dispoziție.
în urma aprobării prioritizării Dosarului, un expert desemnat de către A.N.R.P., a întocmit un prim raport de evaluare la data de 09 februarie 2009 , raport care arăta ca suma cuvenită drept despăgubire are valoarea de 528.512 euro, cuprinzând valoarea celor patru apartamente precum și valoarea terenului aferent construcției., fără să cuprindă valoarea terenului restituit în natură (aproximativ 229.000 euro).
La data de 18 noiembrie 2009, C.C.S.D. a emis decizia de despăgubire, cu o valoare de 1.556.824,00 RON , în opinia reclamantului mult inferioară celei pe care o consideră ca fiind reală , atât subiectiv cât și în baza expertizei parte efectuată la cererea și pe cheltuiala sa de către un expert independent.
La data de 25 ianuarie 2011 a formulat întâmpinare pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive, lipsei dovezii calității de reprezentant și prematurității.
La aceeași dată a formulat întâmpinare pârâta A.N.R.P. prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
La data de 26 ianuarie 2011 a formulat întâmpinare și pârâta C.C.S.D., prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 26 ianuarie 2011, reclamantul a renunțat la judecată față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, iar la termenul de judecată din 23 martie 2011 acesta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză a unei decizii suplimentare de despăgubire, cuprinzând eventuala diferență de valoare ce se va stabili între valoarea din decizia C.C.S.D. din 18 noiembrie 2009 și valoarea stabilită prin expertiza evaluatorie dispusă de instanță.
La termenul de judecată din 18 mai 2011, reclamantul a precizat suplimentar temeiul de drept al cererii sale, aspect consemnat în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința nr. 3881 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel București, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului S.A.A. față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul S.A.A., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D.
Curtea a constatat că obiectul cererii reclamantului îl constituie, conform precizărilor acestuia, plângerea împotriva deciziei din 18 noiembrie 2009 emise de pârâta C.C.S.D.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, iar potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia"
Din analiza actelor dosarului, Curtea a reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care sesizarea acestuia, înregistrată la A.N.R.P. din 29 mai 2009 nu poate echivala cu un recurs grațios, decizia a cărei anulare se solicită nefiind încă emisă la acea dată.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.
Reclamantul-recurent a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului și a se dispune emiterea unei dispoziții de despăgubire suplimentară, cuprinzând diferența între titlul de despăgubire deja valorificat și valoarea reală a imobilului.
Dezvoltând motivul de recurs invocat, acest recurent a criticat soluția instanței de fond pentru neaplicarea directă a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și Primului Protocol Adițional la Convenție, apreciind că în raport cu hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Viasu vs Romania, Fainblat vs Romania și Katz vs Romania se impunea înlăturarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și a O.U.G. nr. 81/2007 pentru a se evita o nouă condamnare a României de către instanța europeană.
în opinia recurentului, "interesul său patrimonial" stabilit prin dreptul intern este un drept cert, nerevocabil și exigibil care poate fi considerat "bun", în sensul Protocolului 1 la Convenție, iar neacordarea de despăgubiri reale constituie o ingerință asupra dreptului său de proprietate, fapt neluat în calcul de instanța de fond.
Se mai arată în motivarea căii de atac că faptul că entitatea căreia a adresat plângerea sa prealabilă, anume pârâta C.C.S.D. nu a înțeles să răspundă nici în termenul legal nici în afara acestuia la plângerea sa, reprezintă îndeplinirea condiției plângerii prealabile.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, așa cu modificările și completările ulterioare, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ.
Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare) și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței de judecată.
în acest sens sunt și prevederile conținute de art. 109 alin. (2) Teza a -I - a din C. proc. civ., potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.
Potrivit art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată ulterior în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă așa cum dispozițiile legale amintite o prevăd, întrucât aceta nu a depus vreo plângere în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, de la data comunicării actului - 20.07.2010.
Prin urmare, în condițiile în care reclamantul s-a adresat direct instanței de contencios administrativ, fără a parcurge procedura prealabilă obligatorie, soluția instanței este legală și temeinică urmând fi menținută.
Față de cele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2878/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2875/2012. Contencios → |
|---|
