ICCJ. Decizia nr. 2889/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Sesizarea instanței de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC W.E. SRL a solicitat anularea deciziei din 25 februarie 2011 și din 26 noiembrie 2010 emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că cele două condiții prevăzute de lege pentru revocarea autorizației de antrepozit fiscal (nu constituie în favoarea autorității competente garanția prevăzută de C. fisc., înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai mari vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată) nu sunt îndeplinite în cazul acesteia.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 169 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei, au fost anulate deciziile din 25 februarie 2011 și din 26 noiembrie 2010 emise de Ministerul Finanțelor Publice-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 398 din 26 noiembrie 2010, Ministerul Finanțelor Publice-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate a revocat autorizația de antrepozit fiscal din 26 mai 2010 emisă în favoarea reclamantei.
Pârâta a invocat în susținerea măsurii luate, așa cum rezultă din motivarea deciziei, nerespectarea de către societatea reclamantă a prevederilor art. IV alin. (6) raportat la art. 1 pct. 13, 15 și 17 din O.U.G. nr. 54/2010, în sensul ca nu a depus până la data de 31 august 2010 o serie de documente (pe care nu le definește prin decizie), dar nedepunerea acestora a dus la aplicarea măsurii de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal.
Prin decizia din 25 februarie 2011, pârâta a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.
Așa cum rezultă din documentația depusă la dosar - nota de constatare încheiată de M.F.- A.N.A.F. - A.N.V., reclamanta deține autorizație de antrepozit fiscal pentru producția, depozitarea și comercializarea de "vinuri liniștite" care potrivit Anexei I la C. fisc. pct. 2 "vinuri" subpunct 2.
1 nu sunt accizabile, situație recunoscută și de pârâtă prin întâmpinare.
O.U.G. nr. 54/2010 prin art. 1 pct. 13, 15 și 17 modifică art. 20626, 20628 _i 20654 din C. fisc. în sensul că obligă antrepozitarii autorizați: să constituie în favoarea autorității competente o garanție pentru producția, transformarea și deținerea de produse accizabile în regim suspensiv de accize, precum și o garanție pentru circulația acestor produse în regim suspensiv de accize, în conformitate cu prevederile art. 20654 și în condițiile stabilite prin normele metodologice, să depună dovada că antrepozitarul autorizat înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plata și antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat și expeditorul înregistrat au obligația depunerii la autoritatea competentă a unei garanții, conform prevederilor din normele metodologice, care sa asigure plata accizelor care pot deveni exigibile.
Nerespectarea dispozițiilor mai susenunțate, ar duce potrivit art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 54/2010 la revocarea autorizației de antrepozit fiscal, măsura luata în consecință prin decizia nr. 398 din 26 noiembrie 2010.
Dar analizând dispozițiile art. 1 pct. 13 , 15 și 17 din O.U.G. nr. 54/2010 instanța de fond a reținut că obligațiile de depunere a garanției o au antrepozitarii autorizați care produc, dețin și comercializează produse supuse plății accizelor și că reclamanta nu avea nici obligația prevăzută de art. 15 din art. 1 al O.U.G. nr. 54/2010, de a depune dovada că nu înregistrează obligații restante la bugetul statului mai vechi de 60 de zile (deși în instanță a depus un certificat de atestare fiscală în acest sens), deoarece acest lucru rezultă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 54/2010 în sensul că emiterea acesteia a fost necesară pentru asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat și a diminuării evaziunii fiscale în domeniu.
Cum reclamanta deține autorizație de antrepozit fiscal pentru producție, deținerea și comercializarea unor produse care nu sunt supuse plății accizelor "vinuri liniștite" - obligațiile stabilite prin O.U.G. nr. 54/2010 nu o vizau și ca atare revocarea autorizației de antrepozit pe care o deținea a fost considerată o măsură nelegală, motiv pentru care Curtea a admis acțiunea și va dispune anularea celor două decizii așa cum s-a solicitat prin acțiune.
Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.F.P. Prahova criticând soluția ca fiind nelegală și netemeinică.
în motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerile reclamantei, a interpretat trunchiat dispozițiile legale în materie, sprijinindu-se numai pe apărările reclamantei, fără a ține seama de argumentele invocate de instituție.
în mod eronat, instanța de fond a concluzionat că intimata reclamantă nu avea obligația de a depune garanția și dovada că nu înregistrează obligații restante la bugetul de stat, potrivit dispozițiilor exprese ale O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv art. 1 pct. 13, 15 și 17 din actul normativ menționat.
însă, potrivit art. IV alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010 și art. III alin. (14) din H.G. nr. 768/2010, antrepozitarii autorizați ale căror autorizații de antrepozit fiscal erau valabile la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe (23 iunie 2010) aveau obligația de a depune la Secretariatul Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate documente care să ateste conformarea cu prevederile art. 13, 15, 17 ale art. 1din aceeași ordonanță, respectiv:
dovada că operatorul economic nu înregistrează debite fiscale restante la bugetul general consolidat, inclusiv la bugetele locale în raza cărora se află situat antrepozitul fiscal și sediul social;
declarația privind capacitatea maximă și capacitatea tehnologică de producție în 24 de ore - document necesar pentru verificarea modalității de calcul a garanției potrivit noilor prevederi legale;
dovada constituirii garanției conform noilor prevederi legale.
Neîndeplinirea obligațiilor menționate mai sus, atrage revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal emise pe numele operatorilor economici care nu s-au conformat dispozițiilor noi aplicabile, în baza art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 54/2010.
Faptul că nu au fost respectate dispozițiile legale în materie rezultă și din faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada că nu înregistrează obligațiile restante în fața instanței de judecată (certificat de atestare fiscală). Mai mult, intimata-reclamantă nu a făcut dovada nici până în prezent dacă înregistrează obligații restante la bugetul local, obligații ce îi incumbă potrivit normelor legale în materie.
S-a învederat faptul că SC W.E. SRL a fost autorizată de la data de 01 iunie 2010 pentru producția de vinuri liniștite, fiind stabilită garanția zero, nivel menținut și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010, situație în care, într-adevăr nu se impunea depunerea de către operatorul economic a unor documente privind constituirea garanției.
Recurenta a arătat că intimata - reclamantă nu a depus nici un document care să dovedească faptul că nu înregistra la acel moment obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata SC W.E. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a depus la dosar certificatul de atestare fiscală din 08 mai 2012 din care rezultă că la 31 martie 2012 aceasta nu figurează cu obligații de plată, adeverința din 29 mai 2012 emisă de D.G.F.P. Prahova - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din care rezultă că la 31 august 2010 această societate nu datora obligații fiscale la Bugetul General Consolidat și certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice emis la 28 mai 2012 din care rezultă că societatea nu figurează cu restanțe bugetare de plată către bugetul local.
Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost deținătoarea autorizației de antrepozit fiscal din 26 mai 2010.
Potrivit art. IV alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale "Antrepozitarii autorizați care dețineau autorizații valabile la data intrării în vigoare a ordonanței a căror valabilitate, până la 31 august 2010, nu depășește 3 ani în cazul contribuabililor mari și mijloci și, respectiv, nu au în cazul contribuabililor mici de la data de începere a valabilității autorizației, au obligația de a se conforma prevederilor art. 1 pct. 13, 15 și 17 până la data de 13 august 2010 inclusiv."
în art. 1 din același act normativ s-a prevăzut:
- la pct. 13 - constituirea în favoarea autorității competente a unei garanții pentru producția, transformarea și deținerea de produse accizate în regim suspensiv de accize, precum și o garanție pentru circulația acestor produse în regim suspensiv de accize;
- la pct. 15 - contribuabilul să facă dovada neîregistrării de obligații restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată;
- la pct. 17 - antrepozitantul autorizat are obligația depunerii la autoritatea competentă a unei garanții care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile.
Prin decizia nr. 398 din 26 noiembrie 2010 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate s-a dispus revocarea autorizației de antrpozit fiscal deținută de reclamantă pentru că nu a depus până la 31 august 2010, inclusiv aceste documente, iar plângerea prealabilă a fost respinsă prin decizia din 25 februarie 2011.
în legătură cu obligațiile impuse de art. 1 pct. 13, 15 și 7 din O.U.G. nr. 54/2010, chiar Comisia Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate a recunoscut, în decizia din 25 februarie 2011 că nu se impune depunerea garanției deoarece autorizația viza producerea de accize "0" euro pe bl/ produs, aspect care este recunoscut și în motivele de recurs.
Atât în decizia dată în soluționarea plângerii prealabile cât și în motivele de recurs se invocă drept motiv de revocare al autorizației de antrepozit fiscal faptul că reclamanta nu a depus niciun document din care să rezulte că nu înregistra obligații fiscale restante la bugetul general consolidat.
în condițiile în care reclamanta nu avea obligația depunerii garanției cerute de O.U.G. nr. 54/2010, a se dispune revocarea autorizației de antrepozit fiscal numai pentru că nu a fost depus documentul care să ateste lipsa obligațiilor fiscale este o măsură excesiv de formalistă.
Poate că organele fiscale, pentru a respecta și principiile ce guvernează raporturile dintre acesta și contribuabili, înainte de a proceda la revocarea autorizației, puteau să înștiințeze contribuabilul despre obligația ce îi revine.
Potrivit art. 7 alin. (1) C. proc. fisc. "Organele fiscale înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale ", iar conform art. 7 alin. (5) C. proc. fisc. "Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea legislației fiscale, îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal"
De altfel, intimata - reclamantă a depus la dosar dovezi din care rezultă că aceasta nu avea obligații fiscale restante la 31 august 2010 către bugetul consolidat al statului.
Trebuie precizat că instanța de recurs urmează a face aplicarea principiilor dreptului comunitar respectiv principiului proporționalității și a principiului prevalenței substanței asupra formei, principii reintrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Aceste principii sunt izvoare ale dreptului comunitar având în vedere că hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt direct aplicabile de judecătorul național în baza art. 148 alin. (2) din Constituția României.
Principiul proporționalității obligă autoritatea publică să ia numai acele măsuri necesare pentru atingerea obiectivului urmărit, iar principiul prevalenței substanței asupra formei, consacrat în cauza Colle -C145/05, a reliefat faptul că o măsură dispusă de o autoritate națională condiționată de respectarea unor condiții de formă, fără a lua în considerare cerințele de fond și, mai ales, fără a întreba dacă acestea erau și îndeplinite, depășește ceea ce era necesar.
în cauză, măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal a fost dispusă numai pentru că reclamanta nu a depus dovezi din care să rezulte că nu are obligații bugetare restante la 30 august 2010, dar, pe fond s-a dovedit că această cerință era îndeplinită chiar dacă, formal, dovada nu a fost depusă până la termenul stabilit.
Astfel, se poate aprecia că măsura a fost excesiv de formalistă și s-a dat prevalență formei și nu fondului având în vedere că reclamantei i s-a reproșat numai nedepunerea dovezii dar nu și faptul că ar exista asemenea debite neachitate la 30 august 2010.
Apreciind că soluția instanței de fond a fost legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2888/2012. Contencios → |
|---|
