ICCJ. Decizia nr. 2914/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2914/2012
Dosar nr. 1816/33/2010
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 495 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor B.V., P.F.I., K.A., M.L., F.M., P.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J., A.A., C.I. şi A.I. în contradictoriu cu Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Sucursala pentru Reprezentare şi P.V., Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P.S. a judeţului Cluj, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Secretariatul General al Guvernului României, R.A. A.P.P.S. Bucureşti, D.G.F.P. a Judeţului Cluj ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 16965/2005 la Judecătoria Cluj-Napoca reclamanţii B.V., P.F.I., K.A., A.D., M.L., F.M., B.A.J., P.I., C.I., M.I., au chemat în judecată pe pârâta Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala Pentru Reprezentare şi „P.V.” Cluj-Napoca, solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care s-a dispună obligarea pârâtei R.A. A.P.P.S. Sucursala „V.” Cluj-Napoca să le înstrăineze camerele în care locuiesc în calitate de chiriaşi în prezent din imobilul blocul de locuinţe al S.R.P. V. Cluj, situat în comuna A. str. L., jud. Cluj, imobil intabulat în CF nr. C1. S. A+2 nr. T1./3, T2./3, T3./3, Corp I precum şi cotele părţi din teren, construcţie, instalaţii, anexe şi dotări utilitare care se folosesc în comun, astfel: B.V. apt. nr. X1. (compus din 2 camere şi dependinţe), P.F.I. apt. nr. X2. (compus din 3 camere şi dependinţe), K.A. apt. nr. X3. (compus din 2 camere şi dependinţe), A.D. apt. nr. X4. (compus din 2 camere şi dependinţe), M.L. apt. nr. X5. (compus din 3 camere şi dependinţe), F.M. apt. nr. X6. (compus din 2 camere şi dependinţe), B.A.J. apt. nr. X7. (compus din 3 camere şi dependinţe), P.I. apt. nr. X8. (compus din 2 camere şi dependinţe), C.I. apt. nr. X9. (compus din 3 camere şi dependinţe), M.I. apt. nr. X10. compus din 2 camere şi dependinţe), în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi ale Decretului-lege nr. 61/1990, iar în caz de refuz sentinţa să ţine loc de contract de vânzare-cumpărare apt de intabulare în cartea funciară, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în marea majoritate sunt angajaţi ai pârâtei şi ca accesoriu la contractul individual de muncă au primit în chirie locuinţele detaliate în petitul acţiunii.
În drept au fost invocate prev. art. 7 din Legea nr. 85/1992 potrivit cărora „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât cele de intervenţie, vor fi vândute chiriaşilor, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi; beneficiază de prevederile alin. (1) şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare”, coroborate cu prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990.
Din prevederile legale menţionate rezultă că trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii cumulative: locuinţa care se înstrăinează trebuie să fie alta decât locuinţa de intervenţie, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaş şi, de asemenea, trebuie să existe o cerere de cumpărare din partea chiriaşului, condiţii cumulative pe care le îndeplinesc.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepţiile necompetenţei materiale a instanţei în conf. cu prev. art. 37 din O.G. nr. 19/2002 corob. cu prev. art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., lipsei calităţii procesuale pasive, motivată pe faptul că titularul dreptului de proprietate este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor şi a lipsei calităţii procesuale active a două reclamante K.A. şi F.M., motivată pe faptul că nu sunt titularele unor contracte de locaţiune valabile, neavând nici un drept asupra locuinţelor pe care le ocupă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca netemeinică şi nelegală cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3158 din 6 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1157/117/2006 Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea reclamanţilor B.V., P.F.I., K.A., A.I. şi A.A., în calitate de moştenitori legali ai reclamantei A.D., M.L., F.M., B.A., B.A.A. şi B.A.J., în calitate de moştenitori legali ai reclamantului B.A.J., P.I., C.I., M.I., împotriva pârâţilor Administraţia Patrimoniului Protocolului De Stat Sucursala pentru Reprezentare şi P.V. Cluj-Napoca, R.A. A.P.P.S. SA Bucureşti, Secretariatul General al Guvernului României şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, având ca obiect obligare la încheiere contract.
S-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta P.C.E.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii B.V., P.F.I., K.A., A.A., M.L., F.M., P.I., C.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J. şi intervenienta P.C.E. solicitând în temeiul art. 304 pct. 8, 9, raportat la disp. art. 312 alin. (3) C. proc. civ. modificarea în parte a sentinţei, să se constate că şi pârâtul Secretariatul General al Guvernului are calitate procesuală pasivă alături de Ministerul Finanţelor Publice (reprezentant al Statului Roman) şi de R.A.A.P.P.S. Bucureşti, menţinând dispoziţiile instanţei de fond cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.A.P.P.S. V. Cluj-Napoca şi totodată, ca urmare a admiterii recursului, admiterea în întregime a acţiunii, precum şi cererea de intervenţie principală a intervenientei P.C.E. precizată şi extinsă, cu obligarea pârâtei R.A. A.P.P.S. Bucureşti, să înstrăineze către recurenţi apartamentele în care locuiesc împreună cu familiile în calitate de chiriaşi din blocul de locuinţe Corp I compus din P+2E situat în com. A. str. L., jud. Cluj înscris în CF C1. S. A+6 nr. top T4./3/1, T5./3/1, T2./3/1,T3./3/1, conform disp. Decretului lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, la preturile calculate în răspunsul la obiecţiunile d-lui ing. exp. B.G. din data de 17 octombrie 2008 care solicită să facă parte integranta din sentinţa, pentru apartamentele mai jos detaliate renumerotate logic de către ing. exp. numit în cauza, după cum s-a arătat în raportul de expertiză.
În şedinţa publică din 28 sept. 2010 în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. rap. la art. 37 din O.G. nr. 19/2002 coroborat cu art. 3 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanţa a invocat ca motiv de ordine publică necompetenţa materială a Tribunalului Cluj în soluţionarea cererii.
Prin decizia civilă nr. 2.273 din data de 5 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1157/117/2006 de Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de reclamanţii B.V., P.F.I., K.A., A.A., M.L., F.M., P.I., C.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J., A.I. şi intervenienta P.C.E. împotriva sentinţei civile nr. 3.158 din 6 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1157/117/2006 a Tribunalului Cluj, care a fost casată, reţinându-se cauza spre rejudecare în primă instanţă.
S-a dispus înregistrarea dosarului sub un număr nou şi repartizarea sa aleatorie.
Analizând cu precădere excepţia necompetenţei materiale Curtea de Apel a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente.
Reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare asupra imobilelor în care aceştia locuiesc, solicitare făcută în baza dispoziţiilor Legii nr. 85/1992.
Spaţiile de locuit din imobilul situat în A. str. L. au un regim juridic special întrucât se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A. A.P.P.S. Înstrăinarea lor este reglementată prin O.G. nr. 19/2002 act normativ cu caracter special faţă de prevederile Legii nr. 85/1992.
Aşadar, potrivit art. 37 din O.G. nr. 19/2002, litigiile cu privire la desfăşurarea procedurilor de vânzare a imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Pe de altă parte, a mai învederat instanţa că, potrivit art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt de competenţa Curţilor de Apel judecarea în primă instanţă a proceselor şi cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor publice centrale.
Cum în speţă pârâta R.A. A.P.P.S. Bucureşti intră în categoria autorităţilor publice centrale, competenţa în primă instanţă privind soluţionarea acestei cereri revine Curţii de Apel Cluj, iar nu cum în mod greşit aceasta a fost soluţionată de către Tribunalul Cluj cu încălcarea normelor de competenţă materială.
Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de reclamanţi cu consecinţa casării hotărârii primei instanţe, iar în temeiul dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (7) C. proc. civ., a constatat că ea însăşi este competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:
Este de principiu că potrivit normelor juridice instituite prin C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, iar în situaţiile juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.
În speţă s-a constatat că nu există identitate între persoana pârâţilor R.A. A.P.P.S. „V.” Cluj-Napoca şi Secretariatul General al Guvernului României şi cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Cum, prin cererile deduse judecăţii s-a solicitat obligarea la încheierea contractelor de vânzare cumpărare cu privire la imobilele în care locuiesc reclamanţii şi intervenienta, instanţa a apreciat că nu justifică legitimare procesuală pasivă cei doi pârâţi, care nu titularii unui drept asupra imobilelor în cauză.
Titularul dreptului de proprietate este Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, iar imobilul - blocul de locuinţe Corp I compus din P+2E, situat în com. A., str. L. jud. Cluj înscris în CF nr. C1. S. A+6 nr. T4./3/1, T5./3/1, T2./3/1, T3./3/1 a intrat în administrarea R.A. A.P.P.S. în temeiul H.G. nr. 445 din 22 iunie 1995.
Nu are relevanţă faptul că Secretariatul General al Guvernului ar fi autoritatea ierarhic superioară titularului dreptului de administrare, în condiţiile în care acesta este o persoană juridică distinctă.
Ca urmare, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată cu privire la cei doi pârâţi şi a respins acţiunea faţă de aceştia, respingând totodată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor K.A. şi F.M., Curtea de Apel a reţinut că justifică legitimare procesuală activă într-un litigiu de contencios administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care invocă vătămarea unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim printr-un act administrativ, în accepţiunea largă a termenului.
Susţinerea conform căreia reclamantele nu ar avea calitate procesuală activă pentru că nu fac dovada drepturilor existente, prevăzute de lege, care să fi fost vătămate prin refuzul autorităţii nu poate fi reţinută.
Aspectele învederate nu constituie motivarea unei excepţii procesuale, care să facă obiectul analizei în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă probleme de fond. Existenţa dreptului subiectiv nu se poate identifica cu afirmarea acestuia, iar sancţiunea omisiunii de a proba vătămarea pretinsă este respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nu ca urmare a reţinerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că principala problemă litigioasă este cea a actului normativ care îşi găseşte aplicarea în speţă, reclamanţii şi intervenienta au susţinut că ar fi incidente dispoziţiile Legii nr. 85/1992 şi nu cele ale O.G. nr. 19/2002.
Această chestiune a făcut obiectul analizei instanţei de control judiciar, în cadrul recursului promovat împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj.
Prin decizia de casare intermediară s-a reţinut ca motiv de nelegalitate necompetenţa tribunalului în soluţionarea fondului, temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate fiind art. 37 din O.G. nr. 19/2002 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Aşadar, s-a tranşat cu autoritate de lucru judecat problema dispoziţiilor aplicabile, fiind stabilit de instanţa de recurs că imobilele în cauză, cu privire la care se solicită încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, au un regim juridic special, făcând obiectul dreptului de proprietate privată al statului şi de administrare al R.A. A.P.P.S. S-a reţinut că înstrăinarea lor este reglementată de O.G. nr. 19/2002, act normativ ce are caracter special faţă de legea generală, Legea nr. 85/1992.
Ca urmare, nu a fost analizată întrunirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/1992 pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ci se va da eficienţă dispoziţiilor art. 11 din O.G. nr. 19/2002.
Potrivit acestui text, pot face obiectul vânzării doar construcţiile proprietatea privată a statului, aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., cu altă destinaţie decât cea de locuinţă.
Cum imobilele în cauză exced acestei categorii, Curtea de Apel a constatat că pretenţiile reclamanţilor şi ale intervenientei sunt nefondate şi le-a respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurenţii solicită, în principal, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că prin decizia civilă nr. 2273 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-a tranşat cu autoritate de lucru judecat doar în privinţa competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ de a soluţiona acţiunea reclamanţilor, iar nu şi în ceea ce priveşte actul normativ aplicabil în speţă. În subsidiar, recurenţii solicită modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiteri acţiunii precizate şi extinse, cu consecinţa obligării pârâtei R.A. A.P.P.S. de a înstrăina apartamentele către recurenţi, potrivit prevederilor Legii nr. 85/1992.
Recursul este fondat.
Prin decizia civilă nr. 2273/2010 Curtea de Apel Cluj a statuat cu autoritate de lucru judecat doar în ceea ce priveşte instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea reclamanţilor. Astfel, Curtea constatând că apartamentele a căror vânzare se solicită reprezintă imobile proprietate privată a statului aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea curţii de apel ca instanţă de fond în contencios administrativ, motiv pentru care a admis recursul reclamanţilor şi a casat sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj.
Aşadar, instanţa de recurs considerându-se ea însăşi necompetentă să se pronunţe pe fondul cauzei, cum de altfel a tranşat şi în privinţa Tribunalului Cluj, nu a statuat, cum greşit a reţinut prima instanţă, şi asupra actului normativ care reglementează vânzarea locuinţelor în discuţie. Această chestiune ţine exclusiv de fondul cauzei şi, prin urmare, este atributul doar al instanţelor de contencios administrativ să se pronunţe asupra acestora, după cum a stabilit Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2273/2010. Evident, trimiterea pe care instanţa de recurs o face la prevederile art. 137 din O.G. nr. 19/2002 are în vedere strict determinarea instanţei competente material să soluţioneze cauza, în condiţiile în care decizia de casare intermediară reprezintă rezultatul admiterii excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu de Curtea de Apel.
În aceste condiţii, rezultă cu puterea evidenţei că, prin hotărârea recurată, prima instanţă, practic nu a analizat fondul cauzei, în lipsa dezvoltării unor argumente prin care să se demonstreze incidenţa prevederilor cuprinse în O.G. nr. 19/2002, în vigoare la data promovări acţiunii, judecătorul cauzei limitându-se să reţină că prin decizia de casare intermediară s-a tranşat cu autoritate de lucru judecat asupra dispoziţiilor legale aplicabile, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare a unei hotărâri judecătoreşti prevăzut de art. 312 alin. (5) din C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca aceasta să analizeze şi susţinerile formulate în recurs, a căror examinare nu poate fi efectuată de instanţa de control judiciar, în raport de soluţia dată asupra recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.V., P.F.I., K.A., M.L., F.M., P.I., M.I., B.A., B.A.A. şi B.A.J. împotriva sentinţei civile nr. 495 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2859/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2921/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
