ICCJ. Decizia nr. 2930/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2930/2012

Dosar nr. 1485/54/2010

Şedinţa publică de la 12 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 317 din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul D.I.V., privind anularea Deciziei nr. 303 din 8 ianuarie 2010 a Directorului General al A.N.P. şi a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii privind obligarea la plata daunelor morale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.I.V., susţinând că este netemeinică şi nelegală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la termenul din 10 aprilie 2011, constatând lipsa nejustificată a părţilor, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că, până la data de 24 aprilie 2012, nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an” iar potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Având în vedere şi prevederile dispoziţiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se şi timpul scurs înaintea suspendării.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249 – art. 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată judecata recursului declarat de D.I.V. împotriva sentinţei nr. 317 din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2930/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs