ICCJ. Decizia nr. 2917/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2917/2012
Dosar nr. 6515/2/2010
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 262 din 18 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 6515/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca tardiv formulată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC R.T.M. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 s-a dispus amendarea cu 12.500 de lei a radiodifuzorului SC R.T.M. SRL, pentru postul de televiziune T. TV, întrucât, în ziua de 4 decembrie 2009, a difuzat două melodii al căror conţinut a avut un caracter explicit electoral, prin care publicul era îndemnat să voteze un anumit candidat, aceste melodii, care au constituit în mod implicit spoturi electorale, nefiind asumate de candidatul promovat şi fiind transmise în alte emisiuni decât cele cu caracter electoral, fapt ce contravine regulilor de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (1) şi (3) şi art. 6 alin. (1) din Decizia 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României.
Potrivit dispoziţiilor art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de A.N.A.R.C., care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop. Deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 şi 91 îşi produc efectele de la data comunicării.
Actele emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile. În termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora. Actele emise în condiţiile alin. (1) şi neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu.
Decizia a fost comunicată prin fax, la data de 10 decembrie 2009, după cum rezultă din extrasul de la dosar, iar acţiunea introductivă de instanţă a fost depusă recomandat la data de 18 iulie 2010.
Ulterior, autoritatea pârâtă a procedat la comunicarea prin poştă a deciziei, aceasta fiind primită la data de 14 decembrie 2009, lucru confirmat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Reclamanta a formulat contestaţie la C.N.A. la data de 07 ianuarie 2010, iar decizia nr. 167 din 14 ianuarie 2010, prin care a fost respinsă contestaţia a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 15 ianuarie 2010.
În condiţiile în care art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede expres că actele emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile. în termen de 15 zile de la comunicare, nu prezintă relevanţă faptul că reclamanta s-a adresat cu contestaţie C.N.A.
Mai mult, chiar dacă am calcula termenul de 15 zile de la data de 15 ianuarie 2010, data comunicării deciziei nr. 167 din 14 ianuarie 2010, prin care a fost respinsă contestaţia a fost comunicată reclamantei, acţiunea este introdusă tardiv, chiar dacă prin această decizie pârâta a procedat la analiza pe fond a motivelor invocate în contestaţie.
În raport de dispoziţia expresă din lege nu se poate reţine ca motiv de repunere în termenul de soluţionare a plângerii, faptul că în cuprinsul deciziei de sancţionare nu se arată expres că contestaţia se depune în termen de 15 zile la instanţa de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară o procedură prealabilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC R.T.M. SRL Bucureşti.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă că, aşa cum se poate observa din conţinutul Deciziei C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2010, intimata - pârâtă a respins contestaţia transmisă la Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 ca fiind nefondată şi nu tardiv introdusă, iar pe de altă parte, nici Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 şi nici Decizia C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011 nu cuprind nicio menţiune cu privire la termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea împotriva acestora, elemente obligatorii în conformitate cu art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Din contră, în paragraful 2 al Deciziei C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011 intimata - pârâtă face expres menţiunea că a analizat contestaţia cu luarea în considerare a prevederilor art. 7 alin (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportându-se astfel la regimul general aplicabil pentru contestarea actelor administrative, respectiv plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data primirii actului contestat şi acţiune în instanţă în cel mult 6 luni de la această data.
Astfel, în redactarea acestui text, legiuitorul a folosit în raport cu procedura de urmat sintagma „pot fi atacate” şi „nu trebuie atacate” şi nu a asociat o sancţiune situaţiei în care procedura adoptată de petent ar fi cea prevăzută de Legea contenciosului nr. 554/2004, ci doar a continuat făcând precizarea că, plângerea prealabilă nu este legal obligatorie.
Ca atare, deşi art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului prevede o procedură de contestaţie a deciziilor de sancţionare emise de C.N.A. derogatorie de la cea generală prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aceasta nu este imperativă şi nu exclude procedura generală, astfel încât, în speţă nu poate fi incident principiul „specialia generalibus derogam”, reţinut de instanţa de fond pentru fundamentarea soluţiei contestate.
Argumentele sunt susţinute de chiar comportamentul intimatei - pârâte care, în situaţii similare, fiind sesizată cu soluţionarea unor plângeri prealabile formulate de terţe persoane juridice la alte decizii de sancţionare emise de acestea în sarcina lor, pe parcursul lunii noiembrie 2009, considerându-se corect investită cu soluţionarea celor două contestaţii, le-a analizat şi le-a admis, revocându-şi cele două decizii de sancţionare, aplicând în aceste spete regulile prevăzute de dispoziţiile generale în materie reglementate de Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, calificând maneua respectivă ca fiind, în esenţă, un spot electoral, prin care publicului îi era transmis îndemnul de a-1 vota pe domnul T.B. candidat la alegerile pentru preşedintele României, pentru un nou mandat, C.N.A. a apreciat că modul în care această melodie s-a difuzat a fost de natură a afecta, în mod semnificativ, reflectarea echitabilă a campaniei electorale a candidaţilor care participă la competiţia pentru alegerea în funcţia supremă în stat şi de a prejudicia dreptul publicului de a-şi exercita dreptul la vot în deplină cunoştinţă de cauză.
S-a învederat că, melodia la care se face referire în cuprinsul Deciziei C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009, care chiar dacă, de fapt şi de drept nu este un spot electoral, a fost difuzată în intervalele orare alocate emisiunilor cu caracter electoral, cu respectarea condiţiilor şi regulilor de desfăşurare a campaniei electorale, chestiune pe care urmează să o probăm în cadru prezentei cauze.
Prin contestaţia nr. 9 din 04 ianuarie 2010, transmisă la intimata C.N.A. prin fax, la data de 06 ianuarie 2010, s-au arătat motivele pentru care Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 este netemeinică, dar, apărările recurentei nu au fost reţinute, contestaţia fiind respinsă ca tardiv formulată, iar în subsidiar ca neîntemeiată prin Decizia C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011, a cărei anulare se solicită de asemenea pe această cale.
Faţă de data primirii prin posta a deciziei de sancţionare, care este 14 decembrie 2010, termenul de contestaţie începe să curgă după data de 14 decembrie 2009.
În consecinţă, Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 comunicată în original este documentul legal de la a cărui comunicare începe sa curgă termenul legal de prescripţie pentru contestatoare, dată care s-a apreciat ca fiind cea care îi este opozabilă pentru determinarea momentului de la care începe sa curgă termenul de contestaţie al recurentei.
Astfel, la data de 04 ianuarie 2010, prin Contestaţia nr. 09/2010, s-a contestat Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009, iar contestaţia a fost transmisă prin fax către C.N.A. la data de 06 ianuarie 2010.
Calculând cursul prescripţiei între din data de 14 decembrie 2009 şi data de 06 ianuarie 2010 şi aplicând dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „Art. 101 - Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând in socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul”, astfel încât, termenul de prescripţie se împlinea pe data de 14 ianuarie 2010, deci după data la care s-a depus contestaţia.
Reclamanta a arătat că a contestat Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 în termenul legal de 30 de zile, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată şi, pe cale de consecinţă, a solicitat anularea reţinerii din cadrul acestei Decizii C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011 referitoare la aspectul că ar fi contestat tardiv Decizia C.N.A. de sancţionare nr. 1075 din 09 decembrie 2009.
În subsidiar, în măsura în care totuşi instanţa va înlătura apărările prezentate, având în vedere atât condiţiile de fapt cât şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi cele ale art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost „săvârşită” fapta, de modul şi de circumstanţele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă şi de circumstanţele personale, precum şi de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că, sancţiunea aplicabilă în cazul în care fapta este de gravitate redusă este avertismentul, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 solicită să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie.
Recursul este nefondat.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004 instituie o procedură extrajudiciară cu caracter obligatoriu în cadrul căreia cel ce se consideră vătămat într-un drept prevăzut de lege/interes legitim (protejat de lege) trebuie să se adreseze emitentului actului cu o cerere prin care să solicite revocarea sau reformarea respectivului act infralegislativ. Această procedură, care trebuie parcursă prealabil sesizării instanţei de judecată, este reglementată ca o condiţie de admisibilitate a însăşi acţiunii în contencios administrativ, astfel că nerespectarea prevederilor art. 7 din lege, are drept consecinţă respingerea ca inadmisibilă a acţiunii.
Parcurgerea obligatorie a acestei proceduri extrajudiciare funcţionează ca regulă generală în materia contenciosului administrativ, căreia îi sunt ataşate însă o serie de excepţii, cum este de exemplu cazul acţiunilor promovate de A.P., M.P. sau A.N.F.P. Alături de excepţiile expres prevăzute, de tipul celor deja enumerate, trebuie adăugate cazurile din legile speciale care conţin expres menţiuni despre actele infralegislative că se atacă direct la instanţa de judecată sau care instituie termene pentru sesizarea instanţei, prea scurte ca efectuarea procedurii să fie posibilă.
O astfel de situaţie este reglementată în art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, text legal în care se prevede că deciziile de sancţionare adoptate de C.N.A. „ … emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora”.
Interpretarea acestui text de lege, în sensul că procedura de contestare a deciziilor C.N.A. nu este imperativă şi nu exclude aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită. Astfel, este nerezonabil să se admită că reclamanta poate abandona pur şi simplu calea acţiunii directe la instanţa de judecată, procedură mai simplă şi mai rapidă instituită prin legea specială, pentru a apela la o modalitate reglementată în legea generală, cu o durată mai mare în timp şi implicit, mai complicată. În orice caz, o astfel de interpretare ar pune sub semnul întrebării efectul util al normei reglementate în art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2004 sau, astfel spus, ar conduce la inefectivitatea acestei norme, motiv pentru care interpretarea propusă de reclamantă nu poate fi primită.
Apoi, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, este irelevant că reclamanta a depus contestaţie la C.N.A. în data de 7 ianuarie 2010, câtă vreme, luând ca reper prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, contestaţia trebuia adresată direct instanţei de judecată în 15 zile de la comunicarea deciziei de sancţionare.
De asemenea, corect a observat judecătorul fondului că acţiunea reclamantei a fost promovată tardiv, în raport de prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, chiar şi în ipoteza în care s-ar lua în considerare data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei, 15 ianuarie 2010, ca moment de la care curge termenul de 15 zile, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti abia la data de 18 august 2010, cu mult peste termenul legal.
În fine, motivele de fond invocate de reclamanta – recurentă nu vor mai fi examinate în raport de soluţia pe excepţie pronunţată de prima instanţă, ceea ce face inutilă analiza acestora.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat, îl va respinge ca atare, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R.T.M. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 262 din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2907/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2926/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
