ICCJ. Decizia nr. 2935/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2935/2012
Dosar nr. 381/43/2011
Şedinţa publică de la 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 5339/94/2010, Judecătoria Buftea a admis cererea contestatoarei Ş.A.I. privind sesizarea Tribunalului Bucureşti - secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri din 11 martie 2010, precum şi a deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe teren din 11 martie 2010, emise de Instituţia Primarului Voluntari - Direcţia Economică - Serviciul de Impozite si Taxe, suspendând judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie 2010, Judecătoria Buftea a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii din data de 13 octombrie 2010, în sensul că „înaintează dosarul la Curtea de Apel Bucureşti";, iar nu Tribunalului Bucureşti, cum din eroare s-a menţionat.
În şedinţa publica din data de 08 noiembrie 2011, pârâtul Oraşul Voluntari a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a deciziilor de impunere, faţă de dispoziţiile art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., care stabilesc o procedură specială de contestare.
La acelaşi termen a fost invocată şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Voluntari - Direcţia Economică - Serviciul Impozite şi Taxe.
Prin sentinţa nr. 6743 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Voluntari, ca nefondată.
Totodată, a respins excepţia de nelegalitate a deciziei de impunere din 11 martie 2010, invocată de reclamanta Ş.A.I., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Voluntari prin Primar, Primăria Voluntari - Direcţia Economică - Serviciul Impozite şi Taxe, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Voluntari - Direcţia Economică - Serviciul Impozite şi Taxe, Curtea a reţinut că această pârâtă se legitimează în calitate de emitent al actelor reclamate ca nelegale, întrucât în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice, astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, anume exercitarea atribuţiilor conferite de lege în regim de putere publică.
Relativ la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate:
În cauză reclamanta a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a unui act administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi teren, pentru anul 2010, care potrivit art. 110 alin. (3) C. proc. fisc., constituie „titlu de creanţă"; şi împotriva căruia se poate formula „contestaţie potrivit legii";.(art. 205 din acelaşi cod)
Prima instanţă a constatat că dispoziţiile art. 209 şi următoarele C. proc. fisc., reglementează competenţa şi procedura de soluţionare a contestaţiei, iar art. 218 stabileşte că „ (1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii";.
Curtea a apreciat că în raport cu dispoziţiile legale citate anterior, nelegalitatea actului administrativ fiscal poate fi analizată exclusiv în procedura reglementată de Codul de procedură fiscală, act normativ cu caracter special, care derogă de la dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Altfel spus, partea nu are la dispoziţie posibilitatea instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004, de a solicita analizarea actul administrativ fiscal de către instanţa de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, o atare cale nefiind reglementată pentru a crea o modalitate de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
În acest sens instanţa de fond a invocat Jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 5790/2009 şi Decizia nr. 3196/2009.
2. Recursul formulat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Ş.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 din acelaşi cod.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, admiţând în mod greşit excepţia procesuală cu efect peremptoriu a inadmisibilităţii căii reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
A arătat că excepţia de nelegalitate, de care se face vorbire în cuprinsul art. 4 din legea contenciosului administrativ, este o procedură aparte, o formă independentă de exercitare a acţiunii civile. Datorită complexităţii sale (cu condiţii speciale de exerciţiu, cu o procedură de urmat distinctă, cu regimul ei juridic distinct) excepţia de nelegalitate este o subdiviziune a procedurilor de contencios administrativ român.
Identitatea şi regimul ei sunt gândite de legiuitorul român în opoziţie cu calea acţiunii în contencios, diferenţele esenţiale fiind acelea că în cazul alegerii procedurii excepţiei nu se pune problema vreunui termen de prescripţie, ea poate fi invocată şi din oficiu, în cursul unei judecăţi deja începute, iar în cazul ei nu trebuie parcursă nici o procedură prealabilă, fiind imperios necesar ca judecata, deja pendinte în faţa unui judecător să îşi poată continua cursul.
Calea excepţiei de nelegalitate este una dintre căile pe care le poate alege un administrat/justiţiabil în virtutea principiului electa una via non datur recursus ad alteram pentru a obţine ca efectele juridice ale unui act administrativ să nu îi afecteze situaţia juridică.
A susţinut recurentul, că în legea contenciosului administrativ nu se distinge după cum administratorul se află într-o procedură sau alta, nefiind exclusă posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate şi a urmării acestei căi, în cazul în care judecata pendinte, în timpul căreia se invocă, este o contestaţie la executare.
Raţiunea este aceea de a da prevalentă principiului legalităţii şi principiului aflării adevărului, chiar şi în procedura contestaţiei la executare, în detrimentul principiului formalismului care ar impune, de fiecare dată parcurgerea doar a anumitor etape şi a anumitor proceduri.
Il. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 pct. 3 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că pricina a fost judecată de o instanţă necompetentă material, urmând a admite recursul, a casa sentinţa atacată şi a trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie excepţia de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri din 11 martie 2010 şi a deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe teren din 11 martie 2010, emise de Instituţia Primarului Voluntari - Direcţia Economică - Serviciul de Impozite si Taxe.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată,"; (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale";.
Legea contenciosului administrativ stabileşte normele de competenţă prin art. 10.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.";'
Având în vedere obiectul dedus judecăţii, respectiv excepţie de nelegalitate, înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, ci normele care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport de calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speţă autoritate publică locală.
De altfel şi prin cererea formulată, reclamanta nu contestă suma imputată prin Decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri din 11 martie 2010 şi decizia de impunere pentru stabilirea impozitului pe teren din 11 martie 2010, ci precizează elementele de nelegalitate ale celor două decizii, care ar consta din nesocotirea:
- prevederilor art. 1 alin. (4) C. fisc. care impune excepţia conform căreia ";dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acestui tratat";;
- prevederilor art. 3 din H.G. nr. 887/1999 prin care se consacră faptul că activitatea desfăşurată de AISB reprezintă „o formă de asistenţă în cadrul Acordului.";;
- recunoaşterilor emanând de la pârâte, cuprinse în adresa nr. 18374/2003;
- dispoziţiilor sentinţei nr. 4129/2004, cu autoritate de lucru judecat asupra înţelesului art. III din Acord;
- prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele publicată în M. Of. nr. 23/2004, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Convenţia din 23 mai 1969 cu privire la dreptul tratatelor;
În speţă, actele administrative contestate fiind emise de o autoritate publică locală - Primarul oraşului Voluntari - devin aplicabile, în materie de competenţă de soluţionare a cauzei, prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cu referire la art. 10 din Legea nr. 554/2004, urmând a se trimite dosarul Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 312 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Ilfov - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de soluţia dată recursului prin admiterea excepţiei de ordine publică privind competenţa materială a instanţei de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fie avute în vedere, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ş.A.I. din Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 6743 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ilfov - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2836/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2977/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
