ICCJ. Decizia nr. 30/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 30/2012
Dosar nr. 2095/2/2006
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 februarie 2006 şi precizată prin cererea depusă la 5 aprilie 2006, reclamanta SC E. SRL Jurilovca a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii M.A.P.D.R. şi A.N.P.A., să se dispună rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003, obligarea pârâţilor să primească zonele concesionate şi întreaga documentaţie tehnică referitoare la obiectul concesiunii şi să-i restituie garanţiile aferente concesiunii.
La data de 6 ianuarie 2010 şi în raport de modificările intervenite în privinţa administrării resurselor acvatice vii prin Legea nr. 317/2009, reclamanta a solicitat să fie introdus în cauză în calitate de pârât Ministerul Mediului.
Cererea de rezilierea formulată de reclamantă a fost motivată pe culpa exclusivă a concedentului, care a evoluat de la simpla afectare a principiului echilibrului financiar al concesiunii până la culpa gravă, prin încălcarea principiului continuităţii asigurării exploatării serviciului public.
Reclamanta a învederat că, autoritatea concedentă nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a-i notifica apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor sale, de a nu modifica în mod unilateral contractul de concesiune şi de a nu-i tulbura exerciţiul drepturilor rezultate din acest contract. De asemenea, s-a susţinut că autoritatea concedentă a încălcat obligaţia de informare/comunicare cu celeritate a documentelor concesiunii, obligaţia de sprijinire a concesionarului în executarea propriilor obligaţii, precum şi obligaţia respectării principiilor de loialitate şi cooperare în contracte.
Prin întâmpinările formulate la data de 5 aprilie 2006, pârâţii M.A.P.D.R. şi A.N.P.A. au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.B.D.D.
Parte în litigiu, în calitate de pârâtă, de la data de 3 mai 2006, A.R.B.D.D. a invocat prin întâmpinarea depusă la 5 iunie 2006 excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că, între această instituţie şi A.N.P.A. a operat o subrogaţie în baza căreia agenţia pârâtă a preluat toate drepturile şi obligaţiile din contractele de concesiune.
Aceeaşi excepţie a fost invocată de reclamantă, cu motivarea că, A.R.B.D.D. nu este parte în contractul de concesiune şi nici în cel de escrow, ca urmare a subrogaţiei intervenite în baza legii.
La data de 7 februarie 2007, pârâtul M.A.P.D.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile.
Prin încheierea dată în şedinţa publică de la 9 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.R.B.D.D. şi inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2008, a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P.A., reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 192/2001, republicată, această pârâtă îndeplineşte funcţia de autoritate de management a politicii structurale în domeniul pisciculturii şi acvaculturii.
Ca urmare a modificărilor aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura prin Legea nr. 317/2009, reclamanta a solicitat să se constate transmiterea calităţii procesuale pasive de la A.N.P.A. către A.R.B.D.D., în calitate de administrator al resurselor, aflată în subordinea Ministerului Mediului, ca autoritate centrală.
Faţă de aceeaşi modificare legislativă, pârâta A.N.P.A. a invocat din nou excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2009, resursele acvatice vii din Rezervaţia Biosferei D.D. sunt administrate de A.R.B.D.D., care se subrogă A.N.P.A. în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile rezultate din contractele de concesiune, având ca obiect valorificarea resurselor acvatice vii din Rezervaţia Biosferei D.D.
Pentru aceleaşi considerente, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată şi de pârâtul M.A.P.D.R.
Prin sentinţa civilă nr. 1374 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.A.D.R. (fost M.A.P.D.R.) şi A.N.P.A., respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii A.R.B.D.D. şi M.M.P. şi pe cale de consecinţă, s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12518/ARBDD din 15 august 2003, cu obligarea pârâţilor să primească zonele concesionate şi întreaga documentaţie tehnică referitoare la obiectul concesiunii şi să-i restituie reclamantei garanţiile aferente concesiunii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P.A. şi a M.A.D.R. a fost admisă faţă de reglementarea cuprinsă în Legea nr. 317/2009, conform căreia, a operat o nouă subrogaţie legală în privinţa titularului dreptului de administrare a resurselor acvatice vii din perimetrul Rezervaţiei Biosferei D.D., dreptului de concesionare a terenurilor de pe teritoriul acestei rezervaţii şi a dreptului de a încheia contracte în vederea exploatării şi/sau privatizării terenurilor de pe teritoriul rezervaţiei respective, în favoarea A.R.B.D.D., instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Mediului, precum şi în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele de concesiune, având ca obiect valorificarea resurselor acvatice vii din Rezervaţia Biosferei D.D. Sub aspect procesual, s-a reţinut că a operat o transmisiune a calităţii procesuale pasive de la A.N.P.A. către A.R.B.D.D. şi de la M.A.D.R. (fost M.A.P.D.R.) către Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Pe fondul cauzei, s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12518/ARBDD din 15 august 2003 având ca obiect activitatea de valorificare a resurselor piscicole situate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei D.D. în zona nr. 20, Insula Dranov, potrivit clauzei cuprinse la Cap. XVII, art. 17.1 lit. c) din contract pentru nerespectarea de către părţi a obligaţiilor contractuale.
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reţinut că reclamanta a dovedit neîndeplinirea de către concedent a obligaţiilor asumate prin art. 16.2 din contractul de concesiune, referitoare la notificarea concesionarului cu privire la propunerea legislativă şi ulterior, modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 113/2005, având ca obiect liberalizarea accesului la resursa piscicolă, precum şi cu privire la Ordinul comun nr. 642 din 15 iulie 2005, care determină restrângerea obiectului de exploatare al contractului de concesiune, la tulburarea concesionarului în exerciţiul drepturilor din contractul de concesiune.
De asemenea, s-a reţinut nerespectarea de către concedent a obligaţiilor referitoare la sprijinirea concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivului, neeliberând împuternicirile de pază ale agenţilor de pază, preschimbate sau autoriazţiile de pescuit solicitate.
Instanţa de fond a avut în vedere şi întâmpinarea prin care pârâta A.N.P.A. a arătat că este de acord cu rezilierea contractului de concesiune şi primirea zonelor concesionate, solicitând să fie respinsă numai cererea de restituire a garanţiilor aferente concesiunii, pe motiv că, potrivit contractului de escrow încheiat de reclamantă cu R.B. S.A. Tulcea, Agenţia Babadag nu poate efectua operaţiuni de cont fără acordul scris al A.R.B.D.D.
Instanţa de fond a mai reţinut că, de esenţa contractului de concesiune este interdependenţa, echilibrul financiar între cuantumul remuneraţiei şi obligaţiilor impuse concesionarului şi contravaloarea exploatării bunului/serviciului concesionat, iar în condiţiile în care acest echilibru dispare, în sensul scăderii valorii exploatării, intervine dreptul concesionarului de a denunţa contractul, cu posibilitatea de a cere despăgubiri în situaţia în care dezechilibrul a fost cauzat şi/sau cu concursul concedentului.
Împotriva acestei sentinţe şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., au declarat recurs pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi A.R.B.D.D., solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică.
Recurenţii – pârâţi au criticat sentinţa atât în privinţa modului în care prima instanţă a analizat şi a respins excepţia privind lipsa procedurii prealabile şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P.A., cât şi în privinţa soluţiei dată pe fond, susţinându-se că a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, fiind valorificate insuficient probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, ceea ce a determinat o apreciere eronată a condiţiilor necesare pentru a se dispune rezilierea contractului de concesiune.
Recurenţii au susţinut că, soluţia de respingere a excepţiei plângerii prealabile a fost dată prin încheierea de la 9 mai 2007 cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât intimata – reclamantă nu a dovedit exercitarea recursului administrativ prealabil sesizării instanţei de judecată, care are caracter obligatoriu şi în litigiile derivate din executarea contractelor administrative.
Recurenţii au criticat şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P.A., arătând că această administraţie are calitatea de mandatar al M.A.P.A.M. (fost M.A.P.M. şi ulterior, Ministerul Mediului), potrivit clauzelor contractuale şi prevederilor art. 2 din H.G. nr. 153 /2002.
Recurenţii au arătat că, potrivit acestei reglementări, concesionarea valorificării resurselor stuficole prevăzute la art. 1 se va efectua de către M.A.P.M. prin A.R.B.D.D., care are calitatea de concedent în numele statului.
Sub acelaşi aspect, recurentul M.M.P. a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive vădit contradictorii, întrucât instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P.A., expunând însă în considerentele hotărârii că această agenţie a fost de acord cu rezilierea contractului şi primirea zonelor concesionate.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod greşit s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003, în absenţa unei măsuri dispuse de către autoritatea contractantă şi în prezenţa exclusivă a modificărilor legislative, atributul suveran al puterii legislative şi care nu poate fi imputat recurenţilor,astfel că s-a constatat fără temei afectarea echilibrului financiar între cuantumul remuneraţiei şi obligaţiile impuse concesionarului şi contravaloarea exploatării bunurilor.
Recurenţii au arătat că intimata - reclamantă nu a demonstrat nici o culpă a autorităţilor contractante şi dimpotrivă, schimbarea condiţiilor contractuale a fost determinată exclusiv de modificările legislative referitoare la liberalizarea accesului la resursele acvatice vii, prin atribuirea accesului în mod direct pescarilor, persoanelor fizice şi/sau juridice, organizaţiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial, legal constituite şi recunoscute.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prin care ambii recurenţi au criticat soluţia de respingere a excepţiei privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile se dovedeşte a fi nefondat şi urmează să fie respins, constatându-se că intimata – reclamantă a dovedit îndeplinirea acestei cerinţe procedurale anterior instanţei de contencios administrativ.
Procedura administrativă prealabilă a fost realizată prin cererea adresată de intimata – reclamantă pentru revocarea actelor administrative considerate a fi fost întocmite cu exces de putere, prin corespondenţa purtată între părţile contractante privind modificările aduse contractelor în mod unilateral de către concedent şi prin încercările părţilor de a soluţiona pe cale amiabilă neînţelegerile relative la modificarea unilaterală a contractului de către concedent şi la nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract.
Înscrisurile depuse la dosar şi necontestate de către recurenţi dovedesc exercitarea în cauză a recursului administrativ, prin procedura prealabilă a concilierii, în sensul dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., incidente în materia contractelor administrative, de natura concesiunii depuse judecăţii în prezenta cauză, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Critica adusă soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P.A. este de asemenea nefondată faţă de modificările legislative aduse domeniului care vizează contractele de concesiune şi calitatea de administrator al resurselor piscicole, precum şi transferul calităţii procesuale pasive în prezentul litigiu.
Soluţia instanţei de fond este conformă reglementării cuprinse în Legea nr. 317/2009, prin care a avut loc o nouă modificare a cadrului legal în privinţa administrării resurselor acvatice vii.
Astfel, s-a avut în vedere că, potrivit acestei legi, A.N.P.A. administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei D.D., care sunt administrate de A.R.B.D.D.
Ca urmare a acestor modificări legislative, se constată că, atât la data judecăţii în fond, cât şi la data judecării recursului, calitatea procesuală pasivă derivând din calitatea de concedent aparţine Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Administraţiei Biosferei D.D.
Criticile formulate de recurenţi pe fondul cauzei sunt neîntemeiate, întrucât prima instanţă a dispus în mod judicios rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003 atât pentru încălcarea unor obligaţii contractuale de către concedent, dar şi pentru imposibilitatea realizării obiectului contractului de concesiune, prin afectarea echilibrului financiar al concesiunii, în urma modificărilor legislative aduse Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, prin Legea nr. 113/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001, ca urmare a liberalizării accesului la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului în scop comercial.
Pe baza înscrisurilor depuse în cauză, a susţinerilor părţilor, inclusiv recunoaşterile acestora, instanţa de fond a apreciat corect că este întemeiată cererea de reziliere formulată de intimata – reclamantă, întrucât concedentul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate prin art. 16.2 din contractul de concesiune cu privire la notificarea concesionarului despre propunerea legislativă şi ulterior, modificarea legislativă cuprinsă în Legea nr. 113/2005, având ca obiect liberalizarea accesului la resursa piscicolă, precum şi cu privire la Ordinul comun nr. 642 din 15 mai 2005, care determină restrângerea obiectului de exploatare al contractului de concesiune, la tulburarea concesionarului în exerciţiul drepturilor din contractul de concesiune, prin lipsa de sprijin a concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivului, neeliberând împuternicirile de pază ale agenţilor de pază, preschimbate sau autorizaţiile de pescuit solicitate.
De asemenea, s-a constatat corect că de esenţa contractului de concesiune este interdependenţa, echilibrul financiar între cuantumul remuneraţiei şi obligaţiile impuse concesionarului şi contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui echilibru este încălcat principiul continuităţii asigurării exploatării serviciului public, determinând imposibilitatea realizării obiectului concesiunii.
De altfel, recurenta – pârâtă Administraţiei Biosferei D.D. a exprimat acordul său pentru rezilierea contractului de concesiune şi restituirea garanţiilor, prin concluziile formulate cu ocazia soluţionării cauzei pe fond la termenul din 17 februarie 2010.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
În baza dispoziţiilor art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatei – reclamante cheltuieli de judecată care au fost suportate în recurs şi dovedite prin înscrisuri, în limita sumei de 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii A.R.B.D.D. şi Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 1374 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii să plătească intimatei – reclamante SC E. SRL cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2977/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
