ICCJ. Decizia nr. 3168/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâți Primarul Municipiului Mangalia și Camera de Conturi a Județului Constanța, a solicitat suspendarea parțială precum și anularea parțială a dispoziției din 17 iulie 2011 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Mangalia .
Pe cale de excepție, a invocat nelegalitatea deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de pârâta Camera de Conturi Constanța.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de pârâta Camera de Conturi Constanța este nelegală în sensul că angajatorul - Primarul Municipiului Mangalia a stabilit întinderea prejudiciului creat prin plata unor alte drepturi salariale calificare de organul de control ca fiind nelegale precum și recuperarea acestuia.
Referitor la cererea de suspendare , reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 9 noiembrie 2011, Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mangalia și a dispus sesizarea Curții de Apel Constanța cu soluționarea excepției de nelegalitate a deciziei din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța.
Prin aceeași încheiere a suspendat judecarea cauzei potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a suspendat judecata cauzei.
Urmare acestei soluții, pe rolul Curții de Apel Constanța, a fost înregistrat dosarul având ca obiect excepția de nelegalitate a deciziei din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi a Județului Constanța.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Constanța, a reținut că în cauză reclamanta nu a justificat în mod concret paguba pe care ar putea să o sufere și nici nu a făcut dovada iminenței producerii unui prejudiciu efectiv, emiterea dispoziției de imputare neputând determina în mod automat producerea unei pagube materiale, în absența unor alt împrejurări de fapt care să o circumstanțieze, astfel că a apreciat nefondată cererea de suspendare a actului administrativ contestat.
în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată, instanța a reținut că nu se poate aprecia că excepția de nelegalitate care vizează un act al autorității publice județene este de competența Tribunalului Constanța, în condițiile în care împotriva acestei decizii se poate formula contestație pentru soluționarea căreia Curtea de Conturi a României emite o încheiere, încheiere care se atacă la curtea de apel.
Față de aceste aspecte a arătat că instanța competentă cu analizarea legalității deciziei emisă de Camera de Conturi Constanța este Curtea de Apel Constanța, care a are competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect încheierea pronunțată de Curtea de Conturi a României, încheiere ce se emite în soluționarea procedurii prealabile formulată de entitatea controlată împotriva deciziei camerelor județene.
Sentința Curții de Apel Constanța
Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 27 februarie 2012 , a admis excepția necompetenței materiale și în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâți Primarul Municipiului Mangalia și Camera de Conturi a Județului Constanța, spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Constanța. S-a constatat conflictul negativ de competență și în temeiul art. 21 C. proc. civ. s-a dispus înaintarea cauzei la înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că actul administrativ atacat este decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța care este o autoritate publică la nivel local, astfel că tribunalul este competent să soluționeze prezentul litigiu.
Soluția înaltei Curți de Casație și Justiție
înalta Curte examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei cauze aparține Tribunalului Constanța.
Este adevărat că Regulamentul Curții de Conturi, așa cum a reținut și Curtea de Apel Constanța, cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că "împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult decât atât, în ședința plenului secției contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți din data de 20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este decizia de măsuri emisă de Camera Județeană de Conturi, pentru că acesta este actul care dă naștere, modifică și stinge raporturi juridice.
Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
în consecință, în baza art. 20 și urm. C. proc. civ., s-a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze la Tribunalul Constanța.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3173/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3167/2012. Contencios → |
|---|
