ICCJ. Decizia nr. 3170/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3170/2012
Dosar nr. 2526/108/2008*
Şedinţa publică de la 22 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 92 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 383/2010, invocată de reclamantul O.R.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, A.N.P. şi C.N.C.D., în Dosarul nr. 2526/108/2008 al secţiei civile a aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 4 lit. a) şi d) din Decizia nr. 383/2010 privind primirea, cumpărarea, păstrarea şi folosirea de calculatoare personale de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate emisă de directorul general al A.N.P., se interzice primirea echipamentelor I.T. sau a software-ului care permit accesarea internetului sau a căsuţelor poştale electronice.
Decizia nr. 383/2010 a fost adoptată ţinând cont de actele administrative cu o forţă juridică superioară, respectiv art. 49 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal precum şi ale art. 186 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 aprobat prin H.G. nr. 1897/2006.
Chiar dacă în prezent această decizie a fost abrogată prin O.M.J. nr. 2199/2011, se observă că noul act normativ preia dispoziţiile criticate de reclamant, la art. 143 lit. d), iar instanţa are obligaţia de a analiza legalitatea dispoziţiilor normative contestate, prin raportare la actele administrative în baza căror a fost emisă.
Dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 275/2006, coroborate cu cele ale art. 186 din H.G. nr. 1897/2006, statuează în esenţă asupra bunurilor care pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele private de liberate, bunuri ce stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Persoanei private de liberate i se poate aproba şi primirea sau achiziţionarea de echipament I.T. care poate fi folosit exclusiv de această persoană în condiţiile stabilite de administraţia locului de deţinere, astfel încât să nu contravină regulilor de disciplină şi siguranţă din locurile de deţinere.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor cuprinse la pct. 23.III din anexa 1 la O.M.J. nr. 2714/2008, persoanele private de libertate pot primi şi folosi calculatoare şi echipamente informatice ale căror caracteristici sunt stabilite prin decizia directorului general al A.N.P., respectiv prin Decizia nr. 383/2010, care impunea anumite caracteristici pentru echipamentele în discuţie printre care şi acela legat de restricţionarea accesului la internet sau la căsuţele poştale electronice.
Reclamantul se plânge în concret de faptul că orice instituţie publică sau autoritate căruia i s-a adresat pe calea corespondenţei scrise l-a îndrumat la accesarea informaţiilor aflate pe pagina de internet, astfel încât acesta consideră că îi este îngrădit dreptul la petiţionare reglementat prin lege.
Se reţine că potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 275/2006, prin „petiţie” se înţelege orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale, iar Legea nr. 275/2006 recunoaşte persoanelor aflate în detenţie atât dreptul la petiţionare cât şi dreptul la corespondenţă, măsurile pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă fiind reglementate la art. 46 din Legea nr. 275/2006 care statuează următoarele:
(1) Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţie persoanei condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul penitenciarului.
(2) Petiţiile şi corespondenţa sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii poştale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului.
(3) Personalul furnizorului de servicii poştale este însoţit în interiorul penitenciarului de o persoană anume desemnată de directorul penitenciarului.
(4) Răspunsul la petiţii şi corespondenţa adresată persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate se predau de îndată destinatarului, sub semnătură.
(5) Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 alin. final din Legea nr. 275/2006 rezultă că singurul mijloc autorizat pentru exercitarea dreptului la corespondenţă este cel clasic, realizat pe suport de hârtie, şi nicidecum poşta electronică, restricţionarea accesului electronic impunându-se ţinând cont de faptul că există informaţii ce nu trebuie divulgate persoanelor privative de libertate, informaţii care fac parte din categoria celor ce vizează apărarea ordinii publice şi prevenirea infracţiunilor, securitatea naţională, protecţia sănătăţii sau moralei publice sau protecţia drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
Se observă, astfel, că reclamantul invocă nelegalitatea dispoziţiilor cuprinse în art. 4 lit. d) din Decizia nr. 383/2010 doar din perspectiva răspunsului primit la petiţiile scrise adresate unor instituţii publice, ceea ce nu poate constitui un motiv de nelegalitate, întrucât, în cazul excepţiei de nelegalitate, se procedează la analiza actului administrativ prin raportare la actele juridice cu forţă superioară, în speţă rezultând o concordanţă între decizia în discuţie şi prevederile cuprinse în Legea nr. 275/2006 şi Regulamentul de aplicare a acesteia (art. 50 şi 51).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, fără a-i aduce însă vreo critică, în mod direct, ci reiterând motivele şi argumentele prezentate în faţa primei instanţe.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu argumentele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că nu subzistă motive care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul judecăţii în cauză îl constituie excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. a) şi d) din Decizia directorului general al A.N.P. nr. 383/2010.
Potrivit acestor dispoziţii normative „ Se interzice primirea echipamentelor IT sau a software-ului care: au ca destinaţie comunicaţii cu orice alt tip de echipament” (lit. a)) şi „ permit accesarea internetului sau a căsuţelor poştale electronice” (lit. d)).
Recurentul-reclamant critică dispoziţiile normative citate, exclusiv prin prisma dreptului la petiţionare şi a liberului acces la informaţiile de interes public, pe care susţine că le încalcă, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi ale normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 123/2002, ale Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ale O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002 şi ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002.
Or, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, dispoziţiile normative contestate nu vizează şi, deci, nu îngrădesc în nici un fel dreptul la petiţionare şi liberul acces la informaţiile de interes public, care sunt garantate prin actele normative invocate, în mod egal, tuturor cetăţenilor, fără discriminare.
Decizia nr. 383/2010 a directorului general al A.N.P. reglementează „primirea, cumpărarea, păstrarea şi folosirea de calculatoare personale de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate”, fiind emisă în temeiul şi pentru aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 275/2006.
Conform acestor din urmă prevederi legale, „Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi bunuri” (alin. (1)) şi „Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în M. Of. al României, Partea I” (alin. (2)).
Pentru punerea în executare a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 275/2006, citate, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2714/C/2008 privind durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, care - la pct. 23 din anexă - prevede, printre bunurile respective, şi „Calculatoare şi echipamente informatice ale căror caracteristici sunt stabilite prin decizie a directorului general al A.N.P.”
Dispoziţiile normative contestate în cauză corespund, aşadar, întocmai prevederilor legale în temeiul şi pentru executarea cărora au fost emise, fără a impieta câtuşi de puţin asupra dreptului la petiţionare şi liberului acces la informaţiile de interes public ale recurentului, garantate atât prin actele normative invocate de acesta, cât şi prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la art. 41 şi art. 44.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva sentinţei nr. 92 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3169/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3171/2012. Contencios → |
---|