ICCJ. Decizia nr. 3172/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3172/2012

Dosar nr. 664/54/2011

Şedinţa publică de la 22 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 281 din 25 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamantul C.S.V., în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. - Inspecţia Muncii, prin care solicita anularea Deciziei nr. 211 din 02 februarie 2011 emisă de acesta.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 211 din 02 februarie 2011, emisă de pârâtul M.M.F.P.S. - Inspecţia Muncii, a cărei anulate se solicită, s-a dispus modificarea raportului de serviciu al reclamantului, acesta fiind mutat temporar pe funcţia publică vacantă de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 59, din cadrul serviciului control-relaţii de muncă şi contracte colective de muncă, până la încetarea situaţiilor care pot influenţa cercetarea în cauzele penale aduse la cunoştinţa Inspecţiei Muncii prin adresele din 01 februarie 2011.

Ulterior, prin Decizia nr. 355 din 23 februarie 2011, pârâtul a dispus ca „Începând cu 23 februarie 2011, Decizia I.G.S. nr. 211 din 02 februarie 2011 privind mutarea temporară a domnului C.S.V. în funcţia publică vacantă de inspector de muncă clasa I, gradul profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 59, din cadrul Serviciului C.R.M. şi contracte colective de muncă îşi încetează aplicabilitatea ca urmare a suspendării raportului de serviciu al domnului C.S.V. din funcţia publică de conducere de inspector şef al I.T.M. Dolj, conform Ordinului nr. 1032 din 23 februarie 2011 al ministrului muncii, familiei si protecţiei sociale”.

Reţinând, aşadar, că actul administrativ contestat a fost desfiinţat prin Decizia nr. 355 din 23 februarie 2011, instanţa de fond a constatat că acţiunea este rămasă fără obiect.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.; în motivarea cererii, recurentul susţine, în esenţă, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, întrucât a omis să analizeze toate aspectele invocate în acţiune cu privire la nelegalitatea emiterii actului contestat, anume nerespectarea condiţiilor art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul acţiunii formulate de reclamant este, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia, anularea Deciziei nr. 211 din 02 februarie 2011 emisă de M.M.F.P.S. - Inspecţia Muncii.

Acest act a fost desfiinţat prin Decizia nr. 355 din 23 februarie 2011 emisă de aceeaşi autoritate (fila 28 dosar fond).

Aşadar, la momentul introducerii acţiunii, actul administrativ a cărui anulare se solicită nu mai exista, fiind desfiinţat printr-un alt act, de aceeaşi natură şi forţă juridică.

Susţinerile recurentului privind verificarea actului administrativ contestat sub aspectul legalităţii acestuia nu pot fi primite, atâta timp cât acest act nu mai exista la data introducerii acţiunii în anulare, fiind desfiinţat de autoritatea emitentă; instanţa de judecată nu mai avea, deci, posibilitatea constatării nulităţii actului administrativ, soluţia respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect, fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C.S.V. împotriva sentinţei nr. 281 din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3172/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs