ICCJ. Decizia nr. 3235/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3235/2012

Dosar nr. 1703/2/2012

Şedinţa publică de la 26 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.G.L., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 783 din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă:

- la plata daunelor materiale în cuantum total de 15.000 RON conform art. 24 alin. (2) teza finală din Legea 554/2004;

- la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere pentru intervalul cuprins între 13 februarie 2012 şi până la data îndeplinirii obligaţiei în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru refuzul de a pune în executare Sentinţa civilă nr. 783 din 02 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere pentru intervalul de timp menţionat mai sus la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanta a învederat că prin Sentinţa civilă nr. 783 din 02 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabilă a hotărârii şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerii irevocabile a hotărârii.

Cu privire la obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, reclamanta a susţinut că, potrivit art. 1349 C. civ. orice persoană care are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturile sau interesele legitime ale altor persoane.

S-a mai arătat că, în ciuda faptului că prin plângerea prealabilă înregistrată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat executarea de bunăvoie a dispoziţiilor irevocabile ale instanţei, pârâtele au nesocotit dispoziţiile cuprinse în hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi măsura imperativă a disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care ordonă ca în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii aceasta să fie pusă în executare.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.536 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta B.G.L., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a obligat pârâta la 10.000 RON despăgubiri către reclamantă şi a aplicat Preşedintelui Comisiei Centrale o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 783 din 02 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabilă a hotărârii şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Dispoziţiile primei instanţe au rămas irevocabile prin Decizia civilă nr. 111 din 13 ianuarie 2012 a ICCJ.

În cauză nu s-a constatat îndeplinirea obligaţiilor impuse irevocabil prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, în speţă nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

S-a constatat că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii (13 ianuarie 2012) au trecut 4 luni, iar evaluatorul a stabilit o valoare recomandată de despăgubire de 1.701.000 RON pentru imobilul vizat de petentă.

S-a apreciat că art. 24 din Legea nr. 554/2004 permite o despăgubire, dar nu oferă criterii precise, lăsând cumva la aprecierea judecătorului şi, prin urmare, Curtea de Apel a calculat o sumă de 2500 de RON pe luna de întârziere, adică un total de 10.000 RON ţinând cont de costurile vieţii în Bucureşti.

Cu privire la aplicarea amenzii, Curtea de Apel a făcut aplicarea directă a art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

- instanţa a soluţionat cauza cu lipsă de procedură în ceea ce priveşte citarea, în nume personal, a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cerinţă ce rezultă din prevederile art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 554/2004;

- amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabilă Preşedintelui Comisiei, deoarece comisia este un organism colegial alcătuit din 9 membri cu drept egal de vot şi care participă la emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire conform art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente:

Astfel, reclamanta a solicitat aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea Sentinţei nr. 783 din 2 februarie 2011, rămasă irevocabilă la 13 ianuarie 2012, pentru intervalul de timp cuprins între 13 februarie 2012 şi până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Instanţa de fond, prin soluţia de admitere a acţiunii reclamantei nu a ţinut seama de modificarea legislativă intervenită pe parcursul procesului, respectiv O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, potrivit căreia se suspendă pe o perioadă de 6 luni, între altele, trimiterea la evaluare şi emiterea titlului de despăgubire.

Faţă de împrejurarea că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu îşi poate îndeplini obligaţiile în perioada menţionată de textul de lege, amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu îşi poate atinge finalitatea pentru care a fost prevăzută (asigurarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti), astfel că acţiunea reclamantei se impunea a fi respinsă.

Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 2.536 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea reclamantei B.G.L. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2012 .

Procesat de GGC - AM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3235/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs